Einstein credea (cu aceeași tărie precum credincioșii religiilor) că poți ajunge la ceva atemporal pornind de la cunoașterea celor temporale. O teorie unificată a forțelor fizice ar da ceva atemporal (universal) – credea el.
Cercetarea din fizică a fost influențată de puterea gândului său, dar azi, pentru a înainta spre unificarea gravitației cu celelalte forțe, cele mai puternice ipoteze ale fizicii renunță la factorul timp și fac presupoziția că spațiul a existat înainte ca timpul să apară. Altfel spus, în fizică s-a ajuns la o dezbatere teoretică despre „nașterea timpului”, la fel cum în cosmogoniile de tip religios se ajunsese încă din vremea vedantinilor (brahmanii Indiei preantice).
Deosebirea esențială este că acum înaintarea dezbaterii așteaptă confirmări experimentale (empirice), în vreme ce brahmanii așteptau altceva: revelații. Dar problema este aceeași: a existat ceva înainte ca timpul să existe? Fizica cea mai avansată susține că a existat, într-adevăr, ceva înainte ca timpul să apară: vidul cuantic. Iar timpul n-a apărut înainte ca din vidul cuantic să iasă particule fizice (quarci, de pildă) capabile să interacționeze. Interacțiunile acelor particule au dat ceea ce mai apoi „fizicienii” brahmanilor au numit timp (manifestare). Numele vedantin pentru timp era manifestare și acel nume făcea trimitere la lipsa timpului, adică la non-manifestare. Ieșirea din ceea ce nu avea manifestare temporală era povestită de brahmani în termeni religioși, ca fiind, adică, o treabă a divinităților. Povestea brahmanilor, așa-zisă filosofie a Vedantei, e mult mai complexă decât este azi povestea materialistă despre vidul cuantic. Fizica noastră pare a fi ceva din prima copilărie a brahmanilor.
Despre nașterea timpului vorbește și cosmogonia de tip antroposofic. Dar ea nu se inspiră din Vedanta, ci din ierarhizarea creștină a divinităților (entitățile spirituale de pe scara ființelor), o ierarhie despre care nu s-au publicat texte decât dincoace de anul 600 d.Hr., dar despre care pomenise deja Apostolul Pavel în „Epistolele” sale. De altfel, și Vedanta a luat formă scrisă (și multiplicată prin transcriere) la multă vreme după ce brahmanii și-au comunicat inspirațiunile.
Antroposofia cosmogonică prezintă nașterea temporalității aidoma felului în care o cunoaștem azi din descrierile despre Big Bang, anume ca fiind un fenomen cu inițiere înalt calorică. Numai că antroposofia susține că acel fenomen primordial de căldură are origini spirituale.
În dezbaterile despre găurile negre a apărut ipoteza că ele au început și sfârșit, iar sfârșitul lor ar fi o gaură albă, adică un Big Bang. Și iată-ne în fața ciclurilor Manifestare – Non-manifestare din viziunile vedantine.
Pare că științele despre materia fizică confirmă în diverse puncte esențiale vechile imagini spirituale din Vedanta? Așa pare. În fond, zice antroposofia, nici nu ar putea fi altminteri din pricină că și gândirea, și imaginația, și inspirația, și intuiția sunt epifenomene ale căldurii primordiale (aflată, desigur, în curs de răcire datorită expansiunii universale de după fiecare Big Bang). Intuițiile noastre (ori instinctele, în stadiile evoluționare mai primitive) n-ar fi decât cele mai înalte forme de prezență ale voinței spirituale din căldura primordială, transformate și ele în cursul trecerii de la cald la rece: foc-aer-apă-pământ.
creierul (atit animal cit si uman) are ca functie fundamentala sa prezica posibila evolutie a lumii din jur. creierul uman are capacitati superioare de predictie si avem ca exemplu suprem stiintele. Inventind termeni ca timp, spatiu sau masa reusim sa facem predictii de evolutie extrem de precise. deci timpul este o inventie a creierului, el nu exista fizic la fel cum nu exista fizic nici spatiul si nici masa (masa este o proprietate a ceea ce intilnim in lumea din jur, de exemplu). noi asociem termenul de spatiu cu ceva din realitate pentru orientare in lumea din jur si chiar avem unitati de masura a spatiului dar si a timpului cu acelasi scop: sa fim in stare sa ne orientam in lumea din jur iar asta duce la predictii din ce in ce mai bune a posibilei evolutii a lumii in viitoarea secunda sau viitorii ani….de exemplu. este deci non-sens sa intrebam si ce este timpul si ce este spatiul sau masa. din moment ce, cu aceste inventii ale creierului, reusim sa facem predictii tot mai bune de evolutie a lumii din jur, am atins limitele tehnologice pentru care este facut creierul. cineva punea problema constantelor universale. facind predictii se vede ca daca folosim in legile stiintei anumite constante, facem predictii bune. de exemplu folosind constanta gravitationala a lui Newton putem prezice foarte bine miscarile corpurilor ceresti in jurul soarelui. Atunci se foloseste aceiasi constanta pentru lumea din afara sistemului solar si se fac predictii. nu avem dovezi ca acea constanta este constanta peste tot dar predictiile pot fi uneori verificate in afara sistemului solar. si cam aici ne oprim.