În 1868, Japonia medievală accepta să treacă spre modernizarea de tip occidental. Forme fără fond? Da, dar ei au identificat care era fondul occidental al acelor forme și au conservat fondul tradițional al mentalului nipon.
O modernizare-miracol? Așa a fost considerată multă vreme.
Noi? Noi ne aflăm în fața celui de-al treilea eșec al încercărilor noastre de modernizare. Primul, cel liberal: nu a reușit să interiorizeze fondul mentalului de tip liberal; am rămas individualiști de model rural. Al doilea, cel comunist: nu a reușit să dea fond procedurii numite vot, dar a modernizat mai mult decât o făcuseră liberalii. Al treilea, cel actual: nu reușește să dea fond ideii de pluralism politic și nu produce dezvoltare decât acolo unde vin investiții străine.
Ce ar fi de făcut, așadar? Punerea bazelor în procesul de învățământ. Cât mai mult din PIB pentru școlarizare de calitate. Acum stăm într-un cerc vicios: școala produce tot mai multe rebuturi, iar rebuturile acestea se înstăpânesc pe partide. Mergem spre prăpastie…
Nu vom avea rezultatele dorite decât peste două decenii, dar nu le vom avea nici atunci dacă nu învățăm partidele să trăiască numai din cotizațiile membrilor lor.
Abia peste două decenii vom avea o dăscălime capabilă să lumineze societatea cu instrucția necesară. Dacă nu vom începe decât la anul, vor fi două decenii și un an.
În Japonia, împăratul a decis că dăscălimea nu e obligată să i se închine la ceremoniile publice ori private. Demnitatea stă drept în fața domnității.
La noi, vom avea de rezolvat trei chestiuni grele:
1) să nu mai lăsăm ideologicul să pătrundă în școli;
2) să scoatem Ministerul Învățământului de sub dreptul partidelor de a-l conduce, la fel cum este scos Ministerul Public;
3) să conștientizăm că educațional-culturalul este o putere a societății, nu a statului și, de asemenea, că în societate mai sunt două puteri „naturale”: economico-financiarul și politico-juridicul.
Acesta din urmă e chiar statul. El, statul, are o bază constituțională prin care cele trei puteri intrinseci ale sale (legislativul, executivul, judecătorescul) se controlează reciproc, dar nu trebuie să se domine una pe alta.
O astfel de constituționalizare a devenit necesară și între puterile sociale: cultural-spiritualul, economico-financiarul, politico-juridicul.
Aceste procese de conștientizare au a fi misiunea acelei școli de înaltă calitate ce ne-ar putea conduce către o societate care să nu mai simtă statul ca pe o plantă străină, de pe alte meleaguri.
Căci păcatul originar al modernizărilor stă pe legătura non-armonică dintre statul nostru (o formă împrumutată) și societate (un fond organic, vechi și conservator).
Mai mult ca perfect comentariul persoanei care semnează sub pseudonimul Afrodita Iorgulescu. Nu ştim dacă este chiar doamna în persoană dar după profunzimea opiniei, se pare că da. Şi când te gândeşti că Dl. Marga face apologia prostocrației în România,”statul de drept democratic…”