Planul Armatei române pe 2023: Recrutare şi instruire

Alocarea de 2,5% din Produsul Intern Brut (PIB) permite consolidarea structurii naţionale de forţe din domeniul Apărării, a declarat, miercuri, ministrul Angel Tîlvăr, la bilanţul Statului Major al Apărării pentru anul trecut.

„Militarii români ştiu ce au de făcut şi îşi ating cu tenacitate şi adaptabilitate priorităţile. Este evident necesar să continuăm demersurile pentru adaptarea suportului legislativ în domeniul apărării la noile realităţi şi voi sprijini, în acest sens, adoptarea pachetului cu proiectele normative care va facilita funcţionarea mai eficientă a instituţiei apărării”, a declarat Tîlvăr, potrivit unui comunicat MApN.

Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, a precizat că anul 2023 se va derula sub semnul recrutării de personal nou şi al instruirii celui existent.

„Va trebui să găsim metode mai eficiente atât pentru atragerea, cât şi pentru menţinerea personalului în Armată. (…) Exerciţiul Saber Guardian, o secvenţă importantă din seria Defender Europe 23, condusă de Forţele Terestre ale SUA în Europa şi Africa, va avea loc în ţara noastră. Totodată, un obiectiv important al Armatei României pentru 2023 îl reprezintă atingerea capacităţii operaţionale finale de către Comandamentul Corpului Multinaţional de Sud-Est, o structură de comandă esenţială în arhitectura de securitate aliată în zona de sud a Flancului estic”, a afirmat generalul Petrescu.

Şeful Apărării a subliniat că, pe linie naţională, anul trecut s-au făcut paşi importanţi din punct de vedere al modernizării Armatei. Programele majore de înzestrare şi de asigurare cu stocuri au înregistrat progrese. Au fost continuate proiectele demarate anterior, a fost semnat contractul de achiziţie a 32 de avioane F-16, au fost recepţionate echipamente aferente sistemelor HIMARS, derivatelor PIRANHA 5, a fost atribuit contractul pentru rachetele de coastă şi s-a realizat acordul-cadru pentru furnizarea de sisteme UAS, menţionează MApN.

De asemenea, precizează sursa citată, au fost demarate procedurile pentru alte programe importante, cum ar fi autovehiculele tactice blindate de tip uşor. Capabilităţile militare care au fost consolidate sau iniţiate pe parcursul anului trecut sunt semnificative în raportul de forţe de la Marea Neagră, cu un efect de disuasiune important. Asigurarea militarilor cu echipament de protecţie individuală a fost un alt obiectiv atins. Instruirea a fost ajustată potrivit cerinţelor operaţionale ale spectrului de riscuri şi ameninţări din spaţiul Europei Centrale şi de Est, se mai arată în comunicat.

Pe linia apărării colective, în 2022, un rol important a revenit consolidării prezenţei NATO pe teritoriul naţional. Dispozitivul defensiv aliat pe Flancul estic şi, implicit, în regiunea Mării Negre a fost întărit şi echilibrat, indică MApN.

Grupul de Luptă al NATO dislocat în Cincu, creşterea efectivelor şi capabilităţilor americane în baza Mihail Kogălniceanu, în principal, dar şi în alte locuri, precum şi augmentarea cu noi trupe aliate a Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est „sunt exemple ale solidarităţii europene şi transatlantice în România”.

Recomanda [votes_up id=661675]
Author

31 de Comentarii

  1. De ți-o cauți cu lumânarea, la un moment dat calci pe bec sau dai in străchini..Că te dă pe spate, te face lat, e doar varianta mai lesne, doar ai stat și sub turci peste 500 de ani,..

  2. Ca tanar militar ti se promit de toate:compensatorii,prime,salariu atractiv,asigurare medicala la pensie,o batranete linistita!dupa 35 de ani de armata ai compensatorii din parti,platesti asigurari de sanatate iar,desi ai platit ,o pensie care in 2 ani devine mai mica decat ajutorul social!si la 65 de ani crapu,macinat de boli!pentru ce?ca zice unu ca nu ai contribuit?dar viata de filie,frigul,ploaia,gerul,conditii extreme in care esti chemat la datorie,in timp ce altii rad de noi?fara sarbatori,weekend-uri,co,mereu in alerta,mereu la datorie!pentru o pensie din care doar platesti taxe?nu ramane de mancare si de scos o masea?aia e speciala?sau ale teantorilorcare nu stiu ce e munca,sau datoria?o opinue!

  3. Armata este intradevar justificata atunci cind iti aperi tara ta ,dar ca sa iti risti viata pt. altcineva, nu se merita indiferent cite avantaje ofera statul roman ,celor care doresc sa se inroleze in armata.Si cum tara asta in care unii inca mai rezista sa traiasca,nu mai este de mult tara romanilor,nu merita sa isi sacrifice viata nimeni .

  4. Toate se invart in jurul banilor.Cineva castiga sume imense din conflicte.Patriotismul din pacate a devenit ceva desuet.Cum bine amintea un postator,noi nu prea mai avem ce apara.Pentru noi.Pentru altii da.Trebuia deja mai demult sa organizeze referendum diverse asociatii,sa existe o raspundere politica si chiar juridica pt.cei care nu gestioneaza favorabil(pt.cetateni)o conjunctura belicoasa.

  5. Alde Deeper, Ghiță, șioara, Lenuța Popa, bugetaru’ – haidi, phă, la arme! Iete că vi se izbândește visu’ să muriți pentru slavă Ucrainii!

  6. Satanistii au soperat ca daca-i baga pe urcacani la inaintare sa se bata cu rusii iar ei le vor da arme gradual de la cele mai mici la cele mai puternice Satan Occident va reusi sa-i invinga pe rusi pe mana urcacanilor. A trecut un an de cand Satan Occidentul inunda efectiv Urcacania cu arme si totusi urcacanii o i-au in freza mereu de la rusi. In final mergand pe acest drum Satan Occidentul va cadea singur in groapa pe care a sapat-o el Rusiei. Acest razboi se va sfarsi termonuclear si nici Satan NATO, nici Satan UE si Satan USA nu vor mai fi sa fie reprezentate pe vreo harta. Amin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.