Uniunea Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual Forța Legii, reprezentativă pe sectorul Administrație publică, afiliată la Confederația Sindicală Națională Meridian, anunță declanșarea unui protest pe durată nelimitată începând de luni, 1 septembrie, ora 9.00, ca reacție la ”măsurile abuzive” de reformă pe care Guvernul condus de Ilie Bolojan dorește să le angajeze în Parlament. Potrivit sindicatului, ”pachetul de măsuri promovat de Guvern aduce cea mai severă lovitură aplicată Administrației publice locale din ultimii 35 de ani”.
Forma de protest:
”Începând de luni, membrii sindicatelor afiliate Uniunii Forța Legii din toate primăriile și instituțiile și serviciile Administrației publice locale vor adopta ca formă de protest prezența la serviciu fără lucrul cu publicul, până la retragerea sau corectarea măsurilor”, au transmis sindicaliștii.
Ei enumeră motivele protestului:
”1.- Reducerea drastică a personalului cu cu 25% în primării și cu cu 20% din instituțiile Prefectului, fără criterii clare și fără evaluarea impactului social.
2.- Introducerea obligativității muncii cu jumătate de normă pentru funcționarii publici, măsură arbitrară care va genera insecuritate profesională și plecarea personalului calificat.
3.- Eliberarea din funcție și trecerea în Corpul de rezervă a celor care refuză transformarea raportului de muncă, ceea ce reprezintă un abuz fără precedent.
4.- Afectarea Poliției Locale și a serviciilor de pază, prin reducerea numărului de posturi și interzicerea organizării unor structuri în localitățile sub 4.500 de locuitori, cu riscul grav de a lăsa comunități întregi fără protecție și siguranță.
5.- Inechitate flagrantă: în timp ce personalul din Administrație este redus și împins spre precaritate, Guvernul menține și chiar întărește numărul de consilieri personali pentru primari, viceprimari, prefecți și președinți de consilii județene – adevărate sinecuri politice pe bani publici.
6.- Centralizarea salarială abuzivă: pentru primăriile care nu își pot acoperi cheltuielile salariale din venituri proprii, salariile personalului nu vor mai fi stabilite de consiliile locale, ci prin grile impuse de Guvern, ceea ce anulează principiul autonomiei locale.
7.- Sancțiuni disproporționate: primarii și șefii compartimentelor financiare sunt puși sub presiunea unor controale ANAF și a unor sancțiuni financiare directe din partea Curților de Conturi, riscând blocarea bugetelor locale și destabilizarea comunităților”.
”Nu suntem împotriva reformei, dimpotrivă, am solicitat ani la rând măsuri reale de reformă. Guvernul refuză să atingă salariile mari și funcțiile neesențiale, precum cele ale Viceprimarilor sau Administratorilor publici și să reducă numărul acestora, preferând să lovească brutal în angajații de rând și în stabilitatea Administrației locale. Am propus măsuri alternative de eficiență, precum desființarea funcțiilor de Viceprimar și Administrator public, limitarea indemnizațiilor consilierilor locali și condiționarea angajării administratorilor publici. (…)Facem apel la solidaritate către toate organizațiile sindicale din Administrația publică și către cetățeni să susțină acest demers pe motiv ca reforma nu poate fi construită pe spezele celor mai vulnerabili salariați și ale comunităților locale!”, explică ”Forța Legii” poziția sa.
50-60% din primării trebuie să dispară. Aproape 80% din UAT uri sunt în faliment nedeclarat. Fără bani de la buget nu pot supraviețui.
Asa, greva generala permanenta, toata viata lor de bugetari !
N-am auzit vreun sindicat să facă grevă. Toți o ard cu mizerii, gen protest, boicot, care n-au nicio treabă cu lupta sindicală, ceea ce dovedește că nu avem sindicate ci doar lideri de sindicat vânduți guvernanților.
Administrația publică cică nu lucrează cu publicul, dascălii intră la ore dar nu predau. Și toți vor să fie plătiți. Te doare pielea capului.
Fac greva si protest si aia care taie frunza la caini prin primarii sau „lucreaza” 2-3 ore si apoi valea?
