
Între 14 și 23 august 2025 vă invităm să descoperiți frumusețea nordului Moldovei printr-un eveniment dedicat muzicii şi patrimoniului cultural. Fundația Pro Patrimonio organizează ediția a V-a a festivalului Concerte pe Siret, eveniment care marchează și redeschiderea Casei George Enescu din Mihăileni, după ample lucrări de conservare.
Casa George Enescu, monument istoric de importanță națională, locul unde marele compozitor a creat și s-a odihnit, a fost salvată în 2014 de la dispariție și restaurată complet în 2020.
În 2022, un atac fungic sever (Merulius Lacrymans) a impus o intervenție urgentă asupra structurii, proces finalizat în vara acestui an. Redeschiderea sa în cadrul festivalului este un moment de bucurie și speranță pentrsu întreaga comunitate.
Inițiat în 2021, Concerte pe Siret activează case și conace istorice din zona de nord a râului Siret – Mihăileni, Vârfu Câmpului, Călinești și Brăești – prin concerte, masterclass-uri, conferințe și programe educaționale.
Anual, peste 500 de persoane din mediul rural se bucură de acest eveniment, demonstrând că patrimoniul poate deveni un catalizator pentru viața culturală locală.
O parte esențială a proiectului este Academia de Muzică și Educație pentru Copii, program care de cinci ani aduce mai aproape educația muzicală și de patrimoniu în viața a circa 50 de copii din regiune. În acest an, aceștia vor susține un concert special chiar pe 19 august – ziua de naștere a lui George Enescu.
Evenimentul este organizat de Fundația Pro Patrimonio, în parteneriat cu Asociația Maria, Internationale George Enescu Gesellschaft Wien și Cai de Vis, cu sprijinul partenerilor Primăria Bucecea şi Egger.
Sprijiniți viitorul Casei George Enescu din Mihăileni
După ani de eforturi, Casa George Enescu din Mihăileni își redeschide porțile. Restaurată cu grijă pentru a-și păstra autenticitatea, această casă nu este doar un monument istoric, ci și un loc al memoriei și al inspirației, strâns legat de viața și creația marelui compozitor.
Acum, provocarea noastră este să îi asigurăm un viitor activ, care să genereze valoare pentru comunitate și pentru zona mai largă. Vrem să transformăm acest spațiu într-un loc viu, unde educația, arta și patrimoniul se întâlnesc.
Obiectivul nostru este continuitatea Academiei de Muzică și Studiul Sunetului George Enescu din Mihăileni – un centru de excelență dedicat studiului muzicii, dar și promovării arhitecturii, tehnicilor tradiționale de construire și artelor vizuale. Acest proiect se va clădi pe experiențele noastre anterioare și pe activitatea deja existentă a Academiei de Muzică și Educație pentru Copii, care de cinci ani oferă anual educație muzicală și de patrimoniu pentru aproximativ 50 de copii din regiune.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.