În fizică, orice teorie confirmată experimental e legată „organic” de dispozitivele care o confirmă ori de mașinile care o pun în folosință.
La fel stau lucrurile între soft și hard într-un computer. Dar pe domeniul internetului apare o prăpastie între inteligența din softuri și aceea din mașină. World wide web nu este softul internetului, ci un domeniu de conexare a softurilor. De aici, din rețeaua aceasta de conexiuni, răsare o capacitate de inteligență ce n-a fost prezentă în munca programatorului care a creat softuri. Ea pare a fi un „cadou” fără amprenta personalizată a rețelei înseși.
Chiar asta este. Caut ciorapi de lână. Știu că nu există un soft anume al producătorilor, dar există o adresă de la care sunt vânduți astfel de ciorapi. Găsesc această adresă și îmi comand o pereche sau două perechi. Nu voi găsi vreo adresă la care să învăț o eventuală perfecționare a croșetării acestor ciorapi.
În alte cazuri, există însă softuri (rețete) ale producătorilor de bombe artizanale. Nu e, desigur, nici aici o inteligență nouă în joc. Nouă ar fi inteligența din rețea doar dacă m-ar obișnui să mă rup de socializarea clasică și ar picura în mine dispreț pentru inteligența omenească. Se întâmplă așa ceva? Unii spun că acest proces a început deja. Prin 2200, spune părintele antroposofiei, dacă nu învățăm să evităm acest curs, vom gândi cu prefabricatele oferite de internet, ceea ce are a fi o inteligență cu adevărat artificială. Fabuloasă e aici, în fapt, profetizarea rețelei.
Artificializarea gândirii noastre ar putea fi contracarată, zice antroposofia, dacă am reuși să descoperim căi către o fizică a etericului (a viului, altfel spus).
Se spune că pericolul inteligenței artificiale ar apărea numai dacă acest fel de minte mașinală ar dobândi conștiență de sine. Presupoziția din formularea acestui pericol stă, în adâncurile ei, pe „credința” că un ce strict material ar putea produce ceva conștient, așa cum, chipurile, am produs noi, omul.
Dar dacă noi, omul, am ajuns la conștiență în baze spirituale preexistente materiei, apare probabilitatea ca domeniul mașinal al inteligenței să fie preluat de anume entități spirituale care fac parte, cu planuri egoiste, din linia noastră de evoluție.
Aici, discuția devine abisală prin teodicee, care întreabă de multă vreme de ce un Dumnezeu bun acceptă amestecul unor puteri rele în opera Sa. Discuția deschide un abis despre înțelesul libertății noastre.
Anexarea libertății noastre la funcționarea unei creații mașinale (robotice) poate fi un drum cu dus și întors, spune ipoteza optimistă, dar în prezent constatarea cea mai solidă statistic este aceea că sunt puține mințile care conștientizează prăpastia dintre lumea softurilor create de programatori identificabili și lumea rețelelor în care devine operațională o inteligență de nimeni pusă la lucru. Un asemenea „nimeni” nu este niciodată o absență, ci este o prezență insesizabilă cu simțurile corpurilor fizice. Să repetăm: world wide web nu este un soft.
Ecloziunea internetului în lumea omenescului cere conștientizarea tot mai clară a faptului că world wide web nu este un soft.
Multumesc pentru demonstratie! Pot privi spre inceputul Universului (in trecut) sau pot privi spre destinatia Universului (in viitor), pentru a(-mi) pastra coerenta ar trebui sa pornesc de la ceva concret, cunoscut, personal as porni de la Eu… In alta odine de idei, revenind la tema propusa de domnul Budaca si adaugand opinia dumneavostra – „o iluzie a altei lumi…”, daca, prin ceea ce numim „www” nu facem altceva decat sa „deschidem” poarta catre lumea noastra unei inteligente nonumane, o inteligenta subunitara, o inteligenta care fragmenteaza, atomizeaza… ?!