După mintea ta, la asta se reduce admonistrația locală?! Ești din tagma Bolojan, probabil, așa că nu mă miră prea mult „nivelul” tău de cunoaștere… Ce zici de o căsătorie? Dar de înregistrarea nașterii…ori a decesului? Poate că ai nevoie de o autorizație de construire, demolare etc.? Sau vrei să schimbi categoria de folosință a unui teren, să obții o adeverință pentru APIA, trebuie să-ți schimbi Cartea de identitate și aș putea continua! Tot fentă, istețule?!
Poa sa stea in greva cat vor!
Au mai stat si judecatorii, si profesorii…..si?!
Om sa vedem prima zi de scoala normala.
Profesorii si-au asumat: ”am votat….suportam.”
Atat profesorii cat si judecatorii meritau asa ceva.
Ei voteaza masiv de 35 dupa interese. De votul lor depinde soarta tarii.
Dragi sindicaliști, cum se face că a venit digitalizarea peste noi/voi, s-au cheltuit sume enorme pe tot felul de platforme digitale ”prietenoase și rapide” [în București, pe lângă ghiseul.ro, fiecare primărie de sector cu platforma ei, nebunie totală] dar nicio reducere de personal?? Dimpotrivă, creștere de angajați cu 500.000 față de finalul anului 2005 (adică final de guvern Năstase). Dacă din cei 500.000 noi angajati in ultimii 20 de ani erau 250.000 de soldați, măcar știam pe ce cheltuim,…ȘI NE APĂRAU DE RUȘI!!!
Ntz, Ntz, Ntz, ca sa vezi! 35 de ani!
Pentru postarea de la 20:34 : Cenzură ? De ce ?
Trebuia să scriu o postare de genu’celui din articolul „Anastasiu, altă misiune” / 30 aug. 2025 la 14:20 ?
În rest , …… de rău suntem sătui !
Si primarii sunt in grevă?…păi ce ei nu sunt funcționari?..
Si miliția locală?…
Oricum mare lucru nu făceau…să stați așa până vine moșul…
Apropo, dar zilele astea vor fi plătite?..
politia locala asigura paza si ordine,unde?asta trebuia desfintata de mult .prefectura ce rol are?plina de plimbatori de hartii,organizeaza alegeri trucate si la inundatii este cel mai bun privitor.multe institutii sunt pline de oameni care nu fac nimic.peny si profi va asteapta nu ramineti pe drumuri.vreti greva iesiti la protest nu la barfa prin birouri.
„….vor adopta ca formă de protest prezența la serviciu fără lucrul cu publicul ….”
Carevasăzică , dacă au de lucru la vre’un proiect ; au de calculat salariile pe luna august ; au de introdus diverse date ȋn sistemul informatic ; răspund la solicitări primite de la alte instituţii …. asta se face ….. dar nu se lucrează „direct” cu publicul. Deci , nu grevă totală …. ȋn sensu’ că se’nchide instituţia şi nimeni nu face absolut nimic .
Păi , ăsta’i protest ? Doar atât puteţi ? ….. mda ….. profesionalim …. dacă aveţi impresia că lumea va fi alături de dumneavoastră ….. aveţi o problemă mare ȋn ceea ce priveşte ȋnţelegerea realităţii de acum.
Poate că Guvernu’ greşeşte şi ar trebui „mărit” puţin „nivelu’” de reduceri ?
În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui !
PS. Respect pentru toţi cei care’şi ȋndeplinesc atribuţiile de serviciu aşa cum sunt ele prevăzute ȋn fişa postului .
uite asa mai face tara economie.
Pate se inchid si de tot!
Oricum, nu ii planga nimeni.
Fentă fraților! Taxele și impozitele se pot plati online dar deja sunt încasate în mare parte pe 2025, daca sunt restanțieri și au penalități, tot online se pot plati, asta în legătură cu primăriile și ANAF, o adeverință la nevoie, si-asa ajungea după 30 zile! La poliție, sa fim serioși, abia au cluburile și păcănelele clienți de noapte.