Ibuprofenul şi aspirina pot provoca tulburări ale ritmului cardiac

Medicamentele folosite în mod obişnuit pentru calmarea durerilor, printre care ibuprofenul, pot creşte cu până la 40% riscul bătăilor neregulate ale inimii. Antiinflamatoarele, disponibile în supermarketuri şi farmacii, fuseseră asociate dinainte cu riscuri mai mari de atacuri cardiace şi infarcturi, scrie The Telegraph, citat de Agerpres.

Un studiu realizat recent a arătat pentru prima dată o legătură între medicamente şi fibrilaţiile atriale, altfel spus tulburări de ritm sau bătăi neregulate ale inimii.

Experţii au analizat datele a 32.602 pacienţi cu fibrilaţii, din 1999 până în 2009. Persoanele care au început recent să folosească medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (NSAIDS), care includ ibuprofenul şi aspirina, prezentau un risc cu 40% mai mare să aibă fibrilaţii, adică patru noi cazuri pe an la 1.000 persoane. Formele mai noi ale medicamentelor, cunoscute ca inhibitori selectivi ai COX-2, au fost asociate cu o creştere cu 70% a riscului la noii utilizatori, altfel spus, şapte noi cazuri pe an la mia de persoane.

Persoanele mai în vârstă prezintă cel mai mare risc să sufere de fibrilaţii ca urmare a consumului de medicamente antiinflamatoare, iar pacienţii cu afecţiuni ale ficatului sau cu artrită reumatoidă sunt deosebit de vulnerabili când încep să ia inhibitori ai COX-2.

Studiul, publicat marţi în British Medical Journal, s-a desfăşurat pe datele medicale de la Aarhus University Hospital din Danemarca. Cercetătorii susţin că studiul arată că trebuie să se aibă grijă ca fibrilaţiile atriale sau tulburările de ritm cardiac să fie luate şi el în considerare, alături de riscurile cardiovasculare, când se prescriu NSAIDS. Prof. Henrik Toft Sorensen, care a condus studiul, spune că pacienţii cu boli cardiace pot lua în continuare medicamentele menţionate, dar trebuie să discute cu doctorul despre posibilele riscuri. Echipa de oameni de ştiinţă va continua cercetările pentru a afla care pacienţi sunt mai expuşi efectelor periculoase ale medicamentelor, încheie el.

Recomanda [votes_up id=183968]

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.