
Procurorul de caz al Secției de urmărire penală a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale a Dianei Șoșoacă, pentru următoarele infracțiuni:
- 4 infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1 Cod penal;
- 4 infracțiuni de promovarea, în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002;
- promovarea, în public, în orice mod, idei, concepții sau doctrine antisemite, prev. de art. 3 din Legea nr. 157/2018, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului;
- negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia, prev. de art. 6 alin. 1 din OUG nr. 31 din 2002;
- ultraj, prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal.
Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Parlamentului European ridicarea imunității parlamentare a acesteia.
Diana Șoșoacă a fost citată marți, în calitate de suspect, într-un dosar în care sunt vizate 11 infracțiuni, însă ea nu s-a prezentat la Parchetul General.
Procurorii i-au transmis că dacă nu se prezintă există posibilitatea să fie adusă cu mandat.
Diana Șoșoacă a transmis că „nu vin pe 23, că n-am cum”. „Putem stabili o dată când sunt în țară. Spre deosebire de domnii procurori, eu muncesc”, a mai precizat europarlamentarul.
Voi sunteți procurori cu demnitate și etică profesionala ? Dormiți bine seara?
Sunteți împăcați cu propria conștiință?
Tara e prăbușită financiar,economic,demografic,social!
De ce nu anchetați pe cei care în ultimii 5 ani au fost la putere și au prăbușit ROMANIA? E VORBA DE PRIMI MINISTRI, UNII MINISTRI, NU TOTI SUNT VINOVAȚI!
Acționați doar la comanda ?
Nu vă frământă întrebarea de ce ROMANIA de ani și ani e in coada EUROPEI?
NU AVEȚI INTREBARI DESPRE SOARTA ACESTEI ȚĂRI?
Se lucrează intens la eradicarea Istoriei Adevărate…
Oamenii „noi” (educați de Soroş) nu cunosc „Principiul acțiunii și reacțiunii” (Newton).
Poporul nu vrea să uite, vom ajunge la „reeducare” forțată ca in anii „50 ?!?
Neobolsevicii de azi se tradeaza ca fiind urmasi vrednici ai bolsevicilor de ieri. Au aceleasi texte si aceleasi apucaturi. Propaganda identica, dorinta identica de a maslui istoria, de a ucide si anihila pe oponenti. Si aceeasi ,,legitimitate” la putere. Uite asa se repeta istoria! Bolsevismul era de interzis si de incriminat , caci a facut sute de mii, daca nu milioane de crime in tara, a guvernat prin dictatura si a distrus credinta si dragostea de tara. A distrus tara! I-a distrus viitorul!
11 infractiuni ? Nici „Calin,te iubim” n-a reusit atatea ! S-a pus si depasirea pragului durerii auditive ? Deh, „mahalaua inepta” !
Daca le-ar fi zis cineva tinerilor din ’89 ca se va ajunge unde s-a ajuns, probabil ca n-ar mai fi iesit in strada.
Nu probabil, sigur!
Teatru de comedia isi continua repertoriul .
Din nou …. reclamă gratuită ……mda ….mare caracter dom’le …. mare om politic …..
Apropo , numele dânsei este Diana Iovanovici – Șoșoacă .
Ţineţi minte cum ȋi caracteriza pe votanţii lui George-Nicolae Simion ?
youtube.com/watch?v=7CBcpdbLiOQ
Atenţie la modul ȋn care vă adresaţi dânsei . Cum de ce ? Păi ….. aţi uitat discuţia ?
„….Nu sunt doamna Iovanovici! Pentru dumneata, sunt doamna senator Diana Iovanovici Șoșoacă!”
antena3.ro/actualitate/social/nu-sunt-doamna-iovanovici-pentru-dumneata-sunt-senator-diana-sosoaca-pusa-la-punct-politisti-italia-703451.html
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
Cat timp dureza pana cand securistii si #rezsitenti pupatori de Soros vor incepe sa-si verse invectivele si sudalmele la adresa D-nei Diana Sosoca?