A greșit Profetul?!

Ceea ce urmează aici este menționat în tradiția musulmană prin comentatori respectați, între care și al-Tabari (839-923), o persoană cu multă autoritate.

La Mecca, Profetului i-a fost revelată sura „Stelele”. În cursul declamării versetelor, el a pomenit trei divinități feminine cinstite de arabii politeiști.

Tabari spune că a urmat imediat un verset care elimină calitatea zeiască a acestor… zeițe în raport cu unicitatea lui Allah. Tabari spune, mai departe, că Iblis (Diavolul) i-a strecurat versetele în care acele zeițe erau declarate ilustre.

Mesagerul revelațiilor, Arhanghelul Gabriel, i-a cerut Profetului să recite din nou sura și i-a arătat inserția greșită. Mohamed a suprimat versetele în cauză prin corectarea sensului lor.

De la aceste „versete satanice” au plecat romanul lui Salman Rushdie cu același titlu și condamnarea la moarte a autorului în mediile șiite. Suniții nu au cerut condamnarea lui la moarte.

Chestiunea care împarte lumea islamică în două tabere radicale vine din întrebarea: a greșit Profetul, a fost el ispitit?

În chestiunea aceasta nu a venit încă ramura de măslin a păcii. De aceea, noile comentarii o ocultează, iar cei care nu o fac pot fi considerați eretici periculoși.

A accepta că receptorul uman al revelațiilor ar fi putut fi înșelat de Diavol – iată un incident de receptare care poate arunca în aer tot edificiul Coranului.

Avraam a primit revelația sa sub copacul Mamvri. Erau trei îngeri care i-o comunicau. Nu s-a speriat că ar putea fi o înșelăciune, dar s-a dus la preotul cel mai înalt în rang din parohia sa: Melchisedec. Acest preot slujea unui politeism. Nu e o capcană la mijloc? – a fost sensul întrebărilor lui Avraam. Nu, a răspuns Melchisedec. Urmează-ți chemarea! Pâinea și vinul cu care oficia preotul ceremonia sacră aveau să se lămurească atunci când urma să vină vremea lămuririlor.

Poporul ales nu s-a temut de erezii și nu a practicat condamnări în numele lor până la episodul crucificării lui Iisus. Cei care se știau în dezacord cu Templul se îndepărtau de el inclusiv fizic.

Cei care au căpătat frică de erezii au fost creștinii, apoi islamicii.

Acum, cu alte nume, toți creștinii descoperă erezii laice pe bandă rulantă: să nu ai claritate morală, de pildă, în această vreme a confuziilor induse de propaganda taberelor beligerante din războiul Rusiei cu Ucraina.

Profetul a greșit și a fost corectat de ghidul său spiritual. Azi, greșiții noștri sunt stigmatizați fără milă. Nu mai are nimeni încredere în ghizi. Simplificăm maximal: cei care au neclarități n-ar putea fi inspirați decât de rea-credință.

Am avut „eretici” ai pandemiei. Avem „eretici” ai pericolelor climatice. Avem și „eretici” ai opiniei despre războiul din Ucraina.

Funcționarii dogmelor din spatele acestor „eretici” au uitat să problematizeze. Ei au primit claritate maximă în centrul moralității lor. Ei emit lumină.

Dar să nu uităm totuși că suniții nu l-au condamnat pe Salman Rushdie la moarte.