Cum e corect. Diploma de la Sorbona se dezumflă sau se desumflă?

A absolvit sau n-a absolvit Nicușor Dan cursurile Universității Sorbona din Paris.

Ca să dea de cap chestiunii, jurnaliștii au cerut  un punct de vedere liderului de la Cotroceni. Deocamdată nu au primit niciun răspuns.

Au făcut o cerere oficială și către Universitatea Sorbona din Paris și au cerut confirmarea dacă figurează în evidențele instituției ca absolvent sau doctorand cu titlu conferit.

Reprezentanții uneia dintre cele mai renumite universități din lume ar fi dezvăluit că președintele României a fost student-doctorand în cadrul unei structuri afiliate, dar nu a obținut nici diplomă de doctor, nici de master sau licență eliberată de Sorbona.

În anii `90, univeristățile franceze erau diferite, cea în care a fost înscris Nicușor Dan nu era inclusă în Sorbona propriu-zisă, care includea Paris 1, Paris 4 etc.

Prin reforme structurale ulterioare aceste universități au fost grupate în consorții.

Adică președintele nu ar prea avea treabă cu Sorbona?

Recomanda [votes_up id=855206]

39 de Comentarii

  1. Berbecali a fost cinic de sincer: „recunosc ca am mintit, nici nu stiam unde e facultatea care mi-a dat diploma, dar fapta s-a prescris”. Cred ca si la alte oi minciuna s-a prescris sau cel putin o tin secreta pana se prescrie. Asa cum se tin adeverintele de colaborator al securitatii pana dupa terminarea mandatului. Ori dovezile de pedofilie pentru tradatorii care vor iesi curand la pensie.

  2. VOI ZDRENTELOR IN AFARA LINSULUI LUI PUTIN MAI AVETI VREO TREABA, FIINDCA DUPA CATE SE VEDE STAPINUL VOSTRU TURBEAZA FIINDCA DIN ZECI DE SLUGI LANSATE SPRE COTROCENI CASTIGA FIX ALA CARE II ESTE CU ADEVARAT OPONENT SI NU SLUGA.

    • Plicisor saracu a ajuns impins in fata din primarie la pr3seditnei, mai rau ca elevul intarziat la ora profesoara il intreaba titlul lectie dar el a uitat si cum il ch3ama

  3. In situatia care se va dovedii ca Nicusor a mintit ,speram ca se vor lua masurile cele mai severe pt. minciuna si fals in acte !

  4. cred ca are in geam la masina semnul acela care indica persoane cu handicap, dragul de el… de aia uraste persoanele cu dizabilitati, pentru ca se uraste pe sine… si are si diploma sa o faca mai „radical”.

  5. Nici nu se dezumflă , nici nu se umflă ! Face explozie ! Dacă susținătorii mondialului ar face un minim efort , ar vedea ce s-a întîmplat la Sorbona în ultimele decenii . Circa , vreo 5 -6 … . Nimic spectaculos pe piața furnizoare de valori .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.