Oxigenul din Justiție 

Justiția postcomunistă, profund contaminată de o Constituție vag precizată, minunată dar prea puțin aplicată prin caracterul formalist, copie la indigo  a celei din statul totalitar, intră în conflict cu realitatea și legea prin deja celebra  instanță de la Ploiești.

Art.  16 din Constituție   dispune la alin. (2) : “Nimeni nu este mai presus de lege”, respectiv nici Curtea Constituțională cu prioritate.

Magistratul de la CA Ploiești a rupt, poate pentru o clipă,  firul istoriei bolnave prin care Curtea Constituțională și-a depășit atribuțiile, chiar dacă decizia va putea fi anulată de uneori deloc credibila  ICCJ.

E greu de acceptat, inclusiv legea interzice, că instanța judecătorească nu are dreptul să se pronunțe în cererile care îi sunt adresate.

Decizia CA Ploiești este atipică, ieșită din norme, însă este obligația aproape din oficiu a instanțelor de-a stărui în cercetarea cauzelor pentru stabilirea adevărului.

Criza Justiției din România, dominată de corupție, rea-credință, iresponsabilitate, găști de tot felul, nu poate cuprinde, totuși, întreaga breaslă a magistraților iar schimbarea profesioniștilor politizați este un imperativ.

Magistratul care a suspendat efectele și matrapazlâcurile Curții Constituționale s-a situat, dincolo de considerentele deciziei, în interiorul legii prin care dreptatea în justiție se situează în imprescriptibilitatea  dreptului la acțiune.

România are instituiții puternice sub aspectul constituirii încât cenzurarea opiniilor politice nu reprezintă decât un abuz care trebuie sancționat penal de lege conform dreptului constituțional.

Atacarea unei decizii a Curții Constituționale, chiar dacă în mod insidios, vine pe fondul subminării de către ea însăși,   fiind  până la urmă un act de contradictorialitate necesar într-un stat de drept.

Curtea Constituțională și-a atribuit competență de instanță și, iată, o instanță de la Ploiești vine și restabilește o situație de drept pe  care Comisia de la Veneția a supus-o unei critici severe.