Ziua tricicletei pentru Iohannis și Ciufulici

Există o boală a apariției la TV. Ea vine de la prostul care simte nevoia să se vadă mereu. Moare să fie admirat, privit, aplaudat și să joace rolul înțeleptului. Asta se întîmplă la noi. Toată viața societății este o viață pentru micul ecran. În rest, rahat. Nu contează nimic. Să te vadă populația, să arăți că ești important și deștept și să mai crești doi milimetri în ochii naivilor cetățeni. Trăim într-o lume de farsori, de prefăcuți și închipuiți. Președintele României s-a dus în Parcul național Regele Mihai I ca să serbeze Ziua Mondială a Bicicletei. Important era să fie cei cu camerele de luat vederi. Ce contează unde se afla. Omul nu se aliniază decît la valorile și la sărbătorile planetare.

La cele românești, mai rar sau sictir. El, care și-a aranjat o conferință de presă de pe bicicletă în apropierea Arcului de Triumf, nu putea rata o asemenea sărbătoare. După cum directorul de la Raiffeisen, hop și el la toate evenimentele care susțin puterea, s-a dus să se arate ce mare ciclist este. Și s-a împiedicat de ministrul mediului. Ce păcat că am ratat o busculadă între președinte, primarul general, președintele Raiffeisen și ministrul Mediului. Nu de alta, dar toți patru s-au dus pentru un jenant spectacol de aparență, de pledoarie neconvingătoare și absolutul acestei prefăcătorii ar fi fost să se bușească toți patru. Nu s-a făcut de rîs decît președintele, biciclist pe banii populației cum sunt românii pe banii austriecilor.

De ce mi s-a părut emblematică această înscenare cu iz ecologic? Pentru că a fost organizată în cel mai distrus și neîngrijit parc al Bucureștilor, locul în care legea monumentelor istorice este călcată în picioare, unde afacerile necurate înfloresc, unde curvăsăria dă în clocot în fiecare weekend, unde drogurile se vînd aproape la liber. Construcțiile sunt aberante, ilegale și degradarea mediului a atins cote de neimaginat. Ce-a făcut președintele? S-a dus să facă o mică pledoarie pentru bicicletă, nerealizînd că parcul este decăzut. Ce a făcut președintele? Un alt sictir la adresa durerilor populației. Să se vadă dînsul, ignorînd starea parcului, abuzurile pe care le găzduiește. Dornic de aplauze și vizibilitate, Klaus Iohannis s-a dus călare pe bicicletă, fără să realizeze că se poartă ca un triciclist de duzină.

”Este evident şi cred că toată lumea ştie între timp: mersul pe bicicletă este plăcut, este sănătos, te scuteşte de ambuteiajele din trafic. De ce nu mergem mai multă lume cu bicicleta în oraş, în aceste condiţii? Dacă încercaţi să mergeţi cu bicicleta, veţi afla imediat de ce totuşi puţini fac acest efort. Sunt prea multe intersecţii unde stai mai mult la semafor decât mergi cu bicicleta, sunt prea puţine piste pentru biciclişti şi de multe ori împarţi banda de mers cu automobilişti de obicei foarte nervoşi şi foarte deranjaţi de existenţa bicicliştilor”

Un discurs bun de ținut la emisiunile de înviorare și de educație fizică, dar nu într-un parc monument istoric, ajuns într-o fază avansată de degradare și devenit centrul afacerilor ilegale, al comerțului cu droguri și al curvăsărelii.

Mă gîndeam că primarul va folosi prilejul apariției președintelui să tragă un semnal de alarmă și să promită ordine și curățenie. Ciu-ciu! Ciuflici a trecut pe lîngă nenorocirile din Parcul național Regele Mihai I ca pe lîngă străzile desfundate din Ferentari și din Giulești! Ciufulici, speriat de bombe și de puterea cîrciumarilor și mafioților care controlează Herăstrăul, s-a făcut că plouă și a redus drama capitalei României la pistele pentru biciclete. Geniul nostru la tabla înmulțirii sare peste orice mare problemă a Bucureștilor. Casele se dărîmă, bucureștenii n-au apă caldă, traficul este nebun, iar el visează biciclete. Numai că nu le-a transmis automobiliștilor că în anul acesta vor crăpa!

”În anul acesta o să vedeţi cu câteva zeci de mii de maşini mai puţin pe prima bandă. O să aflaţi. (…) Aşteptaţi momentul anunţului”.

Triciclist de ocazie, Nicușor Dan se poartă ca o caricatură politică a metropolei:

„Mi-e frică să merg cu bicicleta în Bucureşti. Trebuie să mă intersectez cu maşinile”.

De Ziua Mondială a Bicicletei, președintele și primarul Ciufulici au dovedit că la nivel de abordare a realității care îi înconjoară nu depășesc statutul de tricicliști ai României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 35

85 de Comentarii

  1. Capitala are alte nevoi decat bicicleta lui Iohanis. Are nevoie de parcari, de scuaruri cu vegetatie si banci, de colectare selectiva a gunoaielor, de apa calda, de transport in comun modern si la timp. Cu bicicleta sa se plimbe in palatul Cotroceni ca are alei destule.

  2. Iohannis n-are deloc simtul ridicolului?! Tara arde si el se sparge in infantilism

  3. Pai dupa ce ne-a prostit cu miliardele din PNRR, ce grija sa mai aiba Iohannis?

  4. Cam buhăit la față. A trecut de la fermentate pe distilate? De la Bere la Monopol?

  5. Teatru că o altă lovitură de imagine să-l vadă poporul lui tefelist.

  6. Măcar dacă bicicleta prezidențuală, ar fi fabricată în România.
    Nu în Germania sau aiurea.

  7. Ca mai intotdeauna Dl Nistorescu dupa o „disectie” exemplara uita sa coasa „cadavrul”…Cu ce ne-am ales dupa demantelarea
    trucurilor ordinare ale Secu-iului? Cu constatarea deconcertanta ca se repeta o parodie veche de 30 de ani si astfel, prin
    accentul pus pe „clientelism si nepotism”, uitam de Directiile rebotezate ale Securitatii care CER OFITERILOR ACOPERITI din Partide, Guverne si Administratii Locale SA NUMEASCA OAMENI DE INCREDERE, aceasta fiind ADEVARATA EXPLICATIE!!! O fi uitat Dl Nistorescu cum il blasmefia pe Dragnea ca-si numeste „apropiatii”, facandu-se ca nu observa ratiunea procedurii, evitarea CONSERVELOR Securitatii, dar fiind un simplu aspirant al instituitiei criminale nu a scapat de ce-i era teama…
    Dovada, cominternista deplin conspirata Danceala i-a facut figura cu toate ca o crescuse la san…

  8. Buna asta cu Ciufulici pentru cine stie bancul cu lupii care alegau disperati de Ciufulici, ca are botul asa de rece !

  9. Ha, ha astia umbla o jumatate de ora cu bicicleta si pe urma pleaca acasa la viloaie incalzite cu o tona de motorina pe zi cu mertane uriase ca werner sau bmw seria 700. Si cica sunt ecologisti, clean air, bla,bla pt prosti.

  10. Data de 4 iunie sa fie declarata „Ziua circarilor de lux” din Romania! Sunt enorm de multi circari si o zi a lor nu strica! Barem asa sa ramana in istorie mentionati!

  11. Nemții au un personaj numit Augustin Prostul, acuma iată că avem și noi unul !
    P.S.
    Dacă-i așa de îndrăgostit de bicicletă să facă cu ea naveta București – Sibiu , nu să care după el, ca orice nesimțit, o întreagă grupă de SPP-iști motorizați care încurcă circulația și declanșează mulțime de caramboluri !
    Sper ca până la urmă să i se impute măcar costurile astea făcute cu nesimțire și neobrăzare, în disprețul tuturor românilor !

  12. L-ați văzut pe johanus cum a descălecat proaspăt bronzat și cu frâna?
    Acu…cam atârnă și pieile și hainele pă el.

  13. Așa o fi de găunos și pe dinăuntru capul domnului președinte Iohannis după cum s-a purtat și manifestat în aproape 8 ani

  14. Poza cu doamna, nu știu cine este, domnul Barna Tánczos și domnul Steven van Groningen, cel care ca președinte și CEO la Raiffeisen Bank Romania, își număra angajații la demonstrația anti Dragnea și anti Guvernarea PSD codusă în geacă roșie de, apoliticul după Constituție, președinte Iohannis ne amintesc de tinerețe cu – Engelbert Humperdinck cântând “Les Bicyclettes de Belsize”.

  15. Nicusor: „in anul acesta o sa vedeti cateva zeci de mii de masini pe prima banda. O sa aflati. Asteptati momentul anuntului” . Sper sa le interzica pe toate pana la sfarsit de mandat! Uite pt inceput ar putea ca prima banda sa nu mai fie pentru masini private doar pt presedinte , guvern si primari!!! Eeee ce ziceti? Mai ales ca prima banda a fost facuta de ceausescu la fel ca si a doua! Jos comunistii si strazile lor!

  16. A venit iar navetistil cu-n rucsac in spate/ sa ne spuna ca turismul nu se poate/ fără bicicletă verde si cu roti unflate/ ca se duce diabetul hat departe/ si le moar toti securistii infiltrati in soapte/ si le moare si Covidul si sistemul din azilul fără de noapte.
    Ps. Cand un gunoi pedaleaza, fiti convinși că nu se duce la Glina.
    Ps. La întrebarea unui reporter: daca ati fi verde, ce ati dori sa schimbați în spiritul dumneavoastra? Jhonny a raspuns: mobila de bucătărie si toaleta.
    Ps. Cand două gunoaie merg brat la brat, cu siguranță sunt gunoaie travestite.
    Ps. Nu stati in preajma gunoiului cand deschide gura.
    Ps. Pentru gunoiul ecologic natura si-a perfecționat armele pana la superlativ. Ghinionul nostru e ca toate gunoaiele actuale nu sunt ecologice.
    Ps. Ca sa nu va oripilează descompunerea, nu stati in preajma unui gunoi cand isi schimba costul cu fracul.
    Ps. Gunoaiele nu se duc cu dricul. Ele pur si simplu se duc.

  17. Eu cred că am văzut și ceva din caracterul primatului Bucureștiului. A oprit bicicleta cam fără să-l intereseze ce-i în spatele lui deși el i-a invitat pe toți. Drept e că și proștii ăia care se buluceau să fie văzuți cu primatul n-au îndrăznit să mai meargă puțin înaintea lui. La directorul ăla de la Raiffeisen a fost destul de vizibil. Dacă așa se avansează în corporații, atunci Marx a avut dreptate și golanii de la USR au oarece viitor. Nu sunt însă sigură dacă Marx a zis și cât va dura prezentul viitoarelor”elite”

  18. Plin de ura vad ca sunteti voi astia de la PSD dar nu este problema tot la groapa de gunoi a istoriei o sa ajungeti.

  19. ipocrizie maxima. toti au masinile dupa colt !! #spalati-va pe creieri !

  20. Ciufulici are mecla de cocalar autentic. Era sa cada cu bicicleta. Unii credeau ca este doar impiedicat intelectual.

  21. Tara arde si borfasii astia se piaptana! Au „rezolvat” toate cele, cu blocarea salariilor si a pensiilor, acum se pot duce la plimbare cu bicicleta! Si-l iau cu ei pe jigodia austriaca de la Raiffeisen care a primit de-a moaca o roaba de bani romanesti!

