,Să știți că e un om care și-a atins bornele din PNRR, pe parcursul anului 2022 a avut o bornă să semneze 50% dintre contractele finanțate prin PNRR. A ajuns la 90% (…) Din acest punct de vedere… e criteriul la care mă uit. În acest moment are calitatea de suspect… am și întrebat… are calitate de suspect, nu e învinuit (…) Dacă va fi trimis în judecată și va avea calitatea de inculpat va face un pas în spate, cred că în zilele următoare lucrurile se vor clarifica”, spunea ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Realizatoarea Realitatea Plus, Anca Alexandrescu, îl acuză pe ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, că ține sub pulpană personaje pe ordin politic, dând exemplu lui Ion Alexandru Simu, director general interimar la CFR Infrastructură, care e urmărit penal.
„Nu se ia nimeni de cei din CNAIR, pentru că Grindeanu e prieten cu „Blondu’ de la Ilfov”, care e prieten cu Edi de la SRI, deci, cine să-l deranjeze pe domnul de la CNAIR. Unii funcționari ai statului favorizează aceste companii. Întârzie să despăgubească iar firmele să vină cu plângeri și să-și ia banii. Procurorii spun „trebuie să dovediți”. Grindeanu ține sub pulpană personaje pe ordin politic. Știm cine îi ține în spate. De ce nimeni nu întreabă nimic, atâta timp cât se dovedește că la CNAIR sunt multe nereguli. Am probleme cu actele de corupție și cu oamenii lui Gridneanu, cum e domnul Simu. E trimis în cercetare penală, dar încă e șef acolo. Dar până acum lucrurile nu se vedeau? Știm ce conține și raportul CESTRIN. Avem și bitum, pentru asfaltare, dar nu se folosește pentru că nu au marjă de furt. Nu înțeleg de ce UE nu vine la atâtea sesizări de corupție din transporturi”, a declarat Anca Alexandrescu.
La începutul anului, procurorii DNA au început urmărirea penală față de Alexandru Ion Simu, directorul companiei de stat CFR SA, și Petru Cesa, director în companie, acuzați de instigare la abuz în serviciu și instigare la uzurparea funcției.
În decembrie 2021, la începutul mandatului de ministru al lui Sorin Grindeanu, Ion Simu, fost şef al Regionalei CFR Infrastructură Timișoara, a fost numit la șefia CFR SA.
Ce acuză procurorii
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii aprilie 2022, suspectul Ceșa Petru, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celuilalt suspect, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara. Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, suspectul Ceșa Petru ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA.
După apariția în spațiul public a uneia dintre acele decizii, suspectul Ceșa Petru, la instigarea celuilalt, în urma unei cercetări disciplinare formale, ar fi emis două decizii prin care unei subordonate, bănuită că ar fi remis presei documentul respectiv, i-ar fi fost desfăcut contractul individual de muncă din motive disciplinare, cu încălcarea prevederilor din Codul Muncii, motivând că „angajata nu a reușit să-și dovedească nevinovăția”.
Acționând în această manieră, cei doi directori ar fi urmărit să dea un exemplu celorlalți angajați din subordine pentru ca pe viitor suspecții să nu se mai vadă expuși „riscului” ca publicul, prin intermediul presei, să cunoască diferite aspecte nelegale/legale din actul de conducere al CNCF CFR SA.
Reacția lui Grindeanu la acuzații
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Asta spun si eu. Sefii bugetari din Romania de-a lungul celor 30 de ani, asa zisii politicieni fosti si actuali sunt romani sadea, nu sunt veniti din spatiu.Clanul Paunescu care a devalizat Bancorex, nefiind singurii, Videanu care la el pe Vlasca s-a nascut cu marmura pe prispa, Blaga, Basescu, Constantinescu, Ion Diaconescu mare mare taranist, Ciolos, Nastase, Dan Ioan Popescu, Ciorbea, Falca, Flutur,Zgonea cu nevestele la stat si beizadele, asa zisii liberali care toti si-au pus nevestele la stat, alti cei ai caror nume nu as vrea sa il scriu sau nu ii stim, ala de Caras Severin cu nevasta cu gesturi obscene in public, Bica,Dragnea, Buzatu, etc,etc sunt romani sadea. Probabil ca gena romanilor este inferioara raportat la alti europeni.Inclusiv CCR este formata din romani care isi judeca cauza proprie. Asta e natia romana, inferioara genetic, manelista.Burta proprie sa fie plina, restul nu conteaza.Polonezii nu sunt asa.