În titlul acestui comentariu se află formula folosită acum în cabinetele euroatlantice pentru a da un răspuns la întrebarea „Când se va încheia războiul din Ucraina?”.
Răspunsul acesta trimite către un nivel semantic al evenimentelor, adică spre acel nivel la care contează cum descriem faptele, nu cum sunt ele în realitate. Care realitate? Ea ajunge la noi prin comunicările care sunt compuse despre ea.
În formularea acestui răspuns găsim un nici-nici de felul următor: dacă eu spun că nu te-am bătut, și tu poți zice că n-ai fost maltratat…
Două ziceri care au nevoie de o elaborare amplă, una căreia propaganda îi spune „negocieri de pace”. Aceste negocieri, cu ori fără ghilimele, sunt cu adevărat dificile. Iată că președintele Ucrainei a refuzat convorbirea telefonică cerută de președintele Chinei și imediat China a anunțat un plan de înarmare conceput împreună cu Rusia. Așa au loc negocierile de pace din culisele acestui război. Probabil că dacă Zelenski n-ar fi refuzat convorbirea, anunțul de la Beijing ar fi venit altădată, mai târziu, poate doar după încheierea păcii, iar comunicatul chinez ar fi fost interpretat ca o acțiune pentru menținerea stării de pace. Acum, interpretarea cea mai răspândită este că Xi Jinping face presiuni asupra lui Zelenski să accepte propunerile chinezești pentru încheierea războiului.
La urma urmelor, Ucraina are a avea o imagine de țară neînfrântă, iar Rusia – una de țară care n-a pierdut războiul. Contorsionism logic? Nu contează. Au a conta doar imaginile formatate prin comunicările publice. Aceste comunicări nu sunt reglate de logicieni, ci de maeștri ai manipulării percepțiilor încărcate de wishful thinking, o boală mintală mult mai răspândită decât ne place să credem.
Nu urmărim evenimentele pentru a cerceta această temă. Dar am avut o bună experiență de cercetare aproape involuntară atunci când panica pandemiei a pus stăpânire pe guverne.
Mai mult pe guverne decât pe guvernați? Așa zicem acum, dar adevărul istoric este că nu mulți guvernați și-au păstrat starea de non-panică. Să nu fie sufocate spitalele! – ziceau cei mai mulți. Atâta au fost de protejate spitalele încât n-a mai fost loc pentru tratarea maladiilor obișnuite (cancer etc.). Cum ar veni, te uiți cu spaimă în stânga să nu vină camionul și te lovește din dreapta un vehicul care circulă pe contrasens. Așa au procedat guvernele. Așa am zis și noi că e bine să procedeze.
Ce înseamnă, aici, metafora contrasensului? Simplu: dacă nu tratezi la timp cancerul, te lovește mai abitir.
Dar ce înseamnă acel „Rusia nu va fi pierdut” din titlu? Poate însemna că nu va avea noi teritorii în urma acestui război, dar se poate lăuda cu o nouă ordine mondială în care NATO va fi dat anumite garanții, la rândul lor garantate de anumite acorduri cu China. Detaliile au a fi treaba politicienilor după ce militarii își vor fi încheiat operațiunile.
Vor rămâne multe traume în sufletele ucrainenilor, poate și motive de mândrie traumatică în cele rusești. Traumele au a reprezenta răul cel mai rău al războiului. Uite, de pildă, la noi, cei traumatizați în adolescența lor de socialismul ceaușist au găsit cu cale să elogieze capitalismul ca fiind esența cea mai tare a modernității, fără să mai vrea să constate că servitute voluntară e căcălău și în capitalism, ba chiar mai multă acum, de când capitalismul a creat pânzele de păianjen ale aservirii prin bule de comunicare socială.
Traumatizații care nu devin traumatologi vor continua să despartă înțelegerea lumii prin socialism și prin capitalism și vor pierde discuția mai adâncă despre servitutea noastră voluntară. Pacea va putea fi reinstalată, dar adâncirea înțelegerii libertății nu va profita de ea.
Rusia si-a atins deja scopul principal, salvarea teritoriilor cu majoritate rueasca de la masacrul stabilit prin legile ucrainene. Zonele locuite de rusi au decis sa nu se lase masacrate de nazistii ucraieano-khazari din neamul lui Zelenski si sa se uneasca cu tara mama, cu Rusia.