
Antrenorul portughez al lui lui Lyon, Paulo Foseca, și-a aflat pedeapsa din partea forurilor fotbalului francez după ce în ultima etapă, în minutul 90 al meciului câștigat acasă cu 2-1 în fața lui Brest, și-a ieșit din minți și a fost la un pas de a-l bate pe arbitrul Benoit Millot.
A fost o mare surpriză, pentru că lusitanul era recunoscut drept un tehncian liniștit, care nu are ieșiri în decor la adresa arbitrilor. Forurile franceze au fost nemiloase și au dictat o suspendare de nu mai puțin de nouă luni și de șapte luni interdicție de a intra în vestiar. Momentan, conducerea clubului anunță recurs și spune că nu are de gând să mai ia și o decizie internă, continuând cu Fonseca pe mai departe.
Portughezul a vorbit foarte frumos despre FCSB, susținând că numai cine nu s-a uitat la meciurile acestei echipe și-ar putea închipui că va fi o dublă lejeră pentru Lyon, care va câștiga la pas la București. Pentru Fonseca, revederea cu capitala României este una deosebită. El are o poveste deosebită, petrecută în februarie 2022, la câteva ore după ce Rusia a atacat Ucraina.
Lusitanul s-a despărțit după ani buni de soția sa în timp ce activa în Ucraina, la Șahtior Donețk. Dragostea nu are vârstă și el a divorțat pentru a o lua de soție pe secretara clubului din Donețk, cu 18 ani mai tânără decât el, dar alături de care doi copii. Fonseca se afla în Ucraina când a început iadul și cu greu a putut pleca, sprijinit de ambasada țării sale din Ucraina, ajungând cu un microbuz și după 30 de ore de călătorie la București.
„Au fost zile foarte importante, care mi-au marcat viața. Le sunt recunoscător oamenilor din România care ne-au ajutat în acele zile, care ne-au susținut când am venit în România. Le mulțumesc! Acele zile dificile vor rămâne în amintirea mea. Ne-a fost mai ușor după ce ne-ați primit și ne-ați ajutat foarte mult.
Am fost antrenorul care a venit după Mircea Lucescu, cel care a făcut o treabă foarte bună acolo, este un mare antrenor. Cred că ceea ce a făcut acolo este foarte important pentru Șahtior. Este un punct de referință pentru mulți antrenori și mă bucur că am fost antrenorul care a mers la Șahtior după Mircea Lucescu” – a spus Fonseca la conferința de presă de dinaintea partide de joi.
Tehnicianul lui Lyon s-a mai remarcat și într-o altă situație, când a câștigat cu Șahtior în fața lui Manchester City și promisese înainte de meci faptul că dacă va reuși acest lucru va veni după meci la conferință îmbrăcat cu costumul eroului său favorit, justițiarul Zorro. Și, spre uluiala tuturor, s-a ținut de cuvânt, ținând conferința mascat în Zorro.
Deci povestea era că are o amintire plăcută după ce Rusia a atacat Ucraina :)) înainte de virusuk Covid eram terorizați cu terorismul ….care a murit odată cu Covid-ul …iar Covid-ul a murit odată cu războiul acum după eșecul mediatic cu ambele diversiuni urmează scenariul Europa „tâmpită” se pregătește dd Război cu Rusia in timp ce se pregătesc să pună mâna pe putere nouă generație de politruci care vor opri războiul fix in ultima secundă fix ca in filme când vor mai fi zero secunde fără 99 dd sutimi …vizionare plăcută