Binele și Răul, pe un calapod cu platfus

Eva a fost o femeie curajoasă, care a riscat ascultând îndemnul șarpelui, zice Andrei Cornea. Știind că în textul biblic șarpele nu e scris cu majusculă, dat fiind că vechea ebraică nu folosea acest semn de scriere, domnul profesor de greacă veche uită că în traducerea grecească șarpele e scris totuși cu majusculă? Ori nu vrea să pună umărul la propagarea vreunui sens spiritual al ispitei la care a fost supusă Eva? Ce sens spiritual?! Femeia a fost curajoasă căci și-a asumat un risc… Citise, probabil, paginile lui Aristotel despre curaj.

Dacă nu răspundea ispitei, Eva nu ne-ar fi putut arăta înțelesuri despre Bine și Rău. De la ea moștenim limpezimea în chestiunile morale, zice Cornea. Fără ea, n-am ști, acum, că Răul locuiește la ruși, iar Binele la noi, la occidentali.

Nu ni se spune cum obțin limpezime morală chinezii, care nu au în fața lor moștenirea lăsată de Eva. Occidentalo-centristă fiind mintea sa, Andrei Cornea nu e preocupat să lămurească câte ceva despre imaginile orientale ale Binelui și Răului. În contextul războiului din Ucraina, li se recomandă orientalilor să învețe și ei din lecțiile Evei? Care din ele? Să-i spui Binelui Bine, iar Răului să-i spui Rău, zice Cornea.

Până la spunere e o chestiune de înțelegere. Oare cum ar vrea Andrei Cornea să-l traducă pe Confucius în imagini biblice? Ori măcar pe Xi Jinping?

Profesorul de greacă veche are o inițiativă: jos nuanțele! O tablă albă și una neagră e tot ce ne trebuie. Unde e alb, scriem noi, negru pe alb. Unde e negru, scriu ei, alb pe negru. Așa că cine nu e contra lui Putin e cu el. Asta e tot. Asta e claritatea. Restul e gândire confuză și criminală.

Acest fel de a gândi cu calapod (ca în cizmărie) interzice întrebările despre eșecul americanizării în Iranul șahinșahului, de pildă, și comparația cu eșecul americanizării Rusiei anilor ’90 ai secolului trecut. Non-practicarea comparației ar fi cerută de lipsa de valoare a griurilor în istorie. Doar albul și negrul ar avea valoare.
Andrei Cornea nu poate fi atât de neinstruit încât să nu înțeleagă rostul unor asemenea comparații. Le scoate în afara discuțiilor rezonabile cu o baghetă magică: „nu e momentul”. Cum nu e, dacă „momentul” curge dintr-un anume trecut? În fapt, profesorul nostru de greacă veche instituie o cenzură: să nu discutăm despre erorile occidentalizării. Nu ar fi niciodată „momentul” pentru astfel de discuții, dat fiind că în fiecare „moment” undeva cineva moare din pricina altui fel de erori, comise chiar acum de cei care au cunoscut pe pielea lor o occidentalizare nedorită.

În fond, discuția care nu are loc este una despre democratizare: în ce măsură poate fi ea un calapod? Iată că în China globalizarea a fost chinezificată, nu societatea chineză a fost democratizată. Acolo, democratizarea ar fi spart unitatea socială a Chinei. În Rusia, această unitate era pe cale de a fi spartă când a fost chemat la putere Putin. Eșecul democratizării Rusiei nu a fost discutat în Occident cu realism. Dimpotrivă. Chiar și la noi (unde democratizarea este un șemieșec) continuă să funcționeze iluzia intelectualistă că Rusiei i-ar fi mai bine dacă ar renunța la autoritarism.