Era vicepreşedintele lui Obama când a spus „Nu sunt sigur că am făcut bine trimiţându-mi fiul la război”. Unul din băieţii lui Biden tocmai îşi pierduse viaţa ca urmare a războiului din Irak.
Preşedinţii SUA au oscilat între justificarea războiului din Afganistan prin interesul decapitării Al Qaeda şi adaosul „dar şi să construim o naţiune democratică în Afganistan”.
Acum, Biden o spune cât se poate de clar: acest adaos a fost demagogic pentru că el făcea referire la ceva imposibil. Era timpul, după 20 de ani, să ne retragem de acolo, a mai spus. Retragerea ar fi putut avea loc chiar pe timpul lui Obama, după uciderea lui Bin Laden. Dar Biden n-a mai făcut şi această nuanţare.
De ce totuşi o retragere a militarilor înainte de a-i extrage pe civilii care erau de extras? Acest plan iraţional nu poate fi justificat. Speranţa că armata afgană putea menţine ordinea până ce toţi civilii ce doreau extragerea lor din Afganistan ar fi fost extraşi? Această speranţă trece acum drept marea eroare de evaluare a preşedintelui Biden şi a staffului militar din jurul său.
Vă imaginaţi un popor civilizat care ar fi cucerit România şi care ne-ar fi crezut când am fi declarat că iubim munca salariată oricât de prost remunerată ar fi? Cam aşa s-a întâmplat cu americanii în privinţa elitelor din armata afgană care declarau că vor apăra ţara de talibani şi după „plecarea” salariilor americane. Generalii afgani nu aveau încredere în guvernul lor. Acela ar fi trebuit să le plătească salariile după retragerea americanilor. Corupţia guvernamentală, bine ştiută, era însă prea mare ca aceste plăţi să poată fi stabile. Cum să nu o ştie bine generalii când ei erau principalii ei patroni? Americanii nu au văzut că generalii îşi ridicau palate de maharajahi? Au văzut, dar au considerat că acesta ar fi un preţ al stabilizării situaţiei.
După retragere? Factorul politic de la Casa Albă a evaluat că armata afgană ar rezista cam 90 de zile în faţa noii talibanizări. N-a rezistat nici măcar o oră. În 11 zile, fără lupte, talibanii au pus stăpânire pe toate oraşele.
Biden spune că 18 milioane de afgani din totalul de 40 nu ar fi de partea talibanilor. Cam jumătate. Dacă aşa ar sta lucrurile, acum ar fi război civil acolo. Nu e decât o vânătoare de colaboraţionişti.
Nu e o ciocnire de civilizaţii în Afganistan, ci o coliziune între epoci istorice. O lume religios-medievală (în termenii noştri istorici) rezistă în faţa unui Occident care şi-a consumat de multă vreme Evul Mediu. „Democraţia”, acolo, e în stadiul în care niciun afgan nu taie un ied fără să se roage pentru iertarea păcatului de a fi nevoit să ucidă. În schimb, pentru a-l ucide pe necredinciosul occidental invadator nu are nevoie de rugăciuni de iertare.
Fiul lui Biden a murit pentru ca o astfel de „democraţie” medievală să fie transformată într-una modernă.
Mu Di-su a murit ptr pretul petrolului