  22. Cred ca si-au dat seama acum si bucurestenii, cat de idioti au fost, cand si-au ales primarul.

  23. Mă,.De ce condamnați o acțiune lăudabilă.. Evident romania nu e Olanda. Evident balcanicii primitivi nu pot fi disciplinați, educați, făcuți să fie măcar in parte olandezi, deși vor o țară ca afară,.poate și o naționalitate ca afară,. Oricare ocean e format din picături. iar KWJ dă un exemplu de urmat.. Ia pune dosul gras pe bicicletă române și de mergi cu mașina fii măcar trei in autoturism, organizează-te să reduci traficul și mai ales poluarea.. Ești in stare ?? Sai doar faci miștocăreală din orice.

  24. Vorbesti aiurea, bucurestenii de pripas l-au votat. Toate viniturile hastagist-progresiste aduse de Barna si Ciolosh ca niste paduchi pe capul bucurestenilor l-au facut primar pe Ciufulici, o alta vinitura jalnica adusa de secu in Bucuresti. Plus voturile furate cu tableta de securitate pentru a-l scoate cu mare greutate primar.

  25. O sa il cred pe Iohanis preafericitul cand se va urca intr-un tramvai in Bucuresti, sa vedem daca il tin balamalele sau cand Plicusor da drumul la biciclete prin centrul capitalei…pana atunci sunt toti niste ipocriti

  26. Neamtul SH devine tot mai mult un circar de doi lei. Nici un roman de marca, respectat si apreciat nu a participat la aceasta comedie. Doar niste caricaturi hashtagiste.

  27. Ce noroc cu scrierile domnului Ursulache. Acuma știm câ dacâ cineva este pe bicicletă sau dacă vedem trei într-o mașină aceiia sunt ungurii civilizatorii Europei. Parcă inovațiile celebre și incontestabile sunt scărița de la șaua cailor și cocia nu velocipedul.

  28. Cu atitia biciclisti („politicieni”, zexe !, deveniti brusc „luptatori pentru mediu”) pe care ii vedem azi pe doua roti si miine din nou in masinile care consuma 10 la suta), se poate organiza cu usurinta un „Tur al Romaniei” ! Si, cind Turul ajunge pe la Nadlac, sa speram ca niste binevoitori sa schimbe indicatoarele, directionind-ul pe cel cu „Bucuresti” spre Budapesta, sa scapam dracu’ de ei ! (ps : nu exclud nici varianta mult mai optimista cu un camionagiu beat si „Turul Romaniei” injumatatit din punct de vedere al participantilor …)

  29. Dle Nistorescu, ceva noutati, anchete, dezvaluiri etc. in cazul secolului, cea cu cardurile de sanatate?
    Vad ca tacerea s-a lasat peste, in toata tara nu cracneste nimeni. Nici aici, minunea a tinut doar o zi si 3 articole.

  30. Cind il vad pe trogloditul asta ajuns pe scaunul lui Pache Protopopescu nu pot sa nu-mi amintesc secventa antologica de acum citiva ani, cind invitase o reportera pentru un interviu la o masa PE TROTUAR, in fata casei unde locuia ! (masa in adevaratul inteles al cuvintului, cu haleala pe ea !). Si cind, cu un ton ingenuu, ii declara respectivei ca, „daca stia ca va da interviu, s-ar fi spalat pe cap” !!

  31. Evenimentele filmate cu actorii noștri politici sunt de o însemnătate istorică colosală. Johhanis călare pe o bicicletă și Frigușor Dan așijderea, în echilibru… Așteptăm anxioși să-i vedem la televizor pe cei doi, în toaleta publică de pe traseu, când au diaree acută însoțită de flatulență explozivă, cu băieții de la SPP, care nu-i scapă din ochi, pe lângă ei.

  32. Dle Nistorescu, cum mai sta treaba cu cardurile de sanatate si serviciul?

  33. Johannis este presedintele Romaniei . JOHANNIS merge la schi , merge cu bicicleta , face tenis , arata foarte decent pt. virsta lui . Este un bun exemplu pt. romani , mai batrini sau mai tineri . Tu cum esti si cum arati , cetatene ? Esti tu in pozitia de a face misto de Johannis ?

  34. „Ferma animalelor” bipede a iesit la vedere sa arate ca vor imaginea curatata de ploi, soare si plimbare?!

  35. Ar trebuii sa se mareasca Soselele sa se faca Piste pentru Biciclete , Trotinete , Triciclete , Skateboarduri .

  36. @Conu Jorj
    Nu mai pune situ gaz pe foc mai omule. Nu vezi ca toti pesedacii deja sant negri la fata si in cerul gurii de suparare.
    Auzi,auzi, tupeu maxim la Catu. Sa nu bage in PNRR finantare pentru nunta lui Badalau Jr. Aia investitie taticule, ce hidrogen, ce digitalizare.

  37. Intr-adevar am descoperit bicicleta pentru ca presedintele prin exemplul lui neinfricat ne-a insuflat forta si curaj sa luam viata de corman. Imi amintesc de un sondaj pe la inceputul plandemiei care se referea la igiena popoarelor euro, specific spalatul mainilor dupa defecatie. Imaginati-va ca infectii din balcani si mai inspre est indraznesc sa se spele pe maini in proportie mare si foarte mare dupa ce trag un shit. Proportia scade vizibil, vertiginos pe masura ce te apropii de holandezi si buricul civilizatiei vestice.

