Comportamentul Serenei Williams din finala pierdută de la US Open, unde a făcut o adevărată criză de nervi, nu a rămas nesancționat.
În finala cu scandal, americanca a primit trei avertismente, iar acum s-a ales cu o amendă 17.000 de dolari.
Astfel, WTA a amendat-o cu 10.000 de dolari pentru faptul că l-a numit hoţ pe arbitrul Carlos Ramos, cu 4.000 de dolari pentru coaching şi cu 3.000 de dolari pentru că şi-a făcut praf racheta.
Amenda va fi dedusă din premiul de 1,85 de milioane de dolari, pe care l-a primit pentru evoluţia de la ultimul grand slam al anului.
Scandal monstru în marea finală
Totul a început când Serena a primit avertismentul pentru indicaţii venite în partea antrenorului, lucru interzis la turneele de Mare Şlem. S-a întâmplat în debutul setului al doilea la 1-0 şi 40-15 pe serviciul japonezei Osaka.
După aceea a avut loc o discuţie aprinsă în mai multe episoade cu arbitrul Carlos Ramos.
”Nu trişez pentru a câştiga, prefer mai bine să pierd. Este incredibil. Nu am primit ‘indicaţii’ (coaching). Nu am trişat niciodată în viaţa mea. Îmi datorezi scuze”, s-a apărat Serena Williams.
La al doilea avertisment, primit după ce şi-a rupt racheta, în urma unui break realizat de adversară, acţiune ce i-a adus o penalizare de un punct, Serena şi-a ieşit din minţi: ”Este un atac personal. Greşeşti. Nu vei mai arbitra niciodată un meci al meu. Îmi datorezi scuze. Eşti un mincinos”.
”Eşti un hoţ. Mi-au furat un punct”, a continuat ea, iar în acel moment arbitrul i-a aplicat şi al treilea avertisment, sinonim cu un ghem pierdut, o sancţiune rară la acest nivel.
Peste alte două ghemuri meciul s-a încheiat cu victoria japonezei.
citesc pe un forum in lequipe oare ce s-ar fi intamplat daca in locul Serenei ar fi fost un jucator alb iar arbitrul ar fi o negresa? cum s-ar fi interpretat incidentul? eu nu prea vad care este legatura intre episodul 1 si episodul 3, caci intre ele a existat episodul 2 cu ruperea rachetei! nu poti face acuze de sexism decat daca acelasi arbitru, in alte situatii, ar fi folosit o alta masura! or, am citit ca respectivul Ramos a fost intransigent si nu Nadal si cu Nole! chestia ca trebuia sa o lase mai moale nu reprezinta un argument, caci cu cat esti mai sus intr-o ierarhie, cu atat ai mai multe obligatii! asta ca cu cat esti mai sus intr-o ierarhie ai mai multe drepturi a fost in Balcani o lege de aur! se pare ca s-a exportat si in lumea noua, trecand granitele tarilor occidentale si lasand si acolo urme!