Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Prezența militară va fi consolidată

Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că la întâlnirea cu președintele Franței, Emmanuel Macron, a fost reconfirmat Parteneriatul strategic dintre cele două țări și a anunțat că prezența militară franceză în România va fi consolidată în perioada următoare.

”Ne-am asigurat încă o dată că așa cum Franța a fost alături de România în momentele foarte importante ale țării noastre și astăzi rămâne alături de noi. Am reconfirmat Parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, am reconfirmat încă o dată stabilitatea prezenței militare franceze în România, la solicitarea țării noastre. Avem un contingent important francez care contribuie alături de celelalte contingente ale țărilor aliate, ale Statelor Unite la securitatea țării noastre și am confirmat că această prezență va fi consolidată în perioada următoare. Am confirmat continuarea cooperării și dezvoltării în zona economică și în industria de apărare, având în vedere nu doar necesitățile regionale, dar și posibilitatea ca această industrie să fie un pol de dezvoltare în România în anii următori„, a spus Bolojan, la Paris, după întâlnirea bilaterală cu președintele Franței, Emmanuel Macron.

 

Jurnalist: Care sunt concluziile după ziua de astăzi?

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan: Înainte de a vă spune care sunt concluziile, aș vrea să vă spun că suntem la finalul unei perioade, sper să continue și în anii următori, în care țara noastră, România, a avut o situație bună, în care am fost o țară în siguranță, nu doar noi, ci întreg continentul european, și am fost o țară care ne-am dezvoltat.

Sigur, puteam să ne dezvoltăm și mai mult.

Dar aceste două condiții de bază, siguranța și dezvoltarea, au fost în principal efectul apartenenței noastre la două structuri. E vorba de NATO și de Uniunea Europeană.

Datorită protecției NATO, am avut siguranță. România a fost o țară sigură, în care s-a putut investi. Oamenii au avut liniște și acest lucru s-a datorat în principal protecției asigurate de cea mai importantă forță din NATO, Statele Unite ale Americii.

Și, de asemenea, dezvoltarea ne-a fost asigurată de apartenența la Uniunea Europeană. Asta a însemnat libera circulație, asta a însemnat investiții importante în România, asta a însemnat banii europeni.

Și cele două au însemnat, în fapt, o comunitate de valori în care am fost cu toții. Lucru pe care ne-l dorim în continuare.

Și această vizită de astăzi și întâlnirea au loc în acest context în care suntem în vremuri dificile și în care trebuie să facem tot ce ține de noi pentru ca lucrurile bune pe care le-am avut în acești ani să continue în anii următori. Și, în acest sens, am avut o primă întâlnire bilaterală cu Președintele Macron, care a fost o întâlnire foarte bună și îi mulțumesc pentru organizarea acestei întâlniri.

Ne-am asigurat încă o dată că, așa cum Franța a fost alături de România în momentele foarte importante al istoriei țării noastre, și astăzi rămâne alături de noi.

Am reconfirmat Parteneriatul Strategic cu Franța.

De asemenea, am reconfirmat încă o dată stabilitatea prezenței militare franceze în România, la solicitarea țării noastre. Avem un contingent important francez care contribuie alături de celelalte contingente ale țărilor aliate, ale Statelor Unite, la securitatea țării noastre, și am confirmat că această prezență va fi consolidată în perioada următoare.

Am confirmat continuarea cooperării și dezvoltării în zona economică și în industria de Apărare, având în vedere nu doar necesitățile regionale, dar și posibilitatea că această industrie să fie un pol de dezvoltare în România în anii următori. Îi mulțumesc Președintelui Macron pentru această întâlnire și pentru prietenia față de țara noastră.

A doua întâlnire la care am participat a fost conferința legată de situația din Ucraina și de securitatea din Europa. Așa cum știți, la această conferință au participat mai multe țări, în principal cele din Uniunea Europeană, dar și din afara Uniunii, țări care împărtășesc același valori și același idei legate de situația din Ucraina. Au fost intervenții ale fiecărui stat, au fost diferite poziții, dar câteva dintre ele s-au repetat și practic sunt concluzii ale acestei întâlniri.