  38. Nu stiu cum este la schi. nu stiu cum este la tenis, am 38 de ani, doua job-uri 7/7 doi copii, un credit pentru un apartament 2 cam pantelimon et 9, si unul de nevoi personale pentru ca am stst 8 luni in somaj de pandemie, nu am pensie nici masina. Am bicicleta si merg cu ea din tinerete, mergeam pe bicicleta zilnic si cand al tau si cand al tau ” JOHANNIS merge la schi , merge cu bicicleta , face tenis , arata foarte decent pt. virsta lui” mergea cu un convoi de mercedesuri si bmweuri. Cine face misto de cine cand se urca pe bicicleta ? cand o ploaie de masini il urmaresc ca sa-l filmeze si sa-l pazeasca ? Conu Jorj, ai baut fara sifon ?

  39. Da, eu unul, ca cetatean al acestei tari, sint in pozitia de a face misto de Iohannis. Si nu numai eu, ci si multi altii, multi, foarte multi, cred ca pina si prostii sau betivii satelor ! Sa facem misto de discursul sau bolovanos, de goliciunea si putinatatea ideilor, de masurile aberante si care, in cel mai „fericit” caz, sint fara nici un efect asupra poporului roman, dar in schimb sint aplaudate de strainatate si multinationale. (cit despre „calitatile sportive” … romanii, ma rog, prostovanii si clientela, au votat cineva pentru postul de presedinte, nu un triatlonist „de duminica” !)

  40. @conu jorj
    Cam sant in aceasta pozitie „coane”, pentru ca am copilarit in comunism si alta posibilitate de evadare, in afara de sport nu era.
    @ marele urs
    Am tot respectul pentru „nationalitatea conlocuitoare” pe care o reprezentati, dar dupa parerea mea, insultarea poporului roman nu va ajuta cu nimic maghiarii din Romania, romanii urmand sa se prezinte in numar mare la urmatoarele alegeri, fapt ce va duce la scaderea partidului care va reprezinta sub 4% (regula de trei simpla)

  41. Ciufulici pedala pe o bicicleta de fetitza de frica sa nu cada ca ala sef la camatari,mai ales ca-i intra freza in ochi neavand cum sa se tunda,ca nici bani nu mai are la Primarie,pentru ca precis i-a luat Catzu pe toti asa cum a luat ala si jumatate din scadererea PIB-ului tzarii de nimeni nu stie unde a pus banu’ ca si miliardele alea imprumutate in draci.Si chiar daca se facea cheta la PNL ca sa-i dea bani de tuns,Ciufulici nu avea apa calda ca sa faca o baie dupa ce-si tundea oaia.Asa ca a renuntzat pana vine canicula si isi pune ligheanu cu apa la soare.Bine ca a tuns buruienile din parc pe o bucata cat sa nu apara in poze de Ziua Copiilor,ca altfel se prindea lumea ca este un puturos care mai mult doarme pe el,ca-l osteneste tare palaria mare de primare ratacit pe unde nu trebuie,asa cum este ratacit si Iohannis pe la frecat menta la Cotroceni atatia ani in care a fost platit de pomana,pentru ca aia de la CCR au tinut loc de presedinte de tzara si au mai limitat din haosul facut de el,cel ce iesea ca CUCU sa cucaie numai despre Pe Se De si apoi despre spalatul pe maini.Acum cu relaxarea mai zice poezii de vaccinare si de datul cu bicicleta,ca s-a terminat sezonul lui de dat cu talpicile si alte inspiratii nu mai are.Dar prin Herastrau,pana mai are Ciufulici bani de tuns…buruienile pe acolo,sa nu se rataceasca copiii de mamele lor prin buruienile ca-n jungla ca apoi ii ia Iohannis pe copii pentru neglijenta mamelor si ii trimite,cu capusile achizitionate cu tot,la prietenii lui hipopotamii.

  42. @ constantin,.Păi cui nu-i e cămașe să n-o îmbrace,. Și oricum nu eu am inceput acu treizeci și ceva de ani,.iar evident dacă pe mine mă urăște cineva, tot eu câștig,.. Căci eu il urăsc mai tare,..Iar cu alegerile,. De ce crezi că o majoritate incultă, indobitocită de iese la alegeri tu, care te consideri mai civilizat, ai de câștigat ?? Evident stai, rămâi in aceeași cocină, in aceeași balegă in care ești și in prezent.. Ai altă șansă de schimbare ?? Ai increderea că o turmă ortodoxă te scoate la liman ?? Fii solemn bre constantine..

  43. Lui Ioha ii place sa copilareasca si apoi, ganditi-va ce extenuat este, de ani de zile face naveta Bucuresti Sibiu, in fiecare saptamana. Pai, este usor pentru un omulet? Omul se sacrifica pentru niste ingrati care nu apreciaza, noroc cu simbriasii de partid care sunt pe faze.

  44. Cantecul navetistului:
    „Cand vine dimineatza si zorii’mi bat in pleoape,
    Ce cruda e trezirea, caci tu nu esti aproape.
    Sunt ca o harpa trista uitata intr’o gara.
    Pe strunele iubirii te’astept sa vii diseara.
    Hai, vino iar in gara noastra mica.
    Priveste’ma, sa vezi cat mi’e de frica.
    Alinta’ma si da’mi curajul vietzii,
    Saruta’ma, s’alungi umbra tristetzii.
    Ma rascoleste dorul ce l’ai lasat acasa.
    As vrea sa vin la tine, dar stiu ca nu’tzi mai pasa.
    Si’atunci cu lacrimi calde mai umplu o calimara…”

  45. Domnule Nistorescu, dvs aveti o mai mare putere „de logare la dl Johannis”, oare de ce nu.l intrebati cum a ajuns un „escroc CITU, care a incercat sa manipuleze murdar cotatia valutara in favoarea Bancilor straine si in defavoarea popòrului roman, sa CONDUCA acum Romania ?.

