BREAKING Ministrul de Interne al Austriei ne dă iar cu flit

Ministrul de Interne al Austriei, Gerhard Karner, a declarat că în acest moment „are sens” includerea Croaţiei în spaţiul Schengen, însă nu şi a României şi Bulgariei.

Într-un interviu acordat ziarului Kurier, Gerhard Karner a reafirmat poziţia exprimată anterior cu privire la aderarea Croaţiei, României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
„Pentru noi se aplică decizia conform căreia credem că are sens să includem Croaţia şi să nu includem acum Bulgaria şi România. Este important  – în cazul sistemului de azil, reţineţi – ca trei aspecte de bază să funcţioneaze: protecţia frontierelor externe, refuzurile şi distribuirea. Adevărul este că multe lucruri nu funcţionează în aceste domenii. Şi de aceea trebuie să continuăm să muncim şi să luptăm”, a afirmat ministrul austriac de interne, întrebat despre posibilul veto al Austriei cu privire la aderarea celor trei ţări la spaţiul Schengen.
Întrebat dacă formaţiunea politică din care face parte se foloseşte de problema azilului pentru a distrage atenţia de la propriile probleme interne ale partidului, Karner a răspuns că nu doar formaţiunea sa politică, Partidul Popular Austriac, susţine această poziţie cu privire la azil, ci şi SPÖ (Partidul Social Democrat din Austria) şi Neos – formaţiune liberală.

„Acest lucru este susţinut de SPÖ şi Neos, printre alţii. Adevărul este că deja am avertizat despre această situaţie în aprilie. Nimeni nu a ridicat această problemă în primăvară în timp ce eu am avertizat că va veni. Am ridicat în repetate rânduri această problemă şi la nivel european, pentru că suntem primii afectaţi de acest val de refugiaţi economici, cei mai mulţi dintre ei vin pe ruta balcanică”, a mai afirmat, în acelaşi interviu, ministrul de Interne austriac.

Recent, Karner a declarat pentru cotidianul „Kurier” că este un moment nepotrivit pentru extinderea spaţiului Schengen.
Recomanda [votes_up id=652472]
Author

37 de Comentarii

  1. Nu avem politicieni, ci indivizi care își cumpără la partid locurile în funcții. Toți cei capabili sunt eliminați și parlamentul este format din fii, fiice, amante, golani și alții. Ignoranti si hoti intelectual prin doctorate false.Se vede din numărul de solicitări de a li se ridica imunitatea, de-a lungul timpului.
    Nu are cine sa lupte pentru noi, deci sa luptam singuri. Scoateți banii din băncile austriece și refinanțati la cei care au fost cu noi. Alimentati la Petrom!!Nu cumpărați nici o sipca din lemnul nostru jupuit de pe munți, nu mai mergeți în vacante în Austria și faceți placinta cu mere în loc de strudel .
    România trebuie sa se mai ridice încă data prin puterea ei.
    Forza RO!!

  2. Este simplu, NU mai calca nimeni in stațiile Peco OMV-PETROM di nici la NCR iar cei care au conturi acolo le transferă la alte banci

  3. vreți sa nu mai fiți injositi în Europa, nu mai votați FSN-ul. Aplicați Punctul 8 de la Timișoara, extins asupra odraslelor și tara va renaște.
    Dar deh, mirosul de mici și bere odată la patru ani, va iau mințile…

  4. Austriecii ne dau cu flit! Hai sa dam si noi cu flit la Reifeisen-Bank si la Sweighofer ca sa vedem ce zic protejatii tradatorului de la Cotroceni!

  5. spre deosebire de clownii nostri ale bode si johansky pe care-i ingrijoreaza ucraina f mult ,pe austrieci ii preocupa f mult ….austria….milogii nostri poate invata ceva din asta…

  6. Stimate domn, cetățean al Austriei: cine ești tu să te răzbun pe tineri ce au plătit, corect bilete de tren (întors acasă) și sa ordoni grasilor tai nimuruci, să nu poată oupa locurile plătite, până la granița cu Ungaria? Jegosule! Nici nu au semnat pe bilete, conform acordului interministerial! Ei Au Plecat dintara ta de vax! Ți-ar fi plăcut sa aplice pentru cetățenie, nu-i așa? Au ajuns acasă. Ungurul, a fost o. Tu, o jigodie fără nume, de frică, sa nu fii tras la răspundere? Îți era socru/cumnat, sau simplu prost și rău? Ia-l pe Ginion! Te va înnobila și te va lumina, prin înțelepciunea sa. Evitați Austria! Mizerabili!

  7. Austriecii, find neamul nemtesc, ca germanii, nu vor sa recunoasca un lucru serios care nemtii, xenofobi cum sint, au recunoscut deja: ca majoritatea barbatiilor din etnia asta au o boala chemata disfunctia erectila. Din cauza asta, neamul nemtesc dispare in cel mult 50 de ani, 2 generatii. Ca sa resolve problema, Germania aduce citeva milioane de noi imigranti din Africa si ii da nationalitate dupa numai 2 ani de sedera si daca nu au omorit pe nimeni in timpul asta.

  8. O să-l pupe papá Putin pe frunte cu prima ocazie și o să se aleagă și el (dacă nu cumva e deja)cu vreun loc de onoare în vreo afacere…anume

  9. tupeu..petrolul la ei, bancile si profitul bancilor la ei, asigurarile si banii de investitii la ei, padurile la ei…multumim serviciilor care trebuiau sa protejeze romania in frunte cu sefii lor din prezent sau din trecut…
    si cine…tocmai austria..tzara cu cea mai puternica prezentza bolshevica…pe vremuri ne dramuiau exporturile de fructe si legume, de fier beton, de armament…acu au aceleasi obiceiuri…
    nu ca ar fi important sa intre Romania in Schengen..dar atitudinea Austriecilor e cu fumiri multe in cap..

  10. liber la gunoai, mai bine asa, ne ajunge gunoiul pe care-l fac fancezii in Bucuresti prin Clotilde si UDMR-ul prin primarii si firmele lor de salubritate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.