”Așteptându-i pe barbari”, de Konstantinos P. Kavafis

Așteptându-i pe barbari

De (R.C.)
”Așteptându-i pe barbari”, de Konstantinos P. Kavafis

Așteptându-i pe barbari

Așteptându-i pe barbari

– Ce așteptăm, în piață adunați?

Barbarii trebuie astăzi să vină.

– De ce-n Senat e o-atare-ncremenire?

Fiindcă barbarii vor fi azi aici.
La ce bun să mai dea legi, senatorii?
Dreptatea împărți-vor barbarii, când sosesc.

– De ce-mpăratul nostru în zori s-a deșteptat
și stă la poarta orașului, cea mare,
pe tronul său, solemn, purtând coroana?

Fiindcă barbarii vor fi azi aici.
Și împăratu-așteaptă să-l primească
pe mai-marele lor. A pregătit să-i dea
și-un pergament, în care sunt înscrise
demnități multe și onoruri.

– De ce consulii și pretorii noștri
ieșit-au azi, în togile brodate purpurii?
De ce și-au pus brățări cu ametiste,
inele din smarald strălucitor?
De ce și-au luat cu ei toiage scumpe,
încrustate cu aur și argint?

Fiindcă barbarii vor fi azi aici.
Iar toate-acestea pe barbari îi orbesc.

– De ce vrednicii retori nu vin, ca-ntotdeauna,
discursuri să rostească, să spună de-ale lor?

Fiindcă barbarii vor fi azi aici
și nu le plac discursuri, elocință.

– De ce s-o fi stârnit deodată atâta-ngrijorare
și-mbulzeală? (Ce-nnegurate chipurile sunt!)
De ce-ntr-o clipă, străzi și piețe s-au pustiit,
toți întorcându-se, așa de-ngândurați, spre casă?

Fiindcă e noapte-acum, iară barbarii tot n-au sosit.
Și solii noștri, abia întorși de la hotare,
de veste-au dat că nu mai sunt barbari.

Dar, fără barbari, acum ce-o să ne facem?
Acești oameni erau, oricum, o soluție.

 

Poemul  Așteptându-i pe barbari  este  preluate din volumul Kavafis. Opera Poetică, apărut în 1993 la Editura Omonia 

 

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. ”Așteptându-i pe barbari” m-a cutremurat. Dar nu mai putin decat filmul ” Idiocracy „, realizat in 2006. Lumea se va tampi mult mai repede decat se apreciaza in film.

  2. Am citit aceasta carte acum citiva ani . m-ia atras atentia prin tensiunea dar si printr-o ciudata desnadejde pe care o lasa . Ca nu mai exista speranta .In orice caz nu am uitat-o , si am fost placut surprins cind d.ul Nistorescu a citit un paragraf din ea , in interviul acordat TVR in acesta dupa amiaza . Un interviu senzational ! Care lasa loc la speranta !

  3. Da unii “barbari” au s-au retras din România în 1958. Și 31 de ani au fost așteptați ceilalți. Și când noii “barbari” au venit în 1990 i-am primit pe covoare purpurii și le-am oferit brățări cu ametiste, inele din smarald strălucitor, toiage scumpe, încrustate cu aur și argint. Și de atunci tot fluierăm a pagubă.

  4. Ati vazut filmul „Waiting For The Barbarians”, ecranizare dupa nuvela lui John Maxwell Coetzee? Ingrozitor! Specia „umana”. Diferenta dintre cei care se apara si nu au incotro si cei care sunt bolnavi psihic, criminali genetic. Pentru bani sa ucizi. De la animal la om sa nu faci diferenta. Apropos de „mercenari”. Sa ucizi cu sange rece, fara sa fii nevoit sa te aperi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate