Antena 3 a avut încă un delir politic, miercuri seara. Supus execuției era de data aceasta George Simion. Nu sunt preocupat de politica liderului AUR, după cum nu mă interesează nici politica tribunalului inchizitorial de la Antena 3. Semnalez doar gravitatea extremă a unor abateri de la legislația electorală în vigoare.
Faptele sunt următoarele. Miercuri seara, la emisiunea pe care o conduce, Mihai Gâdea a lansat, după cum îi place să spună, câteva „nucleare” la adresa lui Simon. În sinteză, șeful de post a afirmat că Simion a plătit 1,5 milioane de dolari din banii poporului unei firme americane pentru a-i facilita accesul la unele media din SUA unde a denigrat România. Sublinierile sunt cuvintele cheie. Banii au provenit de la bugetul statului, deci din buzunarul fiecăruia dintre noi, a afirmat Gâdea.
Drept dovadă, șeful de post a prezentat pe ecrane doar anumite pasaje dintr-un document în limba engleză care i-ar fi parvenit de la Washington – „că mai cunoaștem și noi acolo oameni!”. Cel mai bine – pe ambasador, probabil.
Gâdea a vorbit despre acel document ca fiind un „contract clar”, care atestă că Simion a plătit „din bani publici” o firmă americană de lobby. Afirmațiile sale au fost adjudecate de invitații săi pe loc, țac, pac. Simion a plătit din banii poporului ca să-și facă el „cele mai scumpe fotografii din lume, vi le arătăm imediat”, afirma șeful de post. El știe tot: „Simion s-a pozat cu un lider de la Casa Albă pe un hol, dar păstrează poza ca s-o difuzeze în aceeași zi în care Ponta își va arăta și el o poză cu fiul lui Trump!”. Îți stă mintea în loc…
Pe tema „banilor poporului”, Gâdea a deșirat o poveste halucinantă. Pe un ton delirant, timp de aproape o oră a întors pe toate fețele „jaful inadmisibil” pe care Simion îl face „cu banii românilor”, luând „mâncarea de la gura copiilor de români” ca să dea el interviuri în America „în care denigrează România!”.
Toți cei convocați în platou îi țineau bâzul înflorind care mai de care variațiuni pe aceeași temă. Cea care este un fel de tovarășa Găinușă pe stil nou accepta că „plata poate fi legală, dar morală? E moral să iei bani de la gura copiilor ca să denigrezi România?”… Imaginația le zburda care încotro, epitetele la adresa lui Simion curgeau năvalnic, râsetele tâmpe colorau atmosfera. N-au lipsit de la această mașină de tocat carne nici binecunoscutele trimiteri ale șefului de post la o necesară anchetă penală – ba insinuată, ba cerută de-a dreptul. Nu de altceva, dar ar trebui lichidat și Simion ăsta care, cum spunea un alt tovarăș al CPEx-ului din studiou, face pe suveranistu’, dar se duce la Washington cum se duceau fanarioții la sultan, dădeau peșcheșul și luau firmanul.
Mircea Badea, adus mai mult de decor la astfel de emisiuni orchestrate de Gâdea, tăcea de multă vreme la locul său, dar n-a scăpat de o tentativă de acroșaj la linșarea lui Simion. El a fost întrebat de șeful de post cum se simte când știe că, din impozitele pe care le plătește la stat, un individ ca George Simion denigrează România în presa americană pe banii poporului? Un anume răspuns de la Badea ar fi fost bomboana pe colivă, încununarea întregului rechizitoriu la care fusese supus Simion în emisiune. Numai că Mircea Badea nu-și bate joc de credibilitatea sa – care le mai salvează postul – și nici nu-și vinde prestigiul în slujba jocurilor mizerabile pe care le face șeful de post. Badea este mult mai citit, mai inteligent, mai cult și mai cu bun simț ca să cadă în plasa acestuia. A dat un răspuns în stilul său, la care pe mulți de-acolo i-a cam trecut nădușelile.
Manipulare perfectă; perfectă și infectă
Diferența dintre realitate și manipularea produsă de Antena 3 sub comanda șefului de post este colosală. Minciunile debitate de către Mihai Gâdea și de toți ceilalți sub orchestrarea acestuia sunt colosale.
Efectul lor esențial are o semnificație electorală clară, influențând electoratul și dând o anume orientare toxică asupra candidaturii lui Simion. Este treaba CNA, AEP , BEC etc să verifice acest lucru.
