Incendiu la Spitalul Municipal Rădăuți. Pacienți evacuați

Un incendiu a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la Spitalul Municipal din Rădăuți, 11 pacienți fiind evacuați.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au anunțat sâmbătă că incendiul a afectat Secția de Pneumologie, care funcționează într-un corp de clădire vechi al spitalului.

‘La sosirea echipajelor, incendiul era localizat și lichidat de către personalul de pe locul de muncă, cu mijloace de primă intervenție. De asemenea, 11 pacienți au fost evacuați tot de către personalul spitalului, în zone sigure. Pompierii militari, cu ajutorul ventilatoarelor din dotare, au evacuat fumul din spațiile afectate, au verificat restul încăperilor pentru a se asigura că nu mai există persoane rămase în zonă și au stabilit cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor’, au transmis oficialii ISU.

În urma incendiului, au ars două paturi, un scaun, materiale textile și un corp de iluminat, iar două dintre saloane au fost inundate cu fum.

Pompierii din Suceava susțin că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza efectului termic al curentului electric, generat de echipamentul de iluminat defect.

Recomanda [votes_up id=876953]

2 Comentarii

  1. Democratia reprezentativa te „reprezinta” spune:
    27 sept. 2025 la 11:24

    La ora actuala toti ministrii sunt la fel,neinteresati de resortul lor ,de romani si la fel de tara atita timp cit innfunctiile pe care le au au fost numiti politic .Ce dovada mai clara putem avea cind ii vedem pe toti ce fac si cum au pus pe butuci Romania !Ce este mai dureros ca toate greselile facute de ei trebuie noi poporul sa le platim si sa ne sacrificam la fel ca pe timpul betivului Basescu cind la fel adusese tara guvernu lui .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.