Vânt de schimbare: „Să renunțăm la peremisme”

De la eveniment nu au lipsit momente inedite, primarul cerându-i lui Ciolacu să aducă un sobor de preoţi în sediul PSD Dâmboviţa „să tămâieze să iasă Satana”.

De (N.C)
Vânt de schimbare: „Să renunțăm la peremisme”

De la eveniment nu au lipsit momente inedite, primarul cerându-i lui Ciolacu să aducă un sobor de preoţi în sediul PSD Dâmboviţa „să tămâieze să iasă Satana”.

Rovana Plumb a pierdut duminică șefia PSD Dâmbovița. Deputatul Corneliu Ştefan este noul preşedinte al PSD Dâmboviţa, acesta impunându-se în faţa Rovanei Plumb, la alegerile de duminică de la Conferinţa extraordinară a organizaţiei, la care a participat și Marcel Ciolacu.

„Astăzi împlinesc 19 ani de când sunt colegul dumneavoastră. Am plecat de la funcţia de preşedinte de organizaţie de tineret, am fost vicepreşedintele organizaţiei judeţene, iar până anul trecut am ocupat funcţia de preşedinte executiv la Dâmboviţa. (…) Declinul organizaţiei a început din toamna 2018 când preşedintele de la acea vreme a fost interceptat şi apoi exclus. În mai 2018 am avut europarlamentare, PSD a obţinut cel mai prost scor din istoria PSD Dâmboviţa, totul a culminat cu alegerile prezidenţiale, când am pierdut şi primul şi al doilea tur. De atunci, noi am dorit resetarea organizaţiei. A venit momentul să dăm organizaţiei ceea ce a început să îi lipsească: unitate în adevăratul sens al cuvântului, nu doar declarativ”, a spus Ştefan.

De la eveniment nu au lipsit momente inedite, primarul din Tătărani, Constantin Pătru, cerându-i lui Ciolacu să aducă un sobor de preoţi în sediul PSD Dâmboviţa „să tămâieze să iasă Satana”.

Senatorul Titus Corlăţean a cerut, la conferința de alegeri a PSD Dâmbovița, liderilor de partid să renunțe „la peremisme și la stilul mitralieră”.

Acesta a susținut, în fața delegaților, că există colegi în PSD care nu realizează că s-au schimbat timpurile și că este nevoie de inteligență politică și înțelepciune pentru ca unii să își facă propria introspecție.

„Suntem într-un moment dificil pentru PSD. Este pe de o parte rezultatul unor greșeli pe care și noi le-am făcut, și în organizația asta de partid județeană, unele și la nivel național”, a spus Corlăţean.

Acesta a adăugat că este pentru prima dată în 30 de ani, în România, când „avem de-a face cu o obsesie a actualei puteri de a acapara puterea absolută în stat”.

„Să renunțăm la peremisme, să renunțăm la stilul Mitralieră, să renunțăm la lucruri care nu ne atrag electoratul. Să ieșim, să prezentăm echipe de bună calitate”, a afirmat Corlăţean, cu referire la Cătălin Rădulescu, poreclit „Mitralieră”.

Corlățean a spus că PSD are nevoie de oameni pregătiți profesional și politic, „care să vorbească corect românește, să mai știe și niște limbi străine, să fie buni comunicatori publici și politici”.

Ulterior, Cătălin Rădulescu a reacționat la afirmațiile lui Titus Corlățean, spunând despre fostul ministru al Justiției că îl caracterizează „oportunismul, lașitatea și securismele” și că nu își dorește decât „o funcție și un loc cald la vârful partidului”.

Marcel Ciolacu a afirmat însă că discursul lui Titus Corlățean, care a făcut referire la „peremismele” din partid, a fost în limita normalității și că atacurile puteau fi mai dure, subliniind că afirmația lui Corlățean nu o viza pe Olguța Vasilescu, ci a fost o figură de stil.

„În primul rând cred că am fost la aceeași conferință transmisă și înregistrată direct. Atacurile nu au fost așa dure la ce potențial avem. Chiar a fost o conferință într-o limită a normalității. N-am auzit numele doameni Olguța Vasilescu pronunțat pe această scenă pronunțat de domnul Corlățean. Sunt ferm convins că a fost o figură de stil, cu adevărat am auzit de un armament greu de mitraliere, acolo și eu am fost foarte atent. Este părerea domnului Corlățean și sunt ferm convins că dacă îl veți întreba are capacitatea să vă răspundă perfect la întrebări și să-și asume cele spuse. Nu a fost o luptă dură, o consider o normalitate”, a declarat Marcel Ciolacu în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la filiala PSD Dâmbovița.

https://www.facebook.com/psdbiroupresa/videos/602611313885051/

Distribuie articolul pe:

13 comentarii

  1. Eram copil, a venit preotul cu Icoana de Boboteaza iar vecinul securist promovat la oras din baltile Dunarii a aruncat in curte icoana ce-o avea in casa atunci cand a aflat ca nevasta-sa l-a primit pe preot inauntru. O fi fost din neamul lui Corlatean si Ciolacu! O iau si astia doi pe urmele invataturii lui taica Soros.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate