Reîntregirea României nu este un subiect naţionalist, revizionist sau propagandistic, ea conţine, strict, eradicarea consecinţelor celui de-Al Doilea Război. Până când Republica Moldova (Basarabia) nu va reveni acasă, România este victimă a fascismului şi a imperialismului sovietic. Tăcerea Occidentului, când mai există, asupra acestui subiect arată o politică neliniştitoare pentru ţările care au fost oferite ocupantului sovietic. Cel de-Al Doilea Război este un subiect în raza căruia sunt necesare multe clarificări.
Republica Moldova nu se poate integra în Europa cu adevărat printr-o suveranitate statală afirmată incontestabil, din simplul fapt că ea nu reprezintă decât un artificiu. Ar fi imatur din partea organismelor europene să nu încurajeze dubla integrare a acesteia, respectiv în UE şi în România. Statele au o polarizare seculară, milenară, o identitate absolută care le autogenerează energia, fiinţa. Basarabia nu se află într-o asemenea situaţie. Independenţa ei, după căderea Uniunii Sovietice, a fost încurajată pentru a menţine un control de uzură la graniţa de Est. Urmele celui de-Al Doilea Război nu s-au şters în totalitate, iar semne care l-au generat par să dea lăstari. Afirmarea identităţii naţionale, oriunde s-ar întâmpla, în condiţiile respectării standardelor democratice, dă sens climatului social-politic, cultural. O asemenea perspectivă a fost eclipsată de o schematică şi prea didacticistă rezolvare a tematicii contemporaneităţii recente.
De fapt, Europa Liberă n-a încetat o clipă, după Război, să-şi caute identitatea chiar în clar-obscurul în care o aruncase sinistra propagandă. Exemplul Occidentului în refacerea de după Război, lăsând deoparte decisivul sprijin american, este meritoriu. El poate fi de mare actualitate pentru toate ţările foste comuniste, în special pentru România. Republica Moldova se alătură şi ea unui proces aparent dificil prin schimbarea paradigmei. Inversarea lucrurilor, a legilor elementare ale raportării la adevărul modernităţii, a lăsat în urmă un dezastru comparabil cu un conflict neîntrerupt decenii la rând.
Nu întâmplător de-a lungul acestor ani, oamenii politici, de cultură, de calitate din Europa au fost solidari cu Basarabia, nu au uitat-o. La rândul său, Moldova şi-a arătat printr-o clasă politică remarcabilă, deşi minoritară, forţa interioară a unui sacrificiu pentru cauza integrării europene şi a românismului. Sunt unii oameni politici şi intelectuali în Republica Moldova care pot fi situaţi cu multe capete peste nenumăratele nulităţi moral-politice bucureştene. Sunt oameni politici, scriitori, jurnalişti care au riscat cum puţini ar face-o. Ei se regăsesc într-o galerie de onoare a spiritualităţii naţionale, în acea relaţie esenţială dintre cuvânt şi faptă. Vine din Moldova un aer moral, de implicare totală în cauze mari, ale adevărului, într-o perioadă în care seceta umanismului bântuie deformând totul. România şi Republica Moldova au nevoie una de alta, ceva le cheamă dintr-o istorie care restabileşte normalitatea conservată de cronici. Aşa cum România a supravieţuit şi supravieţuieşte, tot mai acut, prin dimensiunea scripturală a sensurilor sale.
Procedurile de integrare ale Republicii Moldova apropie Europa de forţa sa necesară spre a deveni un partener redutabil. Naţiunile europene nu mai pot face faţă singure provocărilor timpului. Ieşirea din impasul actual, cauzat de foarte slaba şi oportunista prestaţie a actualei Comisii de la Bruxelles, are toate datele să dezintegreze monştrii care au ţinut lumea în teroare mai mult de o jumătate de secol. Moldova aduce Europei mărturia importantă a unei supravieţuiri. Suflul uman, românesc al celor care au reuşit să se păstreze într-o identitate impresionantă face aproape sigură integrarea, trezind România dintr-un somn indus. Fără revenirea Moldovei acasă, sărbătoarea naţională pare demagogie. Diplomaţia românească s-a exersat în aceşti ani pe câteva dosare importante, reuşind. Marile provocări abia acum încep. Sunt cauze juridice, asupra cărora nu pot pluti sub nicio formă clişeele destabilizării. Basarabia a fost furată. Dacă tezaurul României nu mai există, Basarabia nu se află în aceeaşi situaţie.
Dificultăţile României îl privesc pe fiecare român, cu aceeaşi gravitate, sau aşa ar trebui să se întâmple. Mecanismul european este el însuşi în plină reformă, chiar dacă nu se vorbeşte deschis despre aşa ceva. Republica Moldova este rana deschisă a unei Europe care mai are multe lucruri de reglat, însă începutul a fost făcut. Şi Rusia pare a intra într-o altă fază, a maturităţii pe care o impune globalitatea, şi bine face. România are nevoie de o altă diplomaţie, de strategii, de o lansare în modernitatea reală, nu de schemele unor guru fabricaţi de banda rulantă autohtonă.
Trecând peste toate ambiguităţile, rusificările de înţeles, care sunt deja plan secund, de la Chişinău se aude acelaşi glas european românesc. Acelaşi sentiment ne aşază în universal drept o naţiune.