  46. Primarul zero. Tot o da cu „greaua moștenire”, fa ceva și lasă miștocăreala asta.Uite in sectorul 5 Piedone s-a apucat serios de treabă.

  47. Imaginea cu tri-ciclistii spune multe despre calitățile agenților politici și a lobbystilor mobilizați a ne influența contractul social. Cei trei vor sa fie Vorbild*, ei care sunt deasupra și care trebuie să fie responsabili, să arate bunătate față de mediu samd…; cei care sunt dedesubt, cei mai slabi, trebuie să privească la” cei privilegiați” de mediul geopolitic! Societatea noastră continuă să inventeze noi subterfugii pentru a masca duritatea exploatării și primatul economiei de acumulare în detrimentul individului manipulat. Cinismul trilateralei bancheri-politruci- presa domnește sub masca zâmbetelor de complezență și a bunăvoinței generalizate.Cei subestimați și jefuiți asista apatici și scârbiți de Ipocrizia dramaturgică a „jefuitorilor cu gulere albe”. România, cu sau fara biciclete, rămâne prada celor care „ne vor binele” in fata presei și în culisele deciziilor grave!

  48. Mistoul este apanajul oamenilor prosti. Glumele si ironia fina sunt calitati a oamenilor inteligenti.

  49. „rade ca prostu”, calitati ale… lectie gratis pentru ca m-am amuzat. Cum s-ar zice, cine este cu „ironia fina”? Asculta la mine, cand folosesti cuvantul „prosti” in expresia nickului tau, nu este o irronie fina, este o mitocanie si pentru ca un om „fin” nu rade de asa ceva si nu jigneste grosolan.

  50. Nu ati prins bascalia lui nea Klausica fara Mustaciara fata de ,,romanii miei/dragii miei,,cand s-a afisat pe bicicleta cu ceata lui de pitigoi..Ce vrei,baaai?Autostrazii?? Megeti pe biciclete sanatosi ca face bine la sanatate.Ciocu mic si joc de glezne.Pas cu Pas.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Jooos psd.Jooos ciuma rosie.PeeSeeDee e vinovat.Mdea,un fel de Maria Antoneta cu nadragi de Sibiu,aia care spunea sa manance prostimea cozonaci daca nu au paine.Rominia Educataaa..Pedala cu Pedala.Mari hahalere,bre.Mari.

  51. La o manastire de maici era un program de mers pe bicicleta, inițiat de Iohannis. Călugărițele pedalau în draci prin curtea mănăstirii. Chicotelele măicuțelor se auzeau pana la Cotroceni. Stareță a fost sunată de către consiliera lui Iohannis, pe numele ei iudeo-unguresc, Sandra Pralong, care a întrebat ce se întâmplă ca președintele națiunii doarme după ce Delia, alta consiliera, l-a consolat. Stareță și-a cerut scuze, după care a ieșit afara și a strigat către călugărițe cu voce apocaliptică: fetelor nu mai tipati ca nebunele, ca va oblig sa puneți seile la biciclete!

  52. modest IQ sa te plimbi pe strada sau sa mergi cu bicicleta in Bucuresti sau in alt oras unde exista trafic auto, gaze de esapament.
    pt ca trebuie sa imi activez inima merg pe jos pana la supermarket, dar pare un infern din cauza circulatiei…chiar daca vor face piste pt biciclete tot acelasi aer poluat se va inhala, solutia ar ca in parcuri sa faca pistele de biciclete si sa se poata inchiria in acest fel se face si miscare si aerul ar putea fi mai curat…

  53. Hotzul de la Raiffeisen dupa ce a primit ILEGAL 1 miliard de Euro de la guvernu-catzu poate sa stea si in gat si sa ii pupe in c…r ca sa le multumeasca

  54. Jn culmea gloriei, ajunsa prima consiliera lui kioru=petrov , Lenuta Woodrea se duce la nudisti la mare si recita:
    Ciufuli, mai Ciufulici/ Tu mi.ai dat dervici/ Tu m.ai adus la MARE/ Odihneste.te la SOARE!

  55. Titirez, Cine te baga in seama? Asa-i ca ai ura asta de la A 3? Ti-au bagat in cap cum ca dusmanul poporului nu mai este Basescu, acum la moda e Johanis. Cand invatati ca nu trebuie sa mai dati vina pe nimeni ci sa fiti voi proprii stapani. Sa invatati carte,sa va cautati singuri de munca in functie de pregatirea voastra,sa stiti sa negociati o leafa conforma cu ceea ce produceti. Pana atunci, mereu si mereu altcineva este de vina. Inca odata repet, puneti mana pe carte si va educati. Astfel nimeni nu va mai putea sa va manipuleze ,sa se foloseasca de slabiciunile voastre. Sa va bace frica. Sa inventeze conflicte pe care voi, cu putina carte le accentuati.

  56. Cel mai mare si mai bun presedinte pe care l-au avut pana azi Romanii,ramane acest Iohannis,modest profesor de liceu,fara titluri sforaitoare,doctorate copy-paste sau carti filozofale …Asta e Romania,cine are pretentii,sa emigreze!
    Degeaba auzim acum,ca pământeani,muzica sirenelor,nu conving!

  57. Ieri (JOI) d.a. Iuliu Maniu era inchis si erau tineri militieni din 10 in 10 m pt a opri circulatia pt ca stapanu se surmenase cu bicicleta si pleca sa se odihneasca in hermanstatdt

  58. ” Buna asta cu Ciufulici pentru cine stie bancul ” … // Ciufulici/ciufulici, tu mi-ai dat mie servici ; mi-ai dat si belet la mare, d’aia te tin si eu la soare ! //. Totusi … pe bune vorbind, ciufuliciu-i un omu’ mic la stat / mic la sfat, dara un mare netrebnic !