În primul rând, o concluzie importantă este că securitatea Ucrainei este și securitatea Europei și a României. Și noi, cei care suntem în vecinătatea Ucrainei și în Europa de Est, știm despre ce este vorba, și luni se împlinesc trei ani de zile de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Nu suntem alături de Ucraina doar dintr-un sentiment umanitar, în primul rând, din acest motiv și de nedreptate, ci suntem și de un interes strategic pentru țara noastră. În acești ani, așa cum v-am spus, scutul nostru a fost NATO.

Și a doua concluzie importantă a fost că, în continuare, colaborarea dintre țările europene și Statele Unite ale Americii poate să fie cea mai bună formulă pentru rezolvarea acestei crize, în așa fel încât nu doar să avem o încetare a focului, ceea ce este foarte bine, ci să avem o pace justă în așa fel încât în anii următori să nu reînceapă un nou conflict, iar această pace justă, și o pace echitabilă, nu se poate face fără participarea Ucrainei și a Uniunii Europene la închiderea acestor negocieri.

Am convenit, de asemenea, că e nevoie, în perioada imediat următoare, de unitate și coordonare între țările noastre. Diversitatea în perioade normale în Uniunea Europeană este un lucru bun, a fost un câștig, dar, într-o situație de criză, cum a fost, de exemplu, coronavirusul sau cum avem acum, este evidentă nevoie de coordonare, în așa fel încât să acționăm mai rapid, să putem să avem un plan de acțiune care să aibă în vedere sprijinirea în continuare a Ucrainei, sens în care s-a convenit inclusiv pregătirea unui pachet important de sprijin în perioada imediat următoare, în așa fel încât el să poată fi adoptat la primul Consiliu European.

Acestea au fost principalele concluzii ale acestei întâlniri. Vă mulțumesc foarte mult pentru participarea la această întâlnire!

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Au fost doar două prezențe fizice astăzi, doi lideri. De ce doar două prezențe fizice și de ce una dintre prezențe ați fost dumneavoastră?

Președintele interimar al României: Au fost, să nu vă spun lucruri pe care nu le știu, dar cred că am aflat de la colegii de la Externe că ieri după-amiază, constatându-se că o parte din lideri nu pot să vină, s-a decis – de exemplu, premierul Canadei, de pe o zi pe alta – s-a decis și formatul online. Având în vedere că aveam o întâlnire bilaterală stabilită, am venit personal și cred că această întâlnire bilaterală a fost o chestiune importantă pentru țara noastră.

Jurnalist: S-a discutat asta și despre organizarea unui summit UE în perioada imediat următoare, un summit de urgență, nu cel oficial, un summit extraordinar?

Președintele interimar al României: Consiliul va fi convocat în momentul în care tot pachetul de sprijin va fi definitivat.

Jurnalist: Ce înseamnă acest pachet de sprijin, domnule Președinte? Doar partea financiară sau acest pachet de sprijin include și partea de posibile trupe militare pentru menținerea păcii, în cazul în care a fost încheiat un acord?

Președintele interimar al României: Acest pachet de sprijin în această fază va include un sprijin financiar și un sprijin militar, dar asta nu înseamnă prezența militară în teren, ci doar partea de muniție, armament, tehnică de luptă.

Jurnalist: România a primit solicitare din partea Statelor Unite ale Americi să spună disponibilitatea trupelor, în eventualitatea trimiterii pentru menținerea aceasta a păcii despre care se vorbește? Înțeleg că a fost o solicitare primită din partea Statelor Unite ale Americi și mai multor state europene. Noi am primit această solicitare?

Președintele interimar al României: În această perioadă, avându-se în vedere diferitele scenarii la care se poate ajunge, se discută și acest subiect, iar România își va forma un punct de vedere în perioada următoare, în funcție de evoluția situației.

Jurnalist: Va mai exista o altă întâlnire, avându-se în vedere că Slovacia și Ungaria nu au fost până acum invitate, și știm poziția lor vizavi de Rusia?

Președintele interimar al României: S-a convenit că periodic vor fi întâlniri de informare în așa fel încât să ne putem corela pozițiile, pentru că, fără o coordonare, capacitatea de acțiune este redusă. Și cred că o decizie efectivă legată de un plan se va lua la proximul Consiliu care va fi organizat în perioada următoare.

Ilie Bolojan a participat miercuri, la Paris, și la întâlnirea informală organizată de președintele Franței privind situația din Ucraina și provocările de securitate din Europa.

