A fost încheiat un tratat de pace după Al Doilea Război Mondial? Nu. A fost încheiat doar un acord, la Potsdam, după discuțiile de la Ialta. A urmat o conferință de pace, la Paris, care nu s-a putut încheia cu un tratat unic.
O stenogramă ultrasecretă cândva, declasificată acum (Gerald Ford-Ceaușescu-Kissinger), pune punctul pe acest i extrem de important.
Da, da, nu avem un tratat de pace nici acum, după încheierea Războiului Rece.
Neavându-l, dacă pornești un război, nu încalci decât Acordul de la Potsdam.
Asta încalcă Rusia lui Putin în Ucraina? Da. E un element de drept internațional creat atunci. Se încalcă și spiritul acordurilor de la Helsinki, care obligă la non-intervenție militară pe teren străin, oricând posibilă în lipsa tratatului de pace fără alte urmări decât cele politice.
Acum, Putin forțează un tratat de pace, o încheiere solid garantată a celui de-Al Doilea Război Mondial.
Germania este acum unificată în afara prevederilor acelui potențial tratat. Rusia se consideră dezbinată.
În stenograma Ford-Ceaușescu-Kissinger, se vorbește, în 1975, și despre unificarea Germaniei, dar și despre spargerea RSF Iugoslavia, după ce Tito va dovedi că nu e nemuritor, după cum spunea Kissinger. Ceaușescu susținea că acolo nu va fi necesară intervenția militară străină.
Ceaușescu dorea mai întâi tratatul de pace și apoi unificarea Germaniei.
Fără regulile păcii ce ar fi să fie, Germania poate dicta aceste reguli pentru unificarea Europei. Această oportunitate a fost folosită deja.
Intervenția militară decisivă azi nu poate fi decât aceea a SUA, dar rolul SUA ar fi acela de a garanta mai ales un tratat de pace.
Vom avea, după Iugoslavia și după Ucraina, o negociere a tratatului, ori va fi considerată mai productivă pentru SUA forța Acordului de la Potsdam – care, odată încălcat, nu e totuna în gravitate cu încălcarea unui tratat?
Ultima oară când am avut tratat de pace a fost după înfrângerea lui Napoleon.
A urmat la belle époque (o sută de ani fără războaie). Apoi? Încă o sută de ani plini de războaie. Azi avem două războaie concomitente, majore ca importanță.
Viitorul tratat, când va fi din nou posibil, are a găsi și China în combinație. Soarta Taiwanului are a fi clarificată militar de dragul păcii îndelungate din garanțiile unui viitor tratat.
Un tratat de acest fel încorporează principiul „Unul pentru toți, toți pentru unul”.
Unde îl găsim azi? În alianța NATO. Care e un tratat parțial, deși T-ul din NATO ar fi trebuit să desemneze întregul.
În 1949, NATO a fost creat împotriva URSS. La Conferința de pace de la Paris (1946), URSS a fost împotriva unui tratat de pace în sensul „unul pentru toți, toți pentru unul”. Așa că în 1949 s-a făcut un tratat în contra URSS.
Dacă în loc de un tratat ai două tratate, acelea nu pot fi de pace: sunt de război, fie el și rece.
Ileano,
„România … a încheiat o alianţă cu Germania hitleristă şi a participat, ALĂTURI de ea, la războiul împotriva …, poartă partea sa de răspundere în acest război”
„la 24 August 1944 România a încetat toate operaţiunile militare împotriva.”
Citat din tratatul de pace.
Începând cu Stalingrad, Germania a fost într-o continuă retragere, iar în august 1944 Rusia deja ocupa cea mai mare parte a Moldovei și avansa înspre vest deci România nu avea nicio șansă să reziste.
Singura concesie primită de România pentru armistițiul încheiat și pentru faptul că și-a trădat aliații naziști a fost faptul că i s-a micșorat despăgubirea de război; în rest are fix același statut ca Italia sau Ungaria – stat aliat al Germaniei naziste – și nu face parte din Puterile Aliate sau Asociate.
În partea noastră de democrație statele nu au drepturi asupra teritoriilor, doar popoarele au; Basarabia era și este locuită de turci, ruși (slavi) și moldoveni, iar Transilvania avea o componență etnică împărțită între vlahii transilvăneni, unguri și germani; deci românii – sau valahii sau vlahii de sud sau muntenii – n-aveau ce căuta să anexeze acele teritorii străine lor.
Un tratat de pace „unic” n-are sens în condițiile războiului respectiv.