  59. Daca C. Nistorescu este ziaristul care se pretinde , ar trebui sa faca demersuri pt. un interviu lamuritor cu presedintele tarii ( dar care nu a fost mereu presedinte , si nu va fi mereu presedinte ) ! Altfel , ura lui personala ( asa pare ) fata de Johannis , pe care vrea sa o transeze folosind o serie de postaci pesdisti , frageziti de A3 si RTV , NU VA AVEA SORTI DE IZBINDA !Dimpotriva , il va pune pe el intr-o situatie din care nu va putea iesi onorabil ! Este evident ca presedintele a ales sa-l ignore , atit pe el , cit si acest site ! Daca poate sa inteleaga bine , daca nu , nu !

  60. @ Ticu… Esti nebun, dar m-ai facut sa rad instantaneu! Politicieni, motiuni, bancheri, inflatie, dobanzi, medici,medicamente,seringi umplute cu vaccinuri, bunuri* de larg consum made in PRC periculoase sunt puse in circulatie si raman pe piata europei civilizate plina de consumatori, de public si de pacienti. Biciclisti, tricciclisti, prompteristi, specialisti ai fraudei, ai abuzului de putere si de incredere, fac parte din escrocheria enorma pe care o traim de cel putin 3 decenii in sistemului nostru politic, social, de sanatate, de educatie samd….

  61. Nu tie ase rusine la obrazare nea Zmeule? Vorbesti de pregatire,lefuri,negocieri,ura…da uiti talica ca idolul tau politic nea Klausica fara Mustacioara e doar un prapadit de profesor suplinitor de fizici la sat ca doar atat l-a dus mintea si talentul,adus la Bucale si facut mare de Cacarau care pe urma a sters-o englezeste din politica.Singurul lui atuu a fost ca era neamt si necunoscut,in primul mandat a fost votat mai mult sa nu iasa Ponta prezidente nu ca dadea Klausica pe afara de inteligent ce era.In al doilea mandat a fost votat de aia 66,6 de ,,tineri frumosi si liberi,,ajutat de tablita bulbucasa,servicii,fuga de confruntari directe cu doamna Dancila si placa cu jooos psd,jooos ciuma rosie,peeseedee e de vina.Pricepusi,bre?Bravo.Amu ia fuguta la caserie sa incasezi aia doi lei de postare sa aperi fundul lui Klausica fara Mustacioara.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Hei Siktir.Mari hahelere,bre.Mari.Muma voastra de rezistaci ce sunteti..Nu imi trebuie nici o antena 3 sa urasc din toata inima asemenea anomalii umane si politice.Niste rebuturi sociale facuti mari de niste prostanaci.Pas cu Pas.

  62. O parte a presei a devenit factor nociv si o frana pentru dezvoltarea fireasca a societatii romanesti Cu asa articole si asa comentarii , o buna parte a populatiei ramane in bezna si sufocata in mocirla . Cateva raze de soare : „conu Jorj ” , ” Mihnea „, ” Ion Ion „, ” tetea ” , ” Zmeul „, ” Jardan Durais „.

  63. Abordând în mod serios demersul celor doi globaliști, Klauss și Nicușor, ajungem la concluzia la fel de serioasă că în autoturismul personal ajungem mult mai repede și mult mai departe. Pe bicicletă, ca și pe măgar, ajungem mult mai încet și mult mai aproape. Pe toți globaliștii îi doare-n cot de așazisul dezastru climatic. Ideea este că bicicleta limitează nu doar viteza ci și distanța pe care o putem parcurge și astfel ajută la limitarea și controlul mai ușor al deplasărilor populației, ceea ce pentru big-oricare este foarte important. Deci, renunțați la mașina care poluează și învârtiți-vă doar în jurul casei având întotdeauna telefonul mobil asupra dumneavoastră. Așa deveniți verzi și obedienți.

  64. Studiile pe persoanele Vaccinate sunt de la inceput Incorecte si Partiale. De ce ? Pentru ca participa numai persoane Sanatoase, iar in societate sunt mai multi oamenii cu diferite Afectiuni, cu Alergii, plus cei cu Diagnostice foarte grave. Deci, Rezultatul final e doar pentru o categorie de persoane, neindeplinind Regulile de Sondare de Piata. Ca sa nu mai punem ca Raportarile in/din toate Situatiile de dupa Vaccinare, dupa Constatarile Studiilor si Sondajelor Firmelor specializate arata ca Nu se raporteaza nici 10% din cazurile Reale de Decese si Efecte Adverse.

  65. @ marele urs
    Regula de trei simpla nu o poate schimba nici „Otilo” si nici masacrul de la Traznea !

  66. Popor naiv , inca nu te-ai hotarat sa-l trimiti unde-i e locul pe cal care v-a inselat asteptarile? Si un odata , pentru ca ne mai putem insela , ci si inca o data , din nou si iar si iara.Chiar nu poate fi dat jos nulitatea (bine-ar fi daca ar fi doar prost , dar cu tara cum ramane?) ?