Prima dezinformare comisă de Gîdea. Documentul prezentat de șeful de post A3 nu este un contract, ci este o declarație. Aici este prima minciună a lui Gâdea. Diferența dintre contract și declarație este foarte mare. Gâdea a mințit prin omisiune și cu privire la apariția acelui document pe site-ul Ministerului Justiției. Când o firmă americană de lobby are un partener dinafara SUA, ea este obligată de lege să declare la Ministerul Justiției anumite informații despre acel partener, inclusiv sumele de bani aferente colaborării respective.
Este și cazul de față. Firma de lobby se cheamă „BGD Legal & Consulting LLC” și are sediul în Atlanta, iar partenerul dinafara SUA („principalul străin”, în document) este partidul AUR. Obligația înregistrării prteneriatului este stabilită de „Legea privind Înregistrarea Agenților Străini” (Foreign Agents Registration Act – FARA) care datează în SUA din anul 1938. Legea este citată chiar la începutul documentului – deci Gâdea știa cu siguranță de ce anume a apărut acel text pe site-ul MJ.
O tentativă de legiferare a unei obligații similare din partea tuturor ong-urilor a provocat în anii trecuți proteste masive în capitala Georgiei. Guvernul vroia o lege „FARA”, protestatarii – nu. Și Liviu Dragnea, când era pe cai mari, a depus un proiect de lege prin care, la fel, ong-urile erau obligate să declare public fondurile primite din străinătate și sursele acestor fonduri. Ideea lui Dragnea a fost blocată odată cu trimiterea lui în pușcărie.
A doua dezinformare comisă de Gîdea. Declarația fost înregistrată on line la Ministerul Justiției din SUA de reprezentantul firmei BDG în data de vineri, 18 aprilie 2025. La pct.12 din Declarație (pag.7), firma BGD declară că, „în perioada care începe cu 60 de zile înainte de obligația de înregistrare și până la data înregistrării (18.4.2025) nu a primit de la principalul străin (AUR) și nici de la orice altă sursă, în interesul acestui principal, contribuții, venituri, bani sau obiecte de valoare, fie ca și compensație, fie pentru distribuire, fie în alt mod”. Deci, până acum o săptămână, nici AUR și nici vreun sponsor în numele său nu plătise vreun dolar firmei BGD. Nici din „banii poporului”, nici din alte surse. Aici este a doua minciună a lui Gâdea, care afirma tot timpul că „Simion a plătit din banii poporului”.
A treia dezinformare făcută de Gîdea. În declarație (pag.10) se mai arată că, la 31 martie 2025, AUR a trimis prin mail draftul unui „Acord de Angajament Juridic” cu BGD, prin care se schițau termenii obligațiilor reciproce. BGD urma să realizeze „servicii de consultanță juridică și politică”, „relații cu media și presa” și „organizarea activităților politice”. În schimbul acestor servicii, AUR se obliga să achite „1.500.000,00 USD, care va fi datorată și plătibilă în termen de 30 de zile de la data acestei scrisori de angajament”. Adică până la 30 aprilie. Deci era vorba de o singură plată (nu de plăți lunare, cum afirma repetat Gâdea). Apoi, în draftul de Acord, reprezentantul BGD menționa că „acest angajament poate fi anulat dacă nu reușim să oferim oportunități de networking cu figuri americane proeminente în luna aprilie 2025, caz în care nicio taxă nu va fi datorată”. Despre această prevedere, ca și despre cele de mai sus, Gâdea n-a scos o vorbă.
Repet că nu mă preocupă jocurile politice pe care le face Antena 3. În toamna trecută, Gâdea a primit misiunea să-l radă pe Simion. L-a tocat luni de zile pe ideea că e spion rus. L-a forțat pe Ciolacu să ceară confirmare de la Kiev. Numai că, spionul rus pârât la Kiev s-a întors de acolo ca patriot român. Asta rezulta din informarea transmisă la Guvern de serviciul secret ucrainian. Gâdea a înghițit în sec.
S-a ocupat apoi de distrugerea lui Călin Georgescu. Nu intru în detalii. A reușit. Acum vrea să-l distrugă din nou pe Simion. Punând cap la cap aceste fapte, oricine își poate da seama despre orientarea lui Gâdea.
Poliția gândirii nu se uită la A3
Opinia mea este că acest post de televiziune demult nu mai face presă, ci propagandă. Una jalnică. Adesea psihopatică. Uneori paranoidă. Foarte des delirantă. Și aproape întotdeauna fără carte și fără caracter.
