O reţea de hackeri sofisticaţi, printre care se numără şi români, s-au infiltrat în calculatoarele birourilor ONU de la Geneva și Viena într-o operațiune aparentă de spionaj, iar identitatea acestora și amploarea datelor obținute nu sunt clare, relatează agenţia Associated Press.
Un document intern confidențial al Organizației Națiunilor Unite, obţinut de Associated Press, spune că zeci de servere au fost compromise inclusiv în cadrul biroului pentru Drepturile Omului, care colectează date sensibile.
De asemenea, raportul menționează o serie de adrese IP din România care ar fi putut fi utilizate pentru etapa de infiltrare, iar Williams a spus că una dintre aceste adrese ar avea un istoric de găzduire de malware.
Întrebat despre raport, un oficial al ONU a declarat pentru AP că atacul cibernetic pare unul „sofisticat” și că amploarea daunelor este neclară, în special în ceea ce privește informațiile personale, secrete sau compromițătoare care ar fi putut fi furate. Funcționarul, care a preferat să-şi păstreze anonimatul pentru a putea să vorbească liber despre episod, a spus că sistemele au fost de atunci consolidate.
Nivelul de îndemânare a fost atât de ridicat încât este posibil ca un actor susținut de stat să fi fost în spatele acestui atac, a spus oficialul.
„Este ca și cum cineva s-ar fi plimbat pe nisip și ar fi acoperit urmele cu o mătură. Nu există nici măcar urmă de curățare”, a afirmat expertul.
Cu toate acestea, au existat relatări contradictorii cu privire la gravitatea atacului.
„Am fost atacaţi. Ne confruntăm cu încercări zilnice de a intra în sistemele noastre de calculatoare. De data aceasta, au reușit, dar nu au ajuns foarte departe. Nimic confidențial nu a fost compromis”, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului ONU pentru Drepturile Omului, Rupert Colville.
Poate careva dintre cititori sa verifice autenticitatea informatiilor declarate din aceasta sursa americana? Ca elvetienii sau austruecii, sau Interpol-ul nu se hazardeaza cu acuze si povesti ca sa isi justifice jobul de Security Agent sau sa-si mareasca bugetul datorita „amenitarilor externe”. Si daca o fi adevarat, o poate fi verificat ca acele IP uri mentionate mai sus, sunt chiar de pa meleagurile romanesti? Si nu par sa fie, datorita unor servicii VPN, din alte colturi aoe lumii? Adica acolo unde americanii su dusmani, cu care poarta,sau vor purta in viitorul apropiat, razboi? Si sursa „Associated Press”, o fi americana? Nu vine informatia asta de la Interpol, agentia europeana ce chiar se ocupa de astfel de infractiuni?