  67. Barna Tánczos un #rezist incomeptent,mincinos de ingheata apele,braconier d e ursi,distrugator d e mediu, exemplu de maghiar sabotor, Plicusor plin de capuse,sobolani,gandaci si gunoaie, @rezist puturos mie mi s-a parut ca este drogat cand vorbea la tv, Iohannis #rezist sluga al austricilor si al lui Merkel,al snapanilor securisti si BND, toti cu hotul de la Reiffesen ,spion neamt ,toti slugile bancilor , toti #rezisti ordinari .Unde sunt bucurestenii care nu i-au bombardat cu oua clocite si gunoaie asa cum emritau borfasii astia iesiti la vedere cu nerusinare ,sa se plimbe printre ruinele si gunoaiele in care au transformat capitala?
    „Mă gîndeam că primarul va folosi prilejul apariției președintelui să tragă un semnal de alarmă și să promită ordine și curățenie.” Multe ganduri are dl.Nistorescu de a le face mereu agenda zilei-publicitate -si aceea negativa este publicitate, de ale pune pune „functiile „una linga alta, fiind doar uzurpari de functii si ei falsuri grosolane care, bine zice @marius, sunt gunoaie toxice infestind totul.
    @Vai si-amar….! spune:
    4 IUNIE 2021 LA 15:34
    O parte a presei a devenit factor nociv si o frana pentru dezvoltarea fireasca a societatii romanesti Cu asa articole si asa comentarii , o buna parte a populatiei ramane in bezna si sufocata in mocirla . Cateva raze de soare : „conu Jorj ” , ” Mihnea „, ” Ion Ion „, ” tetea ” , ” Zmeul „, ” Jardan Durais „.
    Vai si-amar de mamele voastre care v-au miau, „raze de soare negre”,distrugatori de tara,anarhisti,nihilisti,tembeli,lenesi si prosti,rai si vicleni.Securisti si rezist mana in mana ,spalatori de bani si HOTI AI AVUTULUI PUBLIC,IN PUBLIC!Jos cu voi, secta epidemica!

  68. @ileana, de acord dar l-ai omis pe „cuvinte” tot în categoria celor enumerați intră.Poate fi vreun troll ?!!?

  69. „V-au miau raze de soare negre ” de 30 de ani au nenorocit Tara , anarhisti , nihilisti , tembeli , lenesi , prosti , rai si vicleni , spalatori de bani si HOTI AI AVUTULUI PUBLIC , secta epidemica numita PSD . Ti-e dor de Andruska si Vanghelie ? Mai ploua la Suceava ? Ai renuntat sa mai postezi in National ?

  70. „ileana”, cred ca e cazul sa reclami clonele Securitatii care-ti folosesc stilul cu:”ETC” spune si indici ziua si ora!
    Nu mai e cazul sa-i listez ca va cunoasteti! Regulile conspirativitatii, bata-le vina! In rest, ai perfecta dreptate, „dreptistii” vorbesc in cor, tonomatul si placile/robotul defect si clonele! L-ai uitat pe „Tica”, dar se subintelege!
    Iti atrag atentia ca toti sunt SECURISTI, chiar si aia sörosisti, tine de Directiile REBOTEZATE…Tot secu sunt si
    aia de pe „stanga” si ei multiplicandu-se intr-o…veselie! Te anunt ca flacaul de la Raifeissen a cazut cu bicicleta
    datorita greutatii „valizei cu conturile…nucleare” ale Kapo-ului Secu-i!

  71. @18:55
    Nu, din categoria „negrelor raze de soare ” enumerati de @Vai s-amar intra @rad de prosti si @Marele Urs-Rus.
    In nici-un caz @cuvinte.-
    Oricum n-am fost m,embra pcr, nu am fost la psd,m-am inscri sin 1990 in pnl ,venirsera Tariceanu si ala Patriciu,ei faceau si desfaceau, ceilalti erau umplutura lor, a lui campeanu etc.AM renuntat si datorita lipsei d etimp.Cand N Cerveni zis Bulumac a facut Aripa LIb,liberi daca nu ma insel,am fost la os editna doua si cu asta basta.Cerveni siz Bulumac a bagat in Avocatura toti securistii,politaii, fosti procurori si judec,prfi,la gramada, inclusiv pe Macovei_Gherhinescu si astfel a terminat si falimentat Baroul Buc,ceea ce trebuia sa fie Avocatura.A incaput pe mana mafiotilor,unii muncesc si trag la saiba-bara-altii sustrag miliarde prin neplata taxelor dat.unui barem criminal egalizator.A reiesit ca si UNBRomania,adica Uniunea Barourilor a avut incheiat protocol cu Secu.Descopunere totala a Actului de Aparare.Dupa 39 de ani d e munca ,cumulat la stat si barou am o pensie de 16+7, sute lei .Nu invidiez veniturile nimanui,formatul meu ma face insa sa deschid ochiii asupra nedreptailor sociale crunte,la cata inechitate s-a ajuns,la demagogia desantata si mai presus la inertia Puterii Judec. +Min Public de a opri angrenarea institutiilor in Dictatura,Coruptie si Ilegalitati. @Rezistii vor coruptia lor, „legea”lor, adaugand necinste si abuzuri.

  72. @ ileana spune:
    4 IUNIE 2021 LA 19:48

    Nu stiu cine este ANdruska,de Vanghelie nu-mi este dor ca nu am de ce ,el este creatia politica a timpurilor politice in care orice fost viinzator d e bilete la cinema ,putea „sprijini”vreun partid.De altfel ami vedem exemple pe Ana Birchall ce si-a cumparat locul in parlamanet cu geoana, pe Bairna d ela PNL si multi altii,deci Vanghelie „care este”indiferent ce a facut,are dreptul la o Justitie corecta.Prezumtia d e nevinovatie opereaza obiectiv.Orricine tb.sa-si asume consecintele faptelor ca e Vanghelie sau altul,intructa NIMENI NU E MAI PRESUS DE LEGE ! N-am postat niciondata in NATIONAL ! LA Gandul candva ,pana a plecat CTPul, care revolta o lume intreaga.

  73. ileana Fa leana te-ai trezit din morti ? Dar pe cizmar unde l=-ai lasat? Vad ca ai aplaudaci mai prosti ca tine. V-ati adunat gunoaielor ?