Gâdea a avut posibilitatea toată ziua de joi să afle care este adevărul despre așa- zisul contract cu care l-a demonizat pe Simion miercuri noaptea. Hotnews a publicase în timpul zilei opinii și de la firma americană, și de la prim-vicepreședintele AUR. Toate lucrurile au fost pe deplin lămurite. Dar Gâdea s-a făcut că plouă. Lipsa de caracter l-a făcut ca, în emisiunea de joi seara, să nu facă necesara rectificare. Ar fi fost un gest profesionist, de o elementară deontologie. Ba chiar l-a lăsat și pe Crin Antonescu să repete aceeași minciună: „Simion a plătit din bani publici un contract de lobby”. Iar pe crolul emisiunii au stat multă vreme scrise vorbele candidatului Antonescu: „Nu poți da bani de la partid ca să denigrezi țara”. Adică teza mincinoasă lansată de Gâdea defila sub privirea lașă a acestuia.
În loc să rectifice minciunile pe care el însuși le lansase cu o seară înainte, Gâdea a organizat și joi seara un potpuriu de filmulețe mizerabile despre George Simion pe care le-a intercalat în deschiderea fiecărui capitol al emisiunii sale. Propagandă perfectă, dar infectă.
Nu mă preocupă pierderea de credibilitate a acestui post de televiziune. E treaba patronatului. În patru luni a dărâmat prestigiul pe care și-l construise în timpul luptei cu Băsescu-Petrov. Acum, în folclor, e numită Latrina 3.
Nu mai am compasiune nici pentru acei invitați la emisiuni – dintre care unii păreau oameni de caracter – care se compromit printr-o tacită complicitate cu huliganismul mediatic practicat de această televiziune.
Nu mă preocupă nimic de ceea ce ține de Antena 3. În fond, fiecare avem la îndemână o telecomandă. Ceea ce, însă, cred că este important pentru noi toți este apărarea legii.
Legislația electorală a fost modificată de curând prin ordonanțe de urgență în direcția unui boșevism pur și dur. Cetățenii țării (europeni, nu-i așa?) sunt îndemnați prin lege să devină turnători. Să aibă comportament de gardieni.
S-a construit un infernal mecanism nedemocratic sub pretextul apărării democrației. La comandă bruxeleză, s-a construit un „scut al democrației”. De fapt, un sistem toxic subteran, care otrăvește tot ceea ce agonisisem în materie de drepturi și libertăți cetățenești.
Între aceste batalioane de polițiști ai gândirii, vizibili și invizibili, un loc central și un rol decisiv le deține Consiliul Național al Audiovizualului. O adunătură de idioți inutili. De oameni care, la orice test despre legislația internațională în materie de drepturi și libertăți ori despre istoria luptelor pentru dobândirea acestor drepturi și libertăți, probabil nici n-ar primi notă de trecere.
Acest CNA a mai comis-o și ieri, decizând întreruperea emisiei pentru încă un post de televiziune. De fapt, a interzis cetățenilor acelui post dreptul de a-și urmări televiziunea preferată.
N-am să cer niciodată CNA și niciunei instituții de vreun fel să interzică vreo instituție de presă.
Semnalez doar că acest CNA niciodată nu a reacționat la dejecțiile aruncate de Antena 3 asupra celor care-i intrau în malaxor. Niciodată nu a obligat Antena 3 să ceară drept la replică de la cei pe care-i făcea albie de porci în timpul emisiunilor. Niciodată nu i-a cerut lui Gâdea să prezinte probe clare că Simion e spion rus, că rușii l-au finanțat pe Georgescu sau că Simion a plătit din banii poporului 1,5 milioane dolari unei firme din SUA. Și câte și mai câte.
Niciodată CNA nu s-a atins de Antena 3.
Recenta „operă televizată” a lui Mihai Gâdea reunește, în opinia mea, caracteristicile unor infracțiuni condamnate de legislația electorală recentă, precum sunt dezinformarea alegătorilor, corupția alegătorilor, influențarea procesului electoral.
N-am să cer CNA să ia act de aceste fapte. Ar fi inutil. Când o carte se lovește de un cap și sună a gol nu totdeauna de vină este cartea.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Pe cand ceva si despre Romania TV si (in special) Realitatea Plus ,unde se practica un linsaj mediatic 24/24-7/7.Si un cult al personalitatii(cg) de care si lui Ceausescu i-ar fi jena.