Se ştie că, sub numele Hister, Nostradamus a anticipat un important agent al războiului. S-au scris mii de pagini despre acest catren în care se pare că era profeţită figura lui Hitler, cu nume cu tot.
Alte mii de pagini au fost scrise despre un agent colectiv al războiului care este descris ca fiind o putere anti-catolică de la Sudul Mediteranei, aliată cu forţe mai vag lămurite în profeţie, poate chiar creştine. Anii acestor evenimente au fost descifraţi a corespunde deceniului trei al mileniului trei, aceiaşi ani în care are a trăi ultimul papă dintr-o altă profeţie (a călugărului Malachie). Aceiaşi ani au fost ”vizionaţi” şi de profetul din Kentucky (Edgar Caice) în ”filmele” desfăşurate în transele sale.
Donald Trump tocmai a tăiat panglica unei asemenea posibilităţi neutralizând valoarea strategic-descurajatoare a punctului 5 din Tratatul NATO. Nu-l vom activa dacă statul atacat are datorii financiare faţă de Alianţă! A spus-o unde? Chiar la Convenţia Partidului Republican, după ce i s-a validat candidatura la preşedinţia SUA. Asta echivalează cu o invitaţie indirectă: ”Faceţi-vă de cap, voi, inamicilor, căci acum NATO a trecut pe o logică strict comercială – cine n-a plătit nu va fi apărat!”.
Nu poţi crede altceva decât că în inimioara conservatorilor americani a pornit noul virus al războiului. Nu-ţi mai rămâne decât să speculezi whishfull thinking: ”Aha, inamicii sunt încurajaţi să iasă la bătaie, căci NATO nu se va mobiliza SUA, ca naţiune, căci forţele SUA nu au chef să împartă prada de război cu niciun aliat”.
În orice caz, cu Donald Trump la Casa Albă, lumea nu va mai fi ce a fost, SUA nici atât. S-ar prea putea – zic optimiştii occidentalocraţi – ca SUA de mâine să fie stăpâne peste resursele care au susţinut în viaţă în viaţă Rusia de după Petru cel Mare.