Instrumentele ilegale ale cenzurii

Interzicerea cenzurii, în fapt abolirea, este una dintre principalele statuări constituționale în România. Această prevedere nu este întâmplătoare, ea este rezultatul rolului nefast în legitimarea atrocităților instituționale. Cenzura slăbește absolut forța unui stat democratic, al cetățenilor, având drept scop protecția exceselor de putere ale unor grupuri aflate temporar în avanscena vieții publice.

România este recunoscută ca parte la Tratatele internaționale în baza acestui act statutar care este Constituția, iar din moment ce această normă supremă este încălcată, cade orice relevanță instituțională internă care nu poate fi acoperită nici de pronunțările unor instanțe, fie ea Curtea Constituțională.

Oricâte puncte interpretabile ar avea actuala Constituție, acesta privind Cenzura este suficient pentru a elimina o bună parte din balastul subiectiv și cu obiect judiciar care vine dinspre CNA.

E greu de înțeles cum armatele de juriști și parlamentari, dublați de o asistență suficientă, uneori asigurată pe bani publici, care pretind că apără democrația și aplicarea corectă a “legii” , atât la nivelul Parlamentului, dar și prin asociații sau alte forme legale de funcționare nu ridică aspectele constituționale într-un cadru strict juridic.

România a ajuns în acest punct critic tocmai prin lipsa unei proceduri de filtru constituțional al legislației sau, printr-o gravitate extremă, prin aplicarea bunului plac la nivelul instanțelor care se situează în afara legii.

In acest uriaș derapaj, în care legislația ajuns doar bună de livrat instituțiilor care solicită dovezile existenței acesteia nu și aplicării sau aplicabilității, a mai pune în discuție legalitatea deciziilor și controlului asupra acesteia a ajuns sub semnul cenzurii prin ceea ce se numește respingere sau putere de lucru judecat.

Cei care vor puterea sunt fie nepregătiți, fie de rea credință, însă în ambele cazuri lipsa unui program punctual de reformă constituțională și legislativă imediată, nu fac decât să formeze noi cercuri concentrice în jurul aceluiași dezastru numit cezură.

Astfel în România, se confundă tendențios cenzura cu reglementarea, știut fiind că prin aceasta din urmă abuzul ar fi aproape imposibil de integrat la vedere.

Actuala campanie electorală încă plutește în apele tulburi ale promisiunilor lipsite de un program al reformei juridice și constituționale, situație care poate face valabilă orice perspectivă în favoarea iraționalului.