
Paşapoarte britanice care nu au menţiunea „Uniunea Europeană” au fost puse în circulaţie începând cu 30 martie, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne, chiar dacă Brexitul, programat iniţial pentru 29 martie, nu s-a materializat încă, relatează AFP.
Ministerul a fost interpelat vineri pe Twitter de către o britanică care s-a declarat „cu adevărat şocată” de coperta noului său paşaport.
„Suntem încă în UE. De ce noul meu paşaport nu reflectă acest lucru?” a întrebat britanica.
„Paşapoarte (de culoare) bordo care nu prezintă cuvintele Uniunea Europeană au fost puse în circulaţie pe 30 martie”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Interne într-un comunicat.
„Pentru a vinde stocurile rămase, paşapoarte cu menţiunea Uniunea Europeană vor continua să fie eliberate pentru o perioadă scurtă de timp după această dată”, a precizat purtătoarea de cuvânt, subliniind că „cele două modele sunt în egală măsură valabile pentru a călători”.
Cel mai tare mi se pare faptul ca pasapoartele britisilor sint de culoare „bordo” (?? o fi vorba de o masacrare a termenului „Bordeaux”, cam pe unde e si patria vinului ?) iar pe ele scrie (si) in franceza : „Honi soit qui mal y pense” si „Dieu et mon droit” !! Parca vad ca pacaliciul de la Paris incepe sa emita pretentii si la tronul Angliei !
JOS CU UE BABILONIA COMUNISTA ANTIHRISTICA IUDEOMASONICA !!!
Astept cu nerabdare ca si pe pasapoartele romanesti sa nu mai apara mentiunea „Kolhozul european”!