O nouă conştiinţă politică pare a se arăta la orizont, făcând presiuni, marcată de criza de legitimitate care nu mai permite succesul electoral chiar în orice condiţii. USL-ul ar fi trebuit să se desfacă imediat după câştigarea alegerilor parlamentare, şi nu făcut-o nici până acum. La această oră am fi avut un oarecare dezgheţ, despre care încă nu poate fi vorba. Urmare, reformele sunt de tot blocate. Dialogul politic şi parteneriatele sociale nu există nici măcar pe hârtie. Valurile făcute, când de unii, când de alţii, au fost pentru protecţia mediatică a celor aflaţi în sferele corupţiei.
Anunţul PSD-ului că va avea candidatul său la prezidenţiale aduce un respiro în societate, un posibil punct forte al maratonului electoral. Funcţionarea USL-ului este deja fără obiect, lipsită de sens. Era de aşteptat ca partidul domnilor Iliescu, Năstase, Hrebenciuc, Sârbu să facă o mişcare care seamănă cu o lovitură de palat, dacă nu cumva cu una de stat. Face parte din ADN-ul acestui partid escaladarea. În condiţiile date, când unele pacte politice au la bază angajamente uriaşe, cum este cazul USL, asemenea lucruri ar fi presupus un fond ceva mai structurat. Din toată povestea aceasta, PNL iese precum un adolescent care mai are mult până la maturitate. Partid victimă a liderilor săi, pus de principii morale şi închis ochii, participant el însuşi la corupţia legalizată, PNL rămâne în braţe cu prezidenţiabilul său prăbuşit de beţia cu apă rece. Această situaţie a creat-o însuşi Crin Antonescu, cel care a preluat de la Gigi Becali un mesianism suspect pentru o condiţie intelectuală medie. Toate schemele prezidenţiabilului tulcean se văd la fel ca euforia familială a lui Mircea Geoană, sub focurile de artificii care îl susţineau. Drumul spre Cotroceni al lui Crin Antonescu ar putea fi reînnodat doar de alte calităţi pe care nu le-a manifestat, ceea ce e puţin probabil. Crin Antonescu poate fi numit deja Geoană II.
Această extindere a luptei pentru putere pare să nu prea aibă nicio legătură cu reforma, ci exclusiv cu avantajele tezaurizate de dictaturile succesive care au secătuit ţara. Pe cine va propune PSD la prezidenţiale nu este greu de presupus. Dacă este numele aflat în mintea tuturor, dintr-o singură problemă, respectiv Crin Antonescu, vom avea una cât foarte multe altele. Prin multiplicare. Visul de mărire al unor personaje din start controvesate va bulversa România nu prin simpla lor prezenţă, ci prin actele lor de implicare iresponsabile. Corupţia, abuzul, prostul gust fac parte din fibra acestor personaje. Încercarea lor de a mima democraţia, împărtăşirea valorilor publice le arată masca sub care funcţionează.
Partid puternic ierarhizat, uşor militarizat, după modelul partidului unic, PSD se vede în faţa unor provocări la care nu se aştepta. Purtând în spate dosarul beton al lui Adrian Năstase, clonele sale politruce au ele însele probleme de neacceptat. Candidatul unic la prezidenţiale reprezintă o mişcare inteligentă, dar sinucigaşă. Nu orgoliile politice par să o fi promovat, mai curând conservatorii care îşi văd ameninţată poziţia. Un lucru bun pentru societate, rău pentru PSD, dramatic pentru PNL în acest moment, cu evoluţie imprevizibilă până la alegeri. Folosirea punctelor slabe ale partenerilor şi ale adversarilor drept reţetă pentru rezolvarea problemelor ţării arată artificiul delirant în care funcţionează clasa politică actuală. Este o realitate de netrecut cu vederea: politicienii momentului sunt cei de care depinde progresul în perioada imediat următoare. Dacă ei vor depăşi frica de o istorie pe care nu o prea înţeleg şi, ca atare, nu au cum să o promoveze deschis, s-ar putea ieşi spre un altceva, o zonă în care vor întâlni societatea.
Eligibilii Vanghelie and Comp. n-ar mai avea loc nici printre cei care lipesc afişe, nicicum în calitate de lideri. Dinozaurii, de care s-a umplut România, preferă să fie fără întrerupere în peisaj făcând imposibilă această dezinhibare şi conectare la valorile care fac lumea funcţională. Prezidenţiabilul USL, dacă este cel bănuit, pare să configureze lucrurile în aceeaşi dramatică schemă. Statul totalitar, antipatic şi asasin lucrează la capitolul său de resurse umane, sacrificând totul. Onoarea, standardele politico-morale au ajuns curată utopie. Acest balast face imposibile orice programe de dezvoltare, aruncând în aer continuu elementele stabilităţii.
Deblocarea politică involuntară, opţiunea PSD-ului pentru un candidat propriu, ar trebui să aducă în scena publică reale dezbateri asupra politicii româneşti. Reforma din partide este, în necesara ei amploare, una a comandamentelor sociale şi instituţionale. Dacă va rămâne în stadiul de mişcare insolită, urmată de opţiunea pentru un personaj lipsit de relief, nu putem spune decât că asistăm la încă un spectacol al corupţiei.
