Comitetul de Urgenţă al FRF a aprobat, marţi, două decizii legate de desfăşurarea partidelor.
Astfel, înaintea începerii oricărui joc oficial aferent sezonului în derulare, se va păstra un moment de reculegere în memoria tuturor românilor decedaţi în urma pandemiei COVID-19.
Altă decizie face referire la posibilitatea cluburilor organizatoare de a utiliza sistemul de sonorizare al stadionului pe durata partidelor fără spectatori. În acest context, pentru jocurile oficiale aferente sezonului 2019/2020, desfăşurate fără spectatori, cluburile organizatoare pot asigura un fundal sonor conţinând exclusiv cântecele, îndemnurile şi imnurile suporterilor echipei gazdă.
Pentru evitarea oricărui dubiu, difuzările audio trebuie să aibă un nivel de intensitate care să permită transmiterea în condiţii optime atât a indicaţiilor tehnice către jucători, cât şi transmiterea în bune condiţii a jocului din punct de vedere tehnic de către deţinătorii de drepturi tv. Nivelul de intensitate al difuzărilor va fi stabilit de comun acord de către delegatul de joc împreună cu reprezentanţii deţinătorului de drepturi tv.
De asemenea, difuzările audio trebuie să conţină doar cântece, îndemnuri, imnuri cu mesaje de susţinere a echipei gazdă sau zgomot de fundal neutru. Sunt interzise difuzările cu conţinut sau caracter politic, rasial, xenofobe sau discriminatorii în orice fel, precum şi orice difuzări jignitoare, defăimătoare sau de natură să prejudicieze în vreun fel imaginea unor persoane, cluburi, instituţii, inclusiv FRF, LPF, AJF.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a participat, marţi, la o întâlnire cu reprezentanţi ai LPF, ai Ministerului Sănătăţii, ai INSP şi ai Ministerului Tineretului şi Sportului, în care s-a discutat despre revenirea suporterilor pe stadioane, Burleanu explicând că FRF doreşte ca suporterii să aibă acces cât mai repede pe stadioane, în limita a zece la sută din capacitate.
„Ne dorim să vedem mai devreme de 22 iulie (n.r. – când este finala Cupei României) spectatori în tribune. Astăzi am avut două obiective, ca federaţie, în această întâlnire. Primul obiectiv, ca din 15 iunie să putem să redeschidem bazele sportive din România, fie cele private, fie cele publice, să putem să ne reluăm antrenamentele la nivel de fotbal amator, atât la nivel de seniori, cât şi la nivel de copii şi juniori. Cel de-al doilea obiectiv a fost să putem să pemitem accesul până în zece la sută al spectatorilor pe stadioane la meciurile de fotbal din România, în prima fază la cele din Liga I şi apoi la cele din Liga a II-a. Dacă ni se va permite accesul suporterilor pe stadion, cel puţin în aceste etape pe care le-am lucrat, atunci ne dorim să ne întoarcem la Craiova (n.r. – pentru finala Cupei României). Colegii mei din comisia medicală au lucrat pe un protocol medical care trebuie respectat în ceea ce priveşte revenirea suporterilor pe stadion. S-a interpretat greşit că FRF este împotriva revenirii suporterilor pe stadioane. Au fost foarte multe discuţii, că 500 de spectatori ar urma să fie acceptaţi pe stadion. Poziţia noastră a federaţiei este că nu susţinem acest număr de 500 de spectatori, ci până la 10 la sută din capacitatea stadionului, cu un protocol foarte bine stabilit. Acest protocol prevede de exemplu că la fiecare loc ocupat vei avea 12 locuri lăsate libere, biletul nu va mai putea fi achiziţionat de la stadion, ci va fi achiziţionat doar online şi vom apela la varianta <print at home>, pe care deja o folosim la echipa naţională. Dacă cluburile vor avea dificultăţi în etapă de digitalizare, noi avem toate posibilităţile de a le sprijini, astfel încât în momentul în care se va permite accesul suporterilor pe stadion şi se va merge pe asemnea condiţii să putem să o facem, păstrând obiectivul privind sănătatea şi siguranţa suporterilor. Inclusiv partea de mâncare şi de băuturi de pe stadion este foarte bine reglementată în protocolul pe care federaţia l-a propus către Ministerul Sănătăţii, Institutului Naţional de Sănătate Publică şi către Ministerul Tineretului şi Sportului”, a declarat Burleanu.
Acesta a menționat că se discută sancţiuni pentru nerespectarea protocolului medical de către cluburile din Liga I, care vor consta în amenzi, nu în meciuri pierdute sau depunctări.
Liga I, întreruptă de pandemia de coronavirus, se va relua vineri, cu etapa a III-a din play-off şi play-out.