Politicienii par să aibă de ales între Pactul Verde și cetățeni

The Wall Street Journal: pregătiți-vă pentru mașinile-miracol care spală mai prost la prețuri de achiziție mai mari

Politicienii par să aibă de ales între Pactul Verde și cetățeni

The Wall Street Journal: pregătiți-vă pentru mașinile-miracol care spală mai prost la prețuri de achiziție mai mari

În urmă cu o săptămână, președintele Franței a declarat, în fața unei audiențe formate din industriași, că Europa a mers prea departe cu legile împotriva schimbărilor climatice. Dacă Bruxelles-ului va introduce noi măsuri ”verzi” fără ca cele adoptate până în prezent să fie aplicate, atunci investițiile vor fi puse în pericol și economia va avea de suferit, spune președintele Emmanuel Macron.

Cea mai mare familie politică din Europa, partidul Popular European, pare să meargă și mai departe și a avertizat că-și va retrage sprijinul pentru Pactul Verde European adoptat de Comisia von der Leyen. Este o schimbare surprinzătoare de optică; PPE este chiar partidul Ursulei von der Leyen și Pactul Verde nu ar fi existat dacă nu ar fi avut susținerea PPE.

Pactul Verde include o serie de ținte pe care UE trebuie să le atingă într-un interval foarte scurt. Printre ele atingerea unui ”zero net” emisii de carbon până în 2050 (un obiectiv ONU care prevede eliminarea tuturor emisiilor de carbon care nu pot fi absorbite în mod natural). 11 state UE au stabilit propriile ținte pentru atingerea acestui zero net – în cazul Germaniei ținta a fost stabilită pentru anul 2045. Dacă Pactul Verde va fi anulat, atunci restul statelor UE nu vor mai fi obligate să atingă aceste obiective. În același Pact Verde se menționează că emisiile de carbon trebuie reduse cu 55% până în anul 2030 și că, tot până în 2030, 40% din necesarul de energie trebuie să fie produs din surse regenerabile. Pactul Verde mai încurajează și desființarea fermelor, pentru care terenurile să redevină sălbatice.

După Franța și PPE a venit rândul Germaniei să semnaleze o schimbare de atitudine față de Pactul Verde. Germania, cu Partidul Verde la guvernare, a luat unele dintre cele mai ambițioase măsuri pentru atingerea obiectivelor Pactului Verde: a închis centralele nucleare (decizie luata în perioada guvernelor Merkel) , a renunțat la gazele naturale din Rusia. Rezultatul este însă opusul a aceea ce s-a urmărit, pentru că s-a ajuns ca o treime din energia electrică consumată în Germania să fie produsă prin arderea cărbunelui (în condițiile în care în Marea Britanie procentul cărbunelui este de doar 1%).

Politica germană pare să o apuce pe calea deschisa de Olanda, unde protestele masive ale fermierilor împotriva desființării acestor afaceri de generații (ca urmare a unor legi ale guvernului Rutte pentru reducerea poluării cu nitrați) au dus la apariția unui partid al fermierilor care  câștigat alegerile regionale. În Germania a luat naștere partidul ”Cetățenii Furiosi” (Burger im Wut – BiW), care a obținut circa 10% d voturi la alegerile din Bremen.

Rezultatele acestor partide apărute peste noapte pentru a susține cauza afacerilor ruinate de regulamentele europene de mediu explică cel mai bine reorientarea PPE și a lui Macron. De teamă să nu piardă poziția dominantă în Parlamentul European la alegerile din 2024, PPE a ajuns să se prezinte drept apărătorul fermierilor și intereselor rurale din UE. Politicienii PPE au început să posteze pe platformele sociale afirmații cum că propunerile Comisiei pentru refacerea cadrului natural vor duce la raderea de pe fața pământului a unor sate ce au luat naștere cu peste o suta de ani în urmă sau că aceste măsuri vor duce la creșterea prețului la alimente și chiar la foamete globală.

Responsabilul Comisiei Europene cu Pactul Verde, Frans Timmermans, a criticat noua retorică a PPE. Fermierilor li se spune că sunt niște ”eroi” și că ”Pactul verde le stă în cale”, a spus Timmermans, citat de Politico.eu. ”Însă cum vor putea rămâne eroi când solul va sărăci și când recoltele vor fi compromise de secetă?”.

Și nu doar PPE pare să-și schimbe poziția față de obiectivele de mediu stabilite de Comisia von der Leyen. Partidul Renew Europe, creația lui Emmanuel Macron, este scindat când vine vorba de Pactul Verde European. Politico scrie că jumătate dintre membrii partidului susțin că obiectivele UE ar trebui să fie mai puțin ambițioase.

