Liderul suprem al Iranului promite o ”pedeapsă severă”

Acesta a confirmat, de asemenea, că oficiali militari de rang înalt şi oameni de ştiinţă au fost ucişi în atac.

De (V.N.)
Liderul suprem al Iranului promite o ”pedeapsă severă”

Acesta a confirmat, de asemenea, că oficiali militari de rang înalt şi oameni de ştiinţă au fost ucişi în atac.

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a anunţat o ”pedeapsă severă” pentru Israel, după atacul lansat vineri dimineaţă. Khamenei a emis o declaraţie preluată de agenţia de presă de stat IRNA.

Conform Associated Press,  ayatollahul Ali Khamenei a declarat vineri că Israelul se va confrunta cu o ”pedeapsă severă” pentru atacul său asupra ţării sale.

Acesta a confirmat, de asemenea, că oficiali militari de rang înalt şi oameni de ştiinţă au fost ucişi în atac.

Israelul ”şi-a deschis mâna rea şi pătată de sânge pentru a comite o crimă împotriva ţării noastre iubite, dezvăluindu-şi natura răuvoitoare mai mult ca niciodată prin lovirea centrelor rezidenţiale”, a spus Khamenei.

”Răspunsul la această agresiune este dreptul legal și legitim al Iranului, în conformitate cu articolul 51 din Carta Organizației Națiunilor Unite”, a transmis și Ministerul de Externe într-o declarație, adăugând că forțele armate iraniene ”nu vor ezita să apere națiunea iraniană cu toată puterea lor”.

Garda Revoluționară iraniană a confirmat vineri moartea comandantului său, generalul Hossein Salami, în atacurile israeliene din timpul nopții de joi spre vineri și a promis că statul evreu va plăti un preț greu pentru aceasta, transmite EFE.

”Regimul sionist criminal va plăti un preț greu pentru această crimă care a fost comisă cu știința conducătorilor malefici de la Casa Albă și a regimului terorist din Statele Unite”, avertizează Garda Revoluționară într-un comunicat de presă.

Israelul trebuie să se aștepte la un atac de retorsiune, a declarat organismul militar.

Presa iraniană a raportat moartea altor comandanți de rang înalt ai Gărzii Revoluționare, inclusiv a generalului Gholam Ali Rashid, șeful bazei aeriene Khatam ol-Anbiya, precum și a doi oameni de știință