
Un incendiu, urmat de explozii, a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la una din cele două fabrici de armament din oraşul Cugir, la o hală de muniţie, pe o suprafaţă de 700 de metri pătraţi.
Nu ar exista victime, pentru că nu ar fi fost persoane care să se fi aflat la locul de muncă.
Pe lângă forţele din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba – pompieri de la Sebeş, Aiud, Alba Iulia, au fost trimişi în sprijin şi pompieri militari din Hunedoara şi, de asemenea, au fost solicitate autospeciale cu roboti de la inspectoratele din Mureş şi Braşov.
Deoarece în interiorul zonei afectate de incendiu se auzeau explozii, forţele de intervenţie au fost amplasate la distanţă, în zona de siguranţă, pentru protecţia personalului, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan.
Pompierii au fost alertaţi în jurul orei 1:00 despre izbucnirea unui incendiu ce se manifesta pe aproximativ 300 mp la o hală cu muniţie, ce ardea generalizat.
„La locul producerii evenimentului au fost mobilizate forţe din cadrul ISU Alba, după cum urmează: Secţia de pompieri Sebeş – 1 ASAS şi 1 EPA Cugir, de la Detaşamentul de pompieri Alba Iulia – 2 ASAS, de la Detaşamentul de pompieri Aiud, 1 ASAS. De asemenea, au fost solicitate în sprijin autospeciale cu roboţi din cadrul ISU Mureş şi Braşov”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Alex Crişan.
Totodată, la locul producerii evenimentului s-au deplasat şi forţe din cadrul ISU Hunedoara, cu două autospeciale.
„La momentul de faţă, hala afectată de incendiu este de aproximativ 700 mp. Se aşteaptă sosirea roboţilor pentru recunoaşterea şi localizarea incendiului. În interiorul zonei afectate de incendiu se aud explozii, însă forţele de intervenţie sunt amplasate la distanţă, în zona de siguranţă, pentru protecţia personalului”, a transmis, în jurul orei 2:00, reprezentantul ISU Alba.
În jurul orei 3:00, au ajuns la faţa locului şi roboţii de la ISU Mureş.
În Cugir sunt două fabrici de armament, UM Cugir şi Fabrica de Arme.
Uzina din Cugir a fost înfiinţată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier şi Oţel. În 2004, societatea s-a împărţit în UM Cugir şi Fabrica de Arme.
UPDATE „S-a început refularea apei cu roboţii veniţi în sprijinul forţelor de intervenţie, pentru localizarea incendiului”, a transmis, în jurul orei 5:00, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan.
Potrivit acestuia, nu au fost înregistrate victime omeneşti.
UPDATEIncendiul izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1:00, la una dintre cele două fabrici de armament din oraşul Cugir – la UM Cugir, a fost stins în jurul orei 8:00, iar intervenţia continuă pentru înlăturarea efectelor negative produse de acesta.
SABOTAJ
Min Economie Miruta este sfătuit sa relocheze Fabrica de Armament.
La Cugir E PLIN DE SABOTORI.
Sabotorii sunt la 3Coceni, în $Parlament și în Piața Victoriei, măR😪g…
● mElena PoMpa 1 – CraMpa ●
La cate miliarde de dolari, s-au dus pe apa Sambetei. Investitii in retehnologizare 0. Cr-a ramas pe pe vremuri inca mai sta in picioare ca la CFR raman vagoane pierdute ei le cauta prin gari 🙈
$alvatorii dau afara $inecuristi P$D ca sa vina ai lor. Job done.
Asa-s de bune munitiile ca nici nu ajung sa fie date in folosinta. Si poate e mai bine asa- le-ar fi explodat in maini soldatilor, pe front!
Mda..Rumînu se joacă cu chibritele și face face pușca praf,.să aibe praf de pușcă..
Piedone e de vina, ca nu s-a dus in control
Calin,Simi,pe unde umblati,e rost de ceva poze cu masti,estinctoare, RTV,tot tacamul…
Au lăsat loc liber pentru Mucifer.
Să vină cu Camionul, măR🤣g…
● mElena BoMba 1 – StrâMba ●
a Zabotaj, măR😪g…
●RumburKK- URkk Buimak -RumburKK●
Este mana rusilor.
Miroase a praf de pushca ars. Bolojan ce zice?