Emmnauel Macron însuși a declarat, la Elysee, într-o întâlnire cu industriașii, că UE ar trebui să ia o pauză legislativă în ce privește lupta împotriva schimbărilor climatice. ”Să implementăm ceea ce am decis deja, dar să nu mai adoptăm altceva. Există riscul să fim cei mai buni la capitolul regulamentelor, însă cei mai slabi când vine vorba de finanțare”, a spus Macron. ”Suntem înaintea americanilor, a chinezilor și a oricărei alte puteri globale în ce privește legile. Acum trebuie să le aplicăm”, a sus Macron.

Apelul la moderație în ce privește ambițiile ”verzi” și noile regulamente nu pare să se audă și în SUA. Dimpotrivă, în urmă cu o săptămână, Departamentul Energiei de la Washington a venit cu o propunere privind noi standarde obligatorii pentru mașinile de spălat vase. Subiectul a fost tratat foarte acid de The Wall Street Journal. ”Propunerea cere producătorilor să reducă cu o treime consumul de apă al mașinilor de spălat vase, la sub 12 litri per ciclu, mult sub actuala limită de 19 litri. În plus, noile mașini ar trebui să consume cu 30% mai puțină energie electrică. Masinile nu pot atinge aceste standarde de eficiență decât prin recircularea apei în cicluri mult mai lungi, de 2-3 ore. Iar dacă vesela nu este curată, atunci posesorii vor repeta ciclul și astfel nu mai putem vorbi despre conservare.

Departamentul Energiei le dă timp producătorilor până in 2027 pentru a produce mașinile-miracol care spală vasele mai prost și la prețuri de achiziție mai mari.

În ultimele luni, Departamentul Energiei a propus sau a finalizat noi standarde pentru cuptoare electrice, cuptoare cu microunde, frigidere, mașini de spălat (pregătiți-vă să scoateți de la spălat niște haine și mai murdare decât până acum). La asta se adaugă noi reguli pentru aparatele de aer condiționat și becuri”, scrie The Wall Street Journal.

De partea cealaltă a Oceanului, The Spectator scrie în aceeași notă despre mania pompelor de căldură care a cuprins guvernul Marii Britanii. Actualul guvern vrea să dubleze subsidiile pentru cei care decid să-și instaleze pompe de căldură. Se va ajunge astfel la 10.000 de lire sterline din partea guvernului, care speră să se instaleze circa 600.000 de pompe de căldură în fiecare an. Numai că, în 2021, în Marea Britanie au fost instalate 55.000 de pompe de căldură, față de 1,5 milioane de centrale pe gaz. Explicația este simplă: o pompă de căldură costă între 10.000 și 20.000 de lire, la care se adaugă foraje sau ocuparea unui spațiu mult prea mare pentru cei care locuiesc în case mici sau apartamente, instalații de încălzire în pardoseala, plus schimbătoare de căldură ce ocupă alt spațiu în interiorul locuinței.

De ce este atât de sigur guvernul că pompele de căldură sunt marea speranță în lupta împotriva emisiilor de carbon? Poate că răspunsul poate fi găsit la porțile școlilor, unde mămicile bogate au renunțat la simbolul statutului lor – mașina 4×4 – pentru a câștiga bile albe la seratele clasei de mijloc vorbind despre cât de mult își iubesc noile Kia electrice. Și politicienilor le place să-și arate grija față de mediu, iar presiunea guvernului împotriva încălzirii cu gaz pare să vină din dorința politicienilor de a arăta sunt la curent cu cele mai noi tehnologii verzi. Izolarea mansardelor în întreaga țară, o măsură mult mai eficientă, pare una cu prea puțin vino-ncoace”.

Din nou despre viitorul încălzirii locuintelor ”verzi”, de data aceasta pe un ton mai sobru, pe site-ul Eurointelligence: ”În acest moment sunt prea puține date pentru a ști care va fi tehnologia dominantă pentru încălzirea locuințelor, la fel ca și în cazul motoarelor de automobile. Unii mizează pe motoarele electrice, alții pe cele cu hidrogen. În Germania, controversata legislație pentru încălzirea locuințelor este, teoretic, neutră din punct de vedere al tehnologiei, însă este în asemenea fel redactată încât doar pompele de căldură îndeplinesc criteriile. Trebuie să fim atenți, pentru că trecutul recent demonstrează că europenii nu au fler în alegerea câștigătorilor în domeniul tehnologiei.”

 

 

Distribuie articolul pe:

16 comentarii

  1. Tuasa Ursula (de la Ojdula) pana cand si-a propus sa traiasca: 2030, 2035 sau 2050 ? Dupa eternul sfarsit, sper, va fi pastrata in formol, ca metrul etalon, la Paris ? Intreb pentru un prieten.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate