”Americanii au nevoie de români ca să le amintească cine sunt”

Un oraș gri, mohorât, dominat de clădirile comuniste – acesta era clișeul descrierii Bucureștiului în articolele Financial Times, The New York Times și ale altor mari publicații vestice, în momentele de apogeu ale ”cruciadei” anticorupție. Natura încerca să zâmbească doar dacă o vedea pe Monica Macovei, iar raza de soare din aceste materiale era ”pedestrașa” Laura Codruța Kovesi, care se lupta cu balaurul corupției împreuna cu un mic grup de procurori lăudați de aceste ziare.

Iată că în The American Conservative apare un articol în care raza de soare din Bucureștiul gri nu sunt nici procurorii, nici ONG-urile, ci oamenii simpli, credincioșii. Nu este nicidecum vorba despre vreun pelerinaj, ci despre o lansare de carte – ”Să nu trăiești în miciună”. Autorul, Rod Dreher, s-a aflat pentru scurt timp la București. Dreher, convertit la ortodoxie, s-a facut cunoscut prin volumul ”The Benedict Option”, în care propunea izolarea creștinilor de lumea progresistă agresivă. A fost apreciat și criticat în egală măsură pentru această viziune. Dreher nu s-a ferit să spună că există o problema a corupției în România, nici că s-a întâlnit cu Mihail Neamțu, un conservator care ținut ”flacăra democrației” lui Traian Băsescu. Însa pentru Rod Dreher speranța ce pleacă din tradiție și cultură este mult mai importantă în România de azi, iar americanii au multe de învățat de aici.

”Un profesor universitar care ședea la masa noastră a vorbit despre cât de neplăcut este să interacționeze cu studenții în ziua sde azi. «Nu citesc! Sunt atât de conformiști. Vor să li se spună tot ce să facă. Nu vorbesc aici despre liberalism sau conservatorism – aș fi bucuros dacă ar ar face efortul de a gândi. Însă nu fac asta. Nici măcar cei mai buni studenți». Am reluat tema ceva mai târziu. A spus că el și colegii săi sunt de părere că telefoanele inteligente au mult de-a face cu situația studenților, dar reforma educației a agravat și mai mult lucrurile. L-am întrebat ce anume ar trebui să subliniez la lansarea cărții și în interviuri. «Spuneți-le oamenilor că lucrurile sunt grave. Că această criză a totalitarismului soft nu e o glumă. E reală și are de-a face cu libertatea lor. Trebuie să-i faceți pe oameni să înțeleagă că vreți să-i avertizați despre ceva foarte real”.

”Oamenii din această parte a lumii au privit cu speranță spre Vest și au căutat îndrumarea Vestului atunci când sufereau sub comunism. Încă prețuiesc mult Vestul. Însă au parte de multă aroganță din partea Vestului, în special de la vest-europeni, dar și din partea americanilor – elitele liberale îi tratează ca pe niște copii primitivi care trebuie învățați cum să fie niște oameni cu adevărat moderni. Poate că la originea aroganței occidentale se află conservatorismul natural din această parte a lumii atunci când vine vorba despre drepturile LGBT. Miliardarul George Soros, printre alții, a pompat bani în România prin ONG-urile sale, pentru a submina familia tradițională și autoritatea religioasă. În prima mea seară în România am auzit că elitele politice de la București îi ridiculizează deseori pe conservatorii religioși, în special în privința viziunii lor despre familie și sexualitate.

Le-am spus oamenilor prezenți la lansare că elitele vestice le vor spune că ar trebui să le fie rușine de credință, de tradițiile lor și de moralitatea lor. Aceasta este una dintre marile minciuni pe care trebuie să le respingă. V-ați uitat multă vreme la America, însă uitați-vă la America și acum: americanii se autodistrug pentru că l-au uitat pe Dumnezeu. Ideologia progresistă ne face să nu avem nimic altceva de oferit decât distrugere. Nu aveți nevoie să învățați ceva de la americani; americanii au de învățat de la voi și de la sfinții voștri.

M-am temut la un moment dat că aș putea flata publicul, însă nu am făcut decât să spun lucruri în care cred sută la sută. Simțeam furia din mine – furia față de elitele UE și cele americane, față de agenții ONG-urilor și de progresiștii din instituții și din viața politică de aici, cu toții lucrând pentru ca oamenii să se simtă rușinați de propria lor istorie și de tradițiile lor. Abia acum încep să înțeleg ce vrea să spună Ryszard Legutko, în cartea sa ”Demonul Democratiei,” despre nomenclatura comunistă care s-a reinventat după căderea comunismului și acum se dau drept eurocrați. Ei credeau deja în modernitatea materialistă și sfidau religia și tradiția. Stânga din Vest condamnă acum colonialismul din secolul 19, însă nu are idee că ceea ce face acum progresismul este versiunea culturală de secol 21 a aceluiași colonialism. În schimb, progresiștii ne spun că nu fac decât să elibereze societățile de lanțurile ignoranței în care au stat până acum.”

Rod Dreher a publicat și o mică scrispoare din partea unui profesor care a participat la lansarea cărții. Iată un fragment: ”Exista o viziune la modă printre conservatori – să dea vina pe ”neomarxism”, pe „Școala de la Frankfurt” și pe Soros” (desigur, merită să fie acuzați, însă nu transformați în cauza principală). Această viziune este o modalitate de a trece cu vederea o problemă mai mare, structurală, a tendințelor totalitariste din lume. Aceasta viziune arată ca Vestul este o civilizație stabilă și că doar ”stângiștii” sunt problema. Este un mod de a minimaliza răul cu care ne confruntăm. Nu cred că Vestul are doar o problemă ideologică, și nici cartea dumneavoastră nu arată lucrul ăsta. Cauza este mai profundă: mutații culturale majore, pierderea credinței tradiționale, pierderea modului de viață și a scopului care îți dă motivație și sens pentru a te sacrifica, pentru a te dedica. În acest context, plictiseala devine o explicație. În jurnalul său, Dostoievski vorbea despre tulburările și gândurile otrăvite pe care ți le provoacă plictiseala. Poate că omul superficial din Vest este precursorul omului progresist de astăzi, care are nevoie disperată de o cauză căreia să i se dedice, de un idol la care să se închine, de un ritual pe care să-l îndeplinească”. ”Are perfecta dreptate”, a scris Rod Dreher despre scrisoarea de mai sus.

”Unul dintre prietenii de la editură mi-a citit un editorial al unui comentator considerat neoconservator. A fost prezent la lansarea cărții și a scris că mă respectă, însă m-a condamnat pentru „masochismul religios”, pentru că am vorbit despre Cruce, despre mântuire. Așa ceva este nebunie curată pentru moderniști, chiar și pentru cei care spun că sunt de dreapta. Faptul că un comentator neoconservator din România m-a acuzat m-a făcut să cred că mi-am atins ținta. Omul spunea că sunt prea pesimist cu privire la instituțiile noastre liberale și că acestea sunt de încredere și că ne protejează libertățile. Nu știu dacă așa stau lucrurile în Romania, însă în America nu sunt așa”.

”Cu ajutorul lui Dumnezeu, cartea ”Să nu trăim în minciună” îi va ajuta pe români să-și amintească cine sunt și le va da curaj să respingă minciunile care vor veni din Vestul decadent. Am auzit de multe ori în România că oamenii care critică Vestul sunt considerați pro-Putin. Nu sunt pro-Putin. Sunt pro-creștin. Sunt pro-ortodox. Și sunt pro-român. Sunt pentru poporul care i-a dat pe părintele Calciu, pe Richard Wurmbrand și Mircea Vulcănescu și mulți alții. Sunt pentru cei care spun NU minciunii cum că nu este bine dacă nu înveți de la decadenții anti-familie și lipsiți de Dumnezeu din SUA și din Europa de Vest, de la niște oameni care vor să-i învețe să fie moderni. Românii au probleme mari – corupția este uriașă – însă în ce privește aspectele culturale stau mai bine decât Vestul. Americanii au nevoie de români ca să le amintească cine sunt și cum să nu trăiască în minciună. Le-am oferit românilor speranță și lumină în întunecimea epocii comuniste. Acum, creștinii din România pot face acest lucru pentru noi, asta dacă americanii îi vor asculta și vor învăța de la români”, încheie Rod Dreher.

 

Recomanda [votes_up id=569535]

33 de Comentarii

  1. un adevari istoric ...ultra-vizibil azi = marxismul nu numai ca nu moare = SE TRANSFORMA ! spune:

    7 IUNIE 2021 LA 22:28

    Crezi ca dupa esecurile marxismului …am mai avea azi ceva modernizat si din marxism evoluat = NEO-MARXISMUL daca ideologia evreiesc-marxista a batranului evreu Marx n-ar avea un
    miez de adevar
    real
    ?

    ?

  2. @Valahul … ORTHODOCSISM-ul nu e asa de bland pe cat il crezi/predici sau premeditat propogandizezi
    daca din sanul lui s-a putut naste o organizatie ca cea LEGIONARA !

    Multumesc co-comentatorilor ca m-au facut atent la greselile tale de interpretare = ORTHODOCSISM-ul nu e cu nimic mai prejos decat religiile fanatic autoritare celebre !

    😉

    (crimele legionar-orthodocse nu-s cu nimic mai balande decat cele pomenite de tine mai jos !)

  3. Nu avem ce sa invatam de la „americanii secXXI”. Politica guwernelor SUA este una hegemonica si totalitara: totalitarismul pietei si al corporatiilor extractive. Totalitarism aplicat prin metode diplomatice , militare sau de intelligence. La Manastirea Oasa exista un calugar originar din USA, fost angajat in industia financiara de peste Atlantic. Celor interesati le poate raspunde coerent si concis la intrebari despre Lagarul American Contemporan. Jocul geopolitic americano-ruso-german a facut tandari Europa sec XX de doua ori si o siluieste in continuare cu alte metode eco-tehnologice…In privinta Ortodoxiei emanate din Orientul apropiat bizantin: Nu putem sa mai comparam crestinii din epoca lui Basarab I, Mircea cel Batran, Stefan cel Mare,Mihai voievod cu crestinii ortodocsi ai zilelor noastre. Ortodoxia romaneasca a fost decimata in perioada terorii postbelice staliniste. Iar degradarea ei ca Reper Moral a luat amploare prin aplicarea planurilor geopolitice globaliste. antiromanesti, de dupa 1989. Filonul de Aur ( nu are leg cu partidul din parlament!) al Credintei acestui popor a fost si va ramane pana la sfarsitul Timpurilor mostenirea eludata si ignorata a Credintei stramosesti precrestine. Credinta celor mai buni, celor mai frumosi , celor mai autentici oameni ai acestor locuri unice este o calitate sufleteasca pe care o mai avem atunci cand ridicam ochii mintii spre Columna, spre Cerul si Pamantul unde s-a nascut poporul brav al geto-dacilor…

  4. Tovarășe Marchievici vorbesti de elitele liberale din vest care se uita la noi ca la alte alea. Te faci ca ai uitat de dispariția macabra a elitelor românești interbelice exterminate cu precizie de comunisti sub conducerea atenta a NKVD sovietic la temnița abator de la Sighet in perioada 1950-1955. Știi foarte bine ca elitele intelectuale nu apar peste noapte ci sunt o rezultanta a unui climat cultural propice in care diriguitorii sunt vizibili prin valoare si gândire de viitor. Iti dau un singur exemplu dintre altele mii care ar trebui puse in practica imediat începând cu 22 Decembrie 1989, pentru a încerca sa reconstruiești si sa sădești in poporul roman mândria romanesca : nici azi nu este publicată in tiraj de masa ,,Enciclopedia Românească in 4 volume , lansată de Regele Carol II in 1938: vol.I : Statul, vol.II: Țara Românească, vol.III: Economia Naționala: cadre si producție, vol.IV: Economia Naționala: Circulație, distribuție si consum. Iar după 6 martie 1945 in România ,,cadrili “ de conducere a societății comuniste abia făceau alfabetizarea. Iar azi exista pe lângă Academia Romană încă 3 clone comuniste populate cu comunisti care într-adevăr cunosc alfabetul.

  5. cred ca este printre putinele articole pe care le-am citit cu placere…asa este,vestul,fie el american,fie el european,incepe sa fie lipsit de D-zeu,lipsit de empatie fata de semenii lor,iar oamenii acestor tinuturi,din ce in ce mai hulpavi si rasisti!romanul nu ar trebui sa mai aplece urechea la ce vine din vest…de acolo vine doar ..pierzania!romanul trebuie sa-si aminteasca de vechile lui traditii,la cat de fericiti erau cand mergeau la bunici in vacante,asa cum erau timpurile,cu trenuri ticsite si prafuite…dar ce frumos era sentimentul de libertate la sat…voi cei care incercati sa inoculati romanului ca e fraier,fraieri sunteti voi,voi cei care incercati sa inoculati romanului ca e bine fara religie, pierduti in hatisul vietii si al lacomiei sunteti voi!lasati-ne pe noi in sfanta pace…asa multi si prosti,cum ne credeti voi!…


  6. Crezi ca dupa esecurile marxismului …am mai avea azi ceva modernizat si din marxism evoluat = NEO-MARXISMUL daca ideologia evreiesc-marxista a batranului evreu Marx n-ar avea un
    miez de adevar
    real
    ?

    ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.