 

Recomanda [votes_up id=826892]

19 Comentarii

  1. În numele cui vorbește Bolovan ? În numele tărănușilor lui din comuna „Oradia” ?

  2. nu fiți rautaciosi a vorbit limba bolovaneasca @! și macrou limbricul gerontofil a înțeles tot, tot.

  3. Nu mai înțeleg nimic. Parcă SUA erau partenerul strategic. Mai pe seară, Radu Tudor va fi în mare încurcătură. În capul lui va fi o zăpăceală totală, dar se scoate el, va vorbi despre „succesul” lui Napoleon în războiul cu generalul Iarnă!

  4. La șueta ciudațior se discută despre intoxicare cu plumb cu spatele la zid.. Prea multe alternative oricum nu au..

  5. Deci Franța, Polonia și alte state nu vor să trimită trupe de pace în Ucraina, dar noi suntem gata să o facem?!!!! Să devenim și mai antipatici țărilor care contează?! Opriți buldozerul!!!!

  6. In papornita fiecarui sofer de camion se afla servieta de presedinte (sanchi !) … Imi plac mai ales din articol poza in care Bolovan ii „explica ceva lu’ Macron” (iar acesta probabil ca se intreaba : „In ce limba bolboroseste asta ?”) si cea in care tot Bolovan se intreaba si el : „Domne, da’ francezii astia nu au de gind sa invete si ei limba romana ?”

  7. Daca pleaca americanii, ar trebui sa investim banii de aparare in armament nuclear nu in sifoane de coruptie ale specialilor. Altfel nu avem nici o sansa impotriva bolshevicilor.

  8. … ca „intalnirea” lui Bolo cu Macrou a fost on-line.Acum,cine minte, Piperea sau Bolojan?

  9. .. „Franța a fost alături de România în momentele importante țării”
    Da,desigur,a fost.
    Un trădător furase corespondenta lui Brâncoveanu cu mai mulți conducători din Europa și lea dat-o francezilor iar francezii su dat-o turcilor! Bun aliat în moment greu..ce s-a întâmplat mai departe știe toată Europa, care a urmărit în tăcere mormântală execuția familiei Brâncoveanu.
    Francezii au ceva lipicios și neplăcut în comportarea lor față de alte popoare.

  10. Acum dă drumul la CSAT și hai cu dovezile anulări alegerilor,care interesează pe milioane de români ,asta trebuie să preocupe pe un președinte de țară ,nu ce debitează globalistul Macron,căruia îi fuge terenul de sub picioare

  11. Trebuia sa fie la Riad, cu partea invingatoare. Cu rusii si cu Trump. Sa trimita romanii la munca in Ucraina(Rusia) sa recladeasca cele 4-5 oblasturi. Sa Cernautiul inapoi si sa deschida Universitati romanesti. Sa ceara ca , companii cu capital romanesc sa construiasca autostrazile bombardate in Ucraina. Sa ceara banii pe investitiiile lui Ceausescu in proiectele romano-ucra

  12. ‘…am reconfirmat încă o dată stabilitatea prezenței militare franceze în România, la solicitarea țării noastre…’ – te-ai luat dupa sotul doamnei Carmen. Mai e un pic si vei spune: ‘Statul sunt eu!’…

  13. Bolojan cunoaște, conform propriilor declarații, doar o engleză de baltă. Și aia, … aproximativă!!! În poze, cei doi, Bolojan și însoțitorul Brigittei, par să-și vorbească. Evident, Macron e un mic Einstein, dat fiind că, în două vizite scurte în România, a învățat la perfecție româna. Că Bolovan…

  14. Daca un AMARAT de șofer de TIR ca Ilie Bolojan a ajuns sa reprezinte președenția Romaniei,atunci am ajuns mai rău că România!.

  15. Bolojan = un tradator de tara. Punct. Bibliografie-n articolul din @Cotidianul: Bolojan: „am reconfirmat înca o data stabilitatea fortei militare franceze în tara noastra, la solicitarea noastra”.

  16. Sărmanul Ilie Bolojan a făcut „FEBRA musculara la MAINI” după întrevederea cu președintele francez Macron!.

  17. fara USA
    „europa” va fi acuzata de razboi de agresiune de catre Russia
    si canci activarea articolului 5 dupa primele bombe nucleare….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.