Încălcarea legilor, bune sau rele, deschide calea anarhiei, corupţiei şi imposibilitatea oricăror reforme. Respectarea legilor aberante ar duce în foarte scurt timp la reacţii publice de înlocuire a lor. Un sistem care blochează evoluţia societăţii, cum este cel românesc, rezistă numai prin corupţie, fiind creat special în acest sens. Acest cunoscut mod de rezolvare a lucrurilor „se poate şi aşa” menţine societatea românească într-o prăpastie, fără nicio perspectivă.
Reformatorii provin, deseori, dintre cei care au fost autorii legilor aberante de care vor, demagogic, să salveze societatea. Aplauzele schimbărilor n-ar fi rău să fie înlocuite cu ample mişcări sindicale. Principala realizare a omul politic român, imposibil de atins, este complicitatea endemică instalată în societate. De la supravieţuire, clasă politică, infracţională, mediu academic, până la vârfurile-simbol ale Statului s-a instaurat un lanţ trofic având deseori, credibil, culoarea unei societăţi minim funcţionale. Bazându-se pe cei care duc, printr-o muncă epuizantă, pe umerii lor sistemul, având monopol asupra şanselor tuturor, această clasă politică a ajuns prin forţa statusului financiar, şi nu numai, un pericol public evident. O reformă dinspre mediul politic, în acest moment, este ceva imposibil. S-a ajuns în punctul în care poluarea mentalului colectiv este totală, incredibilă, cetăţenii oneşti nu au nicio trecere eligibilă spre treburile cetăţii. Această predominare făţişă, strategică, a instinctelor bazice, fundamentate juridic, începe să facă insuportabilă viaţa în România. Nici în aceste condiţii trezirea publică a majorităţii nu se anunţă!
Nu este greu, dacă se va merge în această direcţie, ca România să devină o colonie în totalitatea ei. Cu această legalitate profund ilegală, încălcând principii constitituţionale, creştine, democratice etc. s-a instituit o minciună care va duce la o centralizare şi mai accentuată a deciziilor. Această apocaliptică viciere a Parlamentului prin gonflarea lui de nepermis a trasat separaţia de sârmă ghimpată între societate şi clasa politică. Majoritatea românilor, cu oarecare dinamică, sunt aduşi în situaţia oarecum dramatică de a se gândi la un loc sub soare undeva în exteriorul ţării, nemaidorind să fie victimele sclavagismului pe care îl perfecţionează Guvernul de la Bucureşti.
Într-un asemenea context sunt imposibile democraţia, progresul. Într-o asemenea lume, singurul profit îl trag numai cei care se implică şi se perfecţionează în abuzuri, în schemele piramidale ale unei clase politice deasupra căreia s-au adunat norii negri ai antipatiei generale. La fel ca în cazul partidului comunist, nu este posibilă nicio dizlocare a răului, infestarea este majoritară, interesele oligarhice predominând. Realitatea socială este croşetată în aşa manieră încât atenţia civică, viziunea corectă asupra intereselor individual-colective devin pure fantezii. Claritatea pe care regimul comunist o focaliza asupra sa, indirect, nu mai există în cazul amalgamului actual. Singura alegere pe care românii o mai pot face este spre piaţa consumului de care majoritatea este violent ţinută la distanţă. Biserica le propune exclusiv sfinte moaşte, politica un dispreţ sistemic, fără şansă de remediu. O ţară care se calcă în picioare la propriu în speranţa îmbunăţirii situaţiei arată aceeaşi înapoiere cu cei ieşiţi la mall-uri în maşini de mărimea celor din convoaiele militare din teribile zone de conflict. Se pare că s-a ajuns acolo încât săracii visează paradisul abuzurilor, acesta fiind modelul ideatic românesc actual.
Treptele scării sociale sunt exclusiv abuzurile, legea tăcerii asupra junglei care proliferează intensificându-se. Clasa politică românească este identică unei hunte militare care îşi păstrează puterea fără nicio legitimitate morală sau utilitate publică. Strâmbătatea rânduielilor a dus la o deformare în toate domeniile. Nu vei vedea trei clădiri din care una să fie în regulă sub aspect arhitectonic şi funcţional, nu vei vedea un drum care să nu ridice probleme şoferilor, nu vei găsi un mediu profesional în care politicianismul să nu fi făcut ravagii. Majoritatea românilor tremură în faţa celor care le-au distrus şi le distrug viaţa. Sindicatele fac politică în loc să destructureze bazele răului, promovând lideri a căror ocupaţie este diversiunea, menţinerea unei puteri împotriva naţiunii. În locul unei reforme a profesionalismului poliţiei, a scoaterii ei pe străzi, unde îi este locul, cei care vor depăşi cu maşina doi km vor fi un pericol.
O lume inversată, cu argumente tot mai puternice, face din România un deşert. Legalitatea vieţii publice va trebui regândită în raport cu valorile normale, profund creştine, adevărate. Actorii politici, administrativi, creştini ai momentului, sunt, regretabil, caricaturi, în slujba accentuării dezastrului naţional. Masca autoritarismului ascunde monştrii care generează răul.
