Anul 2019 a deținut un record istoric de natură cantitativă: cel mai mare număr global de mișcări de stradă. Globalizarea a promis mai multă egalitate, dar a adus mai multă inegalitate.
Anul 2020 a adus pandemia. Cum, necum, cu intenție ori fără, virusul bolii COVID-19 a schimbat trendul. Controlul asupra consecințelor sale a fost realizat prin tipărire masivă de bani pentru a ține în viață locurile de muncă. Era de așteptat, așadar, ca după pandemie să vină efectul numit inflație.
Surpriza cu adevărat neașteptată, în acest context, a fost forțarea guvernamentală a decarbonizării și urmarea ei imediată: creșterea prețurilor la produsele energetice. Acest trend nou putea transforma așteptata inflație într-o neașteptată recesiune. Războiul din Ucraina a pus umărul la posibilitatea recesiunii, aducând riscuri mari în aprovizionarea Europei cu gaz. Decarbonizarea pare acum un vis absurd ori o provocare.
La ieșirea din acest tunel, puterea de cumpărare a populațiilor va fi drastic diminuată, iar lumea va avea o nouă ordine energetică. Noua normalitate a noii globalizări a fost numită „resetare”. Deocamdată, vedem ce împinge spre ea, dar nu e clar cum va arăta. Vedem însă că planurile decarbonizării forțate au fost lansate parcă anume ca să ajungem mai repede la resetare.
Dacă totuși în spatele acestor mișcări nu există o coerență intențională, suntem obligați să constatăm că lumea e condusă prost. Aleg să cred că există un geniu în culise, fie el și unul mai mult rău decât bun.
Mișcările de stradă din 2019 reapar zilele acestea, dar acum ele nu mai acuză creșterea inegalității, ci descreșterea puterii de cumpărare. Vor continua oare politicile de tipărire inflaționistă a banilor? Sunt semne că acest instrument și-a atins limitele. Anii ce vor veni au a regla noile drumuri ale produselor energetice, vechile dependențe de gazul rusesc și prețurile acestor produse. Resetarea pare a fi totuna cu o restartare a globalizării. Vor urma decenii de stabilizare a noilor starturi.
Aceste decenii ar putea semăna cu vechiul Război Rece. Vor fi decenii ale unei concurențe SUA-China ce își propune să rămână în plan economic, fără fronturi de război cald.
Noutatea cea mare a noii normalități va veni din faptul că accentele politice au să cadă tot mai puțin pe drepturile omului și tot mai mult pe restabilizarea stabilității comercial-economice a lumii. Țări paria devin onorabile. Venezuela, de pildă.
Ucraina va mai avea multe pierderi de îndurat până ce marile puteri vor elabora un format de discuții pentru pace. Va dura probabil până când UE va putea raporta noua sa politică de aprovizionare cu hidrocarburi, fără dependențe de Rusia. Ecologiștii vor fi amuțiți. Suveraniștii vor fi acuzați de pro-putinism.
La capătul tunelului, o Europă ce-și va zice suverană, fără suveraniști naționali. Mai multă sărăcie. Mai puțină oligarhie, dar mult mai puternică.
Pe malul celălalt al crizei? Acolo vom constata cine sunt noii (vechii) tigri și cine mâțele plouate ale noii normalități. Tot acolo va fi cazul să fie drastic pusă în discuție actuala metodă de trecere prin crize, veche deja de decenii: bani de la contribuabili pentru capitalul marilor… capitaliști, austeritate pentru munca de jos…
„există un geniu în culise”! Sunteti primul care o spune dar sunt multi care o gandesc ! Da, da, incepe sa devina evident !