  74. Cred ca sasul sibienesc este criticat prea dur de postaci. Individul este ingrozitor de subtire ca intelect, a doverdit-o de mii de ori de cand secu l-a dus la Cotroceni. Toate actiunile sale de imagine ii sunt sugerate de subalternii sai (unii pe mintea sa si altii pusi sa-l compromita) si de ceea ce parvenitul national vede peste gard la ceea ce fac europenii sai. Atat si nimic mai mult!

  75. „. . . automobilişti de obicei foarte nervoşi şi foarte deranjaţi de existenţa bicicliştilor” zise plictisitul neuron aflat sub protectia castii de biciclist.
    In fapt nervozitatea automobilistilor era cauzata de vederea celui vinovat de tot raul din Romania de astazi, instrumentat si/sau girat de el.
    Ha, Ha, Ha, Jonnahis a dat vina pe bicicleta sa pentru faptul ca automobilistii l-au apostrofat cand statea la semafor ostentativ cand este stiut ca pe drumul de la Bucuresti la Sibiu el merge cu antemergator cu sirena pornita si trafic blocat inaintea convoiului sau.
    In ceea ce priveste actiunea de promovare a bicicletei nu a fost decat o alta stupida ocazie de promovare a orgoliilor nulitatilor aflate vremelnic la fraiele bugetului tarii.

  76. In a 2-a jumatate a anului 2020 cand am intrat eu pe site, eram cativa care ne luptam cu o multime de nickuri usriste si altii. De aceea am avut ideea sa ne numim cei trei muschetari… Au castigat ei… Ce vedem? Dezastru, sanatate, pensii, alocatii copii, resursele tarii amanetate, termen de supravietuire, 8 ani.
    „Alupigus”, spune o prostie si rade. Astia sunt. Au inlaturat toti profesionistii romani care cunosc potentialul de dezvoltare a Romaniei si se predau cu tara si popor, strainilor.
    Acum s-au reactivat nickurile usriste, gata iar sa trolleze site-ul. Dumnezeu cu mila.

  77. Cuvinte Da ma, toti va sunt dusmani . Numai miorita e a voastra si va mandriti cu ea. Mania persecutiei si a plangacelii o aveti. Vai de capul vostru. Va plangeti si nu faceti nimic. A ba da, injurati, ragaiti, dati in cap,va violati fiicele, va bateti femeile si copii si va dati crestini.

  78. 5.06 13.28, Da ma, este ok ca identificati tarele societatii si, dupa tonul comentariului tau, se pare ca veti face ceva pentru insanatosirea societatii. Succes!

  79. O anunt pe „ileana” ca la 19:48 am postat eu, „Charlie” cel veritabil care nu are nicio legatura cu clona pe a pus-o la punct! Replica lui „ileana” vizeaza persoane la care nu eu am facut referire, ci „@ileana” care a fost publicat in mod ciudat tot la 19:48…
    „core/Cuvinte”, poate iti reproduci comentariile proprii cu muschetarii asa cum procedati cu comentariile mele vechi, asa pt conformitatea faptului ca te botezasei „core”…Te felicit pentru chestia cu „profesionistii” caci asta spun si
    eu, DISTRUGEREA ROMANIEI E COMISA DE 32 DE ANI DE…PROFESIONISTI! Sau ti se pare ca pana-n 2004 nu s-a distrus nimic?
    Ramai acelasi bolsevic infam care rastalmaceste realitatile cu marsavia lui „rene”, cu nimic deosebit de camarazii vostri de pe „dreapta”…Te faci ca uiti cine erau BEST iile autointitulate „Cei trei muschetari…erau patru”? Ce ar fi sa-i enumeri pe toti patru sa stie lumea?

  80. Charlie, iti pot reprosa multe dar in niciun caz, imaturitate. Eu si nu noi, eu am simtit la un moment dat ca eu si colegi de comentarii care impartaseam idei comune, ne „luptam” pentru ideile noastre si mi-am imaginat ca suntem niste muschetari care ne aparam regina, tara noastra. A fost numai imaginatia mea. Daca ar fi sa glumesc, i-as fi numit muschetari pe toti din lista lui Charlie. Nu i-am intrebat daca-i deranjeaza sau nu dupa cum nu i-am intrebat nici atunci cand i-am numit prieteni. Au fost fanteziile mele si mi le recunosc. Nu stiu ce sa mai spun acum cand mi-am pierdut orice elan. Nu spun ca nu o sa mai comentez dar simt ca este in zadar. Vad ca tu ti-ai pastrat verva.

  81. „core”, ai mai amenintat cu renuntarea la comentarii si nu-mi amintesc s-mi fi exprimat satisfactia, ba chiar te-am
    invocat in lipsa spre disperarea…”muschetarilor” care m-au luat in balon ca-mi caut victime „verigile slabe”! Pacat
    ca in „fanteziile tale” am fost intruchiparea Raului cu toate ca intotdeauna duritatea cu care v-am tratat a fost ca o
    reactie…M-ai acuzat ca le inventez muschetarilor pe care te incapatanezi sa nu-i numesti tot felul de calitati… „fanteziste”, cu toate ca intotdeauna am tratat deraierile lor! Nu ai reactionat, ba chiar ai participat la marsavia
    postarilor in numele meu, la amenintarile „voalate” cu trimiterea mea Dincolo ai inchis ochii, la fel la inventiile
    denigratoare…Parca ziceati ca fara voi, muschetarii, eu nu as exista si sa ma lasati in…”plata mea”!? Daca iubesti
    aceasta Tara asa cum spui si te cred trebuie sa fii mai atenta cum iti alegi…spadasinii care in cazul celor patru muschetari sunt flacaii travestiti ai lui Mazarin…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.