Demisie la vârful serviciilor secrete

Şeful serviciilor de informaţii din Coreea de Sud, Kim Kyou-hyun, a demisionat duminică, a informat agenţia de presă Yonhap, pe fondul tensiunilor în creştere cu Coreea de Nord din cauza programelor sale nucleare şi de rachete balistice, transmite AFP.

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a acceptat demisia lui Kim Kyou-hyun, directorul Serviciului Naţional de Informaţii (NIS), potrivit Yonhap, care nu a oferit detalii.

Alţi doi importanţi oficiali NIS au demisionat şi ei, a precizat agenţia.

Aceste demisii par să aibă legătură cu problemele de management care afectează agenţia încă din iunie, a estimat presa locală.

Anunţul survine în momentul în care Coreea de Nord îşi accelerează dezvoltarea programelor sale de armament. Phenianul a reuşit la începutul acestei săptămâni să plaseze pe orbită primul său satelit militar de spionaj.

Kim Kyou-hyun, un diplomat de carieră care a fost consilier adjunct pentru securitate naţională, a fost numit în mai 2022 director al NIS după ce preşedintele Yoon Suk Yeol a preluat puterea.

Potrivit biroului prezidenţial citat de Yonhap, Kim a acţionat pentru „restaurarea reputaţiei NIS ca principală agenţie de informaţii şi securitate a ţării” în perioada care a urmat instalării noului guvern sud-coreean.

Recomanda [votes_up id=719640]
Author

5 Comentarii

  1. Mare paguba, ce sa spun! O marioneta (cu „presedintele” tarii cu tot), doua (ba chiar trei!) marionete.

  2. Daca a fost obligat sa isi dea demisia Hellvig din motive de crasa incompetenta, ce va surprinde demisia altora ca el?Este la moda si este sanatos.

  3. Nici-o paguba …Traiasca Gogureo.
    Hai cu unirea si alungarea satanei globaliste. BiDemon cracanat si ratat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.