Ziaristul de la „El Pais” este bursier ICR!

Ziaristul Raul Sanchez Costa de la cotidianul “El Pais”, devenit celebru după publicarea interviului cu premierul Victor Ponta, în care acesta îşi anunţa demisia în cazul confirmării plagiatului, este unul dintre agenţii racolaţi de ICR încă din anul 2006, când a devenit bursier al acestei instituţii.

Jurnalist cultural sau agent de influenţă?

Raul Sanchez Costa poate fi găsit în “Raportul de activitate 2005-2008 al ICR”, mai exact la Capitolul referitor la anul 2006. La pagina 201, la secţiunea “Burse pentru jurnalişti culturali”, se precizează că un număr de 10 burse au fost acordate pentru “atragerea jurnaliştilor culturali din presa străină pentru a le facilita contactul cu fenomenul cultural românesc şi cu jurnaliştii de profil din România. Se mizează pe o sensibilizare a acestora la producţia culturală românească şi pe transformarea lor în mediatori între creatorii autohtoni şi piaţa cultural mondială”.

La momentul racolării, Raul Sanchez Costa a primit o bursă în valoare de 1.000 de euro pe lună, plus 500 de euro pentru transport. Ceilalţi bursieri din anul 2006 sunt: Alessandro Gori (Italia), Dorina Bohanţov (Moldova), Nevenka Sivavec (Slovenia), Koschka Hetzer-Molden (Austria), Stylan Deynov (Bulgaria), Julien Trambouze (Franţa), Mathew L. Hangengruber (SUA), Armin Pongs (Germania), Marek Secar (Cehia).

Cine îşi imaginează că Raul Sanchez Costa, în schimbul bursei primite de la ICR, a scris despre Eminescu, Blaga sau Noica se înşală. El a devenit imediat un agent de influenţă al celor de la Bucureşti, scriind despre vizitele lui Cărtărescu sau ale lui Patapievici în Spania.

Însă cine răsfoieşte arhiva de la “El Pais” va observa că Raul Sanchez Costa este şi agent de influenţă al lui Traian Băsescu şi al PDL-ului. Articolul „Viaţa în afara Schengen. Contrabanda şi corupţia împiedică România să acceadă la spaţiul fără frontiere” a apărut în “El Pais” imediat după ce României i s-a refuzat accesul în spaţiul Schengen, când Puterea de la Bucureşti a încercat să impresioneze Uniunea Europeană prin acţiunea arestărilor din vămi.

Cine va cerceta Raportul ICR va observa că, pe bani publici, s-au acordat mii de burse unor ziarişti sau traducători, care, ulterior, erau folosiţi în campaniile regizate de Puterea pedelistă de la Bucureşti.

Cazul ziaristului Raul Sanchez Costa nu este nicidecum singular, dar el confirmă ceea ce spuneam în serialul nostru despre ICR, că majoritatea celor finanţaţi prin această adevărată agentură sunt plătiţi pentru cu totul alte activităţi decît cele culturale.

Acesta este şi motivul pentru care nu sunt dorite schimbarea conducerii ICR şi nici trecerea lui în subordinea Senatului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.