Rusia a cerut Ucrainei să-și retragă trupele din cele patru regiuni ale țării a căror anexare este revendicată de Moscova, înainte de a accepta un armistițiu global, conform memorandumului rus transmis Kievului luni și publicat de agențiile de presă ruse, relatează AFP.
Conform acestui document, furnizat Ucrainei în timpul negocierilor de la Istanbul de luni, Moscova vrea o ‘retragere completă’ a armatei ucrainene din regiunile parțial ocupate Donețk și Lugansk (est) și Zaporojie și Herson (sud) înainte de ‘instituirea unui armistițiu de 30 de zile’.
Acest memorandum, care definește de asemenea cerințele rusești pentru o încheiere a conflictului din Ucraina, prevede o ‘recunoaștere juridică internațională’ ca teritorii rusești a acestor regiuni și a Crimeei anexate în 2014.
De asemenea, solicită ridicarea sancțiunilor economice și ca Ucraina să renunțe la revendicarea de despăgubiri de la Rusia, care a lansat o ofensivă de amploare împotriva vecinului său în 2022.
În document figurează și ‘neutralitatea’ Ucrainei și renunțarea sa la integrarea în alianțe militare, în contextul în care Kievul aspiră să adere la NATO. Dimensiunea armatei sale trebuie, de asemenea, să fie limitată, conform acestui document.
Acest memorandum de trei pagini publicat de agențiile de presă de stat TASS și RIA Novosti menționează, de asemenea, o oprire a livrărilor de arme occidentale către Kiev și sfârșitul schimbului de informații, precum și o interdicție de desfășurare a armelor nucleare în Ucraina.
Documentul prevede totodată ca Ucraina să elibereze ‘prizonierii politici’, militari și civili pe care îi deține, precum și angajamentul său de a respecta ‘drepturile, libertățile și interesele persoanelor vorbitoare de rusă’ de pe teritoriul său.
Reflectând voința exprimată de Moscova de a ‘denazifica’ vecinul său, documentul solicită dizolvarea ‘formațiunilor naționaliste ucrainene’ din cadrul forțelor armate.
Aceste cereri maximaliste au fost deja respinse de mai multe ori de Ucraina în trecut.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Stai sa mai treaca un an, si o sa vedeti ca erau cereri minimaliste. La anul o sa ia opt regiuni in loc de patru. Nu poti sa mergi la negocieri in calitatea de putere capitulatoare si sa stambi din nas.
Revendicărilor rușilor sunt corecte. Sine qua non. Dacă ar fi avut americanii o problemă similară la granița lor, i-ar fi spulberat de mult.
ocuparea Europei de Est, pana la Berlin.
Sii, fiecare sa contribuie la cosul rusesc. Grau, porumb, petrol, gaze, legume, uraniu, aur, sare, lemn, masini, confectii, deh, fiecare dupa puteri. Cunoastem.
Ce gluma buna sa ceri capitularea adversarului in timp ce Ucraina tocmai a dus la bun sfarsit o operatiune spectaculoasa chiar pe teritoriul Rusiei :)).
Toți comentatorii de mai sus au suferit rani incompatibile cu viața de la bocancul ce i-a lovit în plină figură,când suveranistii au fot ejectați.Lovitura le-a afectat și capacitatea mintală.
Asa de bine sunt cucerite regiunile alea cucerite de muscali, incat le cer ucrainenilor sa-si retraga trupele din ele!
Astea sunt marile cuceriri ale epocii putinoase……[Rumburak]
Wow! spune:
03 iun. 2025 la 6:19 [Rumburak]
Iar vorbesti prostii domnule inginer !
UrCracii vor înghiți condițiile.
De bunăvoie, sau bătuți la 🌈 cu Alunelu’, măR🤣g…
● Rkk – StatMajoriZdu GărZilor Patriotice Tulcene -Rkk ●
„maximaliste”… sunt minimaliste, tinand cont de regimul terorist de la Kiev si Bruxelles, si de autodenunturile facute singuri, de Zeli, Merkel, Sarkozi, Ministrul de finante francez, senatori si generali americani, ca Nulandistan e folosita pentru razboi indirect NATO-FR, ar fi trebuit demult sa lumineze in intuneric. Mai mult se precizeaza am inteles termenul de Novorossia, care din cate stiu eu, istoric include si Dnipro, Nikolaes si Odessa. PS: interesant ca prestituatele nu va spun si „propunerea” facuta de Ukropsi… granitele din 91, plus despagubiri si alte alea
Pace va fi cand U-Krainienii nu vor mai ucide Rushi. Inevitabil acei U-Krainieni care ucid Rushi sau ishi exprima intentzia de a ucide Rushi vor fi ucishi. Deocamdata nu am auzit nici-un U-Krainian care sa spunea ce va face dupa ce va fi pace. Totzi U-Krainienii shi multzi Romani spun clar ca doresc sa ucida totzi Rushii deci Rushii nu pot accepta sa fie ucishi shi nu pot opri ucigashi decat ucigandu-i.
Daca Putin crede ca Zelenski va accepta aceste conditii se inseala amarnic.Cel mai sigur si rapid pt. a se face pace ,este ca Putin sa fie mai categoric si radical ,in tot ce va face cu ukrainienii si sa nu se mai joace de-a hotii si gardistii, cum a facuto pana acum.
Adică cereri inacceotabile.
Bine jucat!
🤣🤣🤣🤣🤣 UKRAINIENII nu vor accepta niciodată așa o batjocură…..SA FI FOST IN LOCUL LOR ,demult îl eleminam pe Putin și toți siloviki
Invingatorul ia tot.
Kremlinul are perfecta DREPTATE politica și istorică!.
Istoria cu copii „furați”de Puțin,pentru care el a încasat Haga, a fost o bășină răsuflată..Ucrainenii în sfârșit au prezentat lista acestor copii.. în loc de seci de mii de copii”furați” despre care trâmbița media sorosistă, în lista erau numai 320 copii..!!
… si care probabil ca aproape in totalitate erau copii etnici RUSI ! Si care, in plus, e clar ca au fost EVACUATI, nu „furati”, pentru a fi protejati de luptele din regiune !
E un pas inainte ca Rusia spune in sfarsit clar ce vrea…acum e treaba Ucrainei sa accepte sau nu..
Comicarii, nu negocieri de pace!Sa-l infurie pe Trump
Ăăăăă? În comunicat nu exista mențiunea înarmare și ajutor de la Europa! Cum adică, interzis doar occidentului nu și europei care urla ca drogații pentru înarmare și furnizare ukrainei pentru continuarea războiului? Ceva nu e in regula cu traducerea comunicatului, nu e tradus corect sau e la mișto!