
Președintele Klaus Iohannis a declarat că se va concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul al doilea al prezidențialelor. Şeful statului a răspuns astfel când a fost întrebat cum răspunde scrisorii și invitației la o dezbatere electorală transmisă de Viorica Dăncilă.
„Da, sigur. Vedeți încearcă PSD să atragă atenția prin tot felul de manevre. Pot să vă spun de pe acum, urmează să discut și cu colegii și colegele de campanie, eu mă voi concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul doi”, a afirmat Klaus Iohannis, înainte de a participa la o întâlnire cu liberalii la sediul PNL.
Reacția șefului statului vine după ce Lia Olguța Vasilescu, șeful de campanie al PSD, a transmis, luni, o scrisoare către Dan Motreanu, șeful de campanie al PNL, în care Viorica Dăncilă îl invită la cel puțin două dezbateri pe Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis a mai declarat că ar fi păcat ca cetățenii să absenteze de la vot în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, cum au făcut la parlamentarele din 2016.
„Vedeți că deja PSD-ul încearcă tot felul de manevre și vreau cu această ocazie să cer românilor maximă vigilență când este vorba de PSD. Maximă vigilență nu înseamnă să ne temem, dar înseamnă să fim foarte atenți și să mergem la vot”, a declarat Klaus Iohannis, înaintea de întâlnirii cu liberalii luni la sediul PNL.
Președintele Iohannis a adăugat că ar fi o greșeală dacă s-ar ajunge în aceeași situație ca la alegerile parlamentare din 2016, când prin absența românilor la vot, PSD a reușit să ajungă la putere.
„Ar fi foarte, foarte păcat să repetăm greșeala din decembrie 2016, când prin absenteismul românilor la alegerile parlamentare a fost adus la putere PSD-l și iată că am avut nevoie de aproape trei ani până i-am înlăturat de la butoanele puterii, după ce PSD-ul a arătat că una a promis și cu totul alta a vrut să facă de fapt, PSD-ul a vrut să subjuge întreg statul român”, a completat șeful statului.
Mult timp Dancila a fost acuzata ca nu stie sa vorbeasca decat dupa biletele. Desi Johannis a facut exact acelasi lucru. Nu-mi aduc aminte de o luare de pozitie, declaratie facuta de Johannis liber, fara biltetel. Acest lucru nu arata decat dispretul lui Johannis fata de alegatorul roman si incapacitatea lui de a purta o dezbatere pe teme de interes national. Intr-o dezbatere electorala televizata candidatul nu ii explica contra-candidatului ce vrea sa faca ci se prezinta in fata alegatorilor. Johannis si sustinatorii lui stiu toate acestea dar mai stiu si faptul ca Johannis NU ESTE IN STARE DE DISCURS LIBER iar contra-candidatul il poate acuza de lasitate. Stapanirea unei limbi straine este un bonus pentru orice persoana, cu atat mai mult un om politic. Pe noi ar trebui sa ne intereseze insa in primul rand sa fie un bun roman, indiferent de nationalitate. Degeaba stapaneste 5 limbi straine daca este o lichea.
Acum si Viorica e rea…Ar trebui sa se multumeasca se ea cu tabloul guwernerului,ca=i acelasi lucru,chiar daca raspunsurile la intrebari,vin iarasi deindata,dupa ce se alege…
Nu poti sa explici si sa justifici, termenul p…mai ales ca datorita imunitatii nu ai fost intrebat de ce ai continuat dupa ce ai avut o hotarare cu fals…FUGI…Ar trebui sa lamuresti ce semnificatie morala si ideologica are sa te decalari urmasul unei organizatii condamnate international dupa al douilea razboi…FUGI cam asta este noua imagine FUGA de raspundere…dar trebuie felicitati toti cei care prefera un ”-” de case, o intrebare daca ar trebui sa se intoarca la catedra ce grad profesoral are si in ce conditii l-a luat? pe criteriu de limba sau de nivel de cunostinte? Ce legatura este in discursul de distrugere a unui partid azi si ceea ce se intampla in anii ’30-’40 in Germania?
Este de domeniul evidenței, nepriceputul fuge ‘ca dracu de tămâie’ de o dezbatere pe teme economico-sociale și politică înternațională pentru că la întrebarea ‘ ce a făcut în ultimii 5 ani ‘ răspunsul nu poate fi decât unul … figurație !
Deci avem un actual si potential presedinte care se teme sa intre intr-o dezbatere cu „proasta” de Dancila… Pai atunci cum Dumnezeu poate face acest om fata unor negocieri cu Macron, Trump, Erdogan sau Putin??? Consilierii sai nu sesizeaza gravitatea unei asemenea decizii? E ca si cum campioana Romaniei la fotbal s-ar decide prin votul suporterilor, nu prin jocul pe teren!
Asta nu e-n stare sa lege doua vorbe singur, fara biletele de pe care sa citeasca. Pai, nu d-aia l-au ales romanii? Ca, e prostovan, mincinos si ticalos. Idolul perfect pentru romani.In afara de „sa desfiintam PSD” l-a mai auzit alctineva spunand ceva, la liber? A, da, a mai zis ca A FOST NEVOIE SA MOARA OAMENI.
Dăncilă are multe de spus dar neamțul nu poate analiza in timp real.El are întâi nevoie sa citească, apoi să anaaaalizeze….Si apoi sa se sfa-tu-ias-caaaa…Cu consilierii.Si de unde atîta timp ? Mai bine zâmbește larg și râde cu gura la urechi singur.Ce sa ne spuna, cum i-a ascultat pe merkel și Trump sau cum a călătorit în anglia și pe la recepții in japonia la nunta ? Aaa,cu tanti Carmen.
Mai primim INCĀ 5 ani cu excutare de iohanism????? Doamne fereste-ne, iartā-ne si aprā-ne de „binefacerile” a incā unui mandat al acestui individ!!!
Maaai, sa stii ca are dreptate Iohannis! Dancila daca are ceva de spus sa spuna direct alegatorilo, nu lui Iohannis. Ce-l intereseaza pe Iohannis ce bazaconii bantuie pein capul Veoricai Vasilcai? Nu are nici un motiv sa o mai intalneasca, dupa ce Dancila si-a batut joc de mandatul de Prim Ministru pe care i l-a aprobat Iohannis. Chiar nu mai au ce discuta cei doi, Iohannis stie clar ce zace in Mintea Dancilei iar ce nu stie nu este curios sa afle. Dancila sa faca adunari electorale si sa se exprime acolo in public nu lui Iohannis in sali la cadurica. Corecta decizia lui Iohannis. Mesajele sunt destinate alegatorilor, nu adversarilor.
Ar trebui ca o eventuală dezbatere să presupună un test de comunicare într-o limbă de circulaţie internaţională, la alegerea Dăncilei…Testul unui viitor Preşedinte este absolut necesar! Proba este eliminatorie! Nu merge ca la Papa, cu hehei…
Meciurile , de fotbal ,de box in cazul de fata , se pierd/se castiga si prin neprezentare .
Prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul !
Aş propune ca dezbaterea să aibă loc în engleză, germană sau franceză, căci stăpânirea unei limbi de comunicare internaţională este un atribut ABSOLUT OBLIGATORIU AL VIITORULUI PREŞEDINTE.
Das Hähnchen… Chicken, mai pe româneşte!
Eu daca as fi STAFFUL celor doi as pune intrebari amiabile,colegiale,ca intre romani din romania. dancila=Domnule PRESEDINTE cu ce si cu cine v-ati intalnit ultima data in SUA? IOHANNIS= doamna presedinta cati membri aveti in teritoriu si care le sint cenepeurile??
IOHANNIS o Evita! He,he,daca era vorba de una ca EVITA PERON o mai evita?
Fatalau…molau…pampalau…las…fricos…
– in firescul lucrurilor ar fi de preferat o confruntare
Mauss e rasist deoarece ii ureste pe romani mai ales daca acestia sunt PSD. El e rasa superioara aprope aeriana in aceasta lume. Mauss e fricos nevrand sa se angajeze in lupta cu dusmanul de clasa psdist, femeia Dancila. Mauss e fudul cum ii sta bine unui neamt corcit mioritic. Mauss e perfect, inteligent in prostie, el le stie pe toate ei mereu considera ca el are dreptate. Mauss e Klauss si Klauss e Rauss si Rauss e Bauss.
In prostia sa devenita proverbiala probabil ca profesorasul s-ar repezi sa rupa gardul. Dar sunt cei inteligenti din spatele sau care-l tin in lesa. Nu vor sa riste de nici un fel. Vor accepta doar in urma unui blat cu moderatorii care le va da atat intrebarile pentru sas cat si raspunsurile. Aici trebuie sa fie extrem de prudenta echipa PSD. S-a mai intamplat cand moderator era colonelul Turcescur iar candidatul demagog era Petrov.
Tremura izmenele pe Joiannis in fata lui Dancila ???Pai ce kkt de presedinte vrea asta sa fie ??!!Sa-ti fie frica de o confruntare cu o femeie,sau cu o ”analfabeta”, asa cum zic usr-istii si pnl-istii lui joiannis?Bai,esti prost??Pai dute-n mata,si candideaza la scara de bloc in care locuiesti,dar nu veni tu prostul prostilor sa ma reprezinti pe mine ca cetatean al acestei tari,daca te caci pe tine de frica unei confruntari directe cu …o femeie !!!
Tremura izmenele pe Joiannis in fata lui Dancila ???Pai ce kkt de presedinte vrea asta sa fie ??!!Sa-ti fie frica de o confruntare cu o femeie,sau cu o ”analfabeta”, asa cum zic usr-istii si pnl-istii lui joiannis?Bai,esti prost??Pai dute-n mata,si candideaza la scara de bloc in care locuiesti,dar nu veni tu prostul prostilor sa ma reprezinti pe mine ca cetatean al acestei tari,daca te caci pe tine de frica unei confruntari directe cu …o femeie !!
Asa faci cand nu stii nimic la examen. Iti e frica si chiulesti. Lenes. Nu stie nimic.
Frica, prostie, lasitate = Penalis
Foarte buna strategie!Ce sa discute Iohannis cu dancila,biata de ea,ca imi dau si lacrimile cum o porcaia Ponta Agentoianu ieri la tv!