Lămuriri despre vaccinuri

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a publicat, vineri, condiţiile în care asiguraţii pot beneficia de vaccinuri pe bază de prescripţie electronică utilizată în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Categoriile de populaţie care beneficiază de prescrierea, eliberarea şi decontarea în regim de compensare a medicamentelor imunologice folosite pentru producerea imunităţii active sau pentru prevenirea unor boli transmisibile sunt următoarele:
* de vaccin gripal beneficiază persoane cu vârsta mai mare sau egală cu 45 de ani până în 65 ani, fără boli cronice, copii cu vârsta între 6 luni şi 19 ani, femeile gravide, persoane cu vârsta cuprinsă între 19 ani şi 65 ani, cu boli cardiovasculare cronice, boli respiratorii cronice, boli renale cronice, boli hepatice cronice, boli neurologice cronice, boli metabolice, boli oncologice, boli autoimune, malformaţii congenitale, obezitate, asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei, infecţie HIV/SIDA, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresie congenitală, persoane cu vârsta de peste 65 de ani, personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar;

* de vaccin pneumococic copiii cu vârsta până în 19 ani născuţi înainte de 1 noiembrie 2017, persoane cu vârsta între 19 şi 65 de ani, cu infecţie HIV/SIDA, asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei, siclemie, boli respiratorii cronice, boli renale cronice, implant cohlear, displazii congenitale ale urechii interne, fistule de lichid cefalo-rahidian, boli oncologice, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresie congenitală, drenaj ventricular extern, diabet zaharat, boli cardiovasculare, hepatopatii cronice, leucemii, limfoame, mielom multiplu, persoane cu vârsta peste 65 de ani, personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar;

* de vaccin meningococic persoane cu vârsta între 6 săptămâni şi 65 de ani, cu infecţie HIV/SIDA, asplenie sau în pregătirea efectuării splenectomiei, siclemie, implant cohlear, displazii congenitale ale urechii interne, fistule de lichid cefalo-rahidian, boli oncologice, terapie imunosupresoare, transplant, imunosupresie, deficienţe persistente de componente ale complementului, pacienţi care primesc recomandarea de tratament cu inhibitori de complement (anticorpi monoclonali umanizaţi), de exemplu pacienţii cu hemoglobinurie paroxistică nocturnă (HPN), sindrom hemolitic uremic atipic (SHUa), miastenia gravis generalizată (MGg) şi tulburare din spectrul neuromielitei optice (TSNMO), persoane cu vârsta peste 65 de ani;

* de vaccin papilomavirus (HPV) femei cu vârsta între 19 ani şi 45 de ani, persoane cu vârsta între 11 ani şi 19 ani;

* de vaccin diftero-tetanopertussis (tuse convulsivă) gravide (se recomandă vaccinarea cu vaccin combinat difteric-tetanic-pertussis acelular – dTpa, adsorbit), rapel la fiecare 10 ani de la doza anterioară, pentru adulţi, persoane cu transplant medular/de celule stem hematopoetice, persoanele fără titru detectabil de anticorpi (IgG) antipertussis, aflate în anturajul apropiat al pacienţilor cu transplant;

* de vaccin hepatitic B persoane dializate nevaccinate înainte de 1995 sau pacienţi dializaţi cronic care necesită doze booster documentate serologic, persoane cu infecţie HIV/SIDA, persoane cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, persoane care beneficiază de terapie imunosupresoare, contacţii direcţi ai cazurilor confirmate cu hepatită B, persoane cu hepatopatii cronice – hepatită C, ciroză, ficat nonalcoolic, hepatită autoimună, nivel persistent al ALT/AST de 2 ori mai mare decât normalul, persoane cu asplenie, persoane din grupa de vârstă 19 – 59 de ani cu diabet zaharat, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani recomandarea rămâne la latitudinea medicului curant, persoane cu boli ereditare predispozante pentru ciroza hepatică boala Wilson, deficit de alpha-1 antitripsină, hemocromatoză, personal de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar nevaccinat sau cu nivel al Ac antiHBs mai mic de 10 UI, după 3 doze de vaccin hepatitic B;

* de vaccin varicelic persoanele fără titru detectabil de anticorpi (IgG) anti virus varicelic, aflate în anturajul apropiat al pacienţilor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană;

* de vaccin rujeolic, rubeolic, urlian persoane cu transplant medular, contacţii fără titru detectabil de anticorpi (IgG) anti virus rujeolos şi/sau anti virus rubeolos şi/sau anti virus urlian ai persoanelor cu transplant de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

„Aceste vaccinuri sunt cuprinse în sublista E de medicamente compensate, în secţiunea E1 pentru cele compensate 50% din preţul de referinţă şi în secţiunea E2 pentru cele compensate 100% din preţul de referinţă”, menţionează CNAS.

Potrivit aceleiaşi surse, administrarea vaccinurilor din sublista E se efectuează de medicii vaccinatori (medici de familie, epidemiologi, de boli infecţioase, pediatri sau medici din orice altă specialitate care au un atestat de vaccinologie) sau de farmaciştii vaccinatori în cazul vaccinului gripal. Lista farmaciilor în care poate fi administrat vaccinul gripal este disponibilă pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Recomanda [votes_up id=796838]
Author

6 Comentarii

  1. „Majotitatea oamenilor nu mai au increde in nici-un vaccin”

    Ce noroc avem cu tine ca i-ai numarat !

  2. Prescripția electronică e importanta,cine moare sau de ce,cui dracu tre sa,știe????😂😂😂😂😂

  3. Sa stea ei și bine până bătrânii vor căuta online vaccinul sau cabinetul in care se fac vaccinuri! Din comunicat, se înțelege că, guvernul a aprobat dar nu își asumă nimic despre vaccinuri! Cum sa te execuți daca răspunderea e doar la cetățean prin „ai vrut, ți-am făcut”, tu ai cerut și ți-am oferit, asuma-ti răspunderea „prostule/proasto”.

  4. Majotitatea oamenilor nu mai au increde in nici-un vaccin ,mai ales cele fabricate de aceleasi firme care au fabricat vaccinurile pt. Corona si au nenorocit oamenii.

  5. Securicii $$$oroșisti neomarXXXiști slăvari trebuie să se înțepe zilnic periodic, lunar sau chiar zilnic cu toată gama de zeruri experimentale. Să-și facă minim 3 rapeluri la a patra doză booster. Și să poarte două rânduri de măști care să le acopere acopere bine gura și nasul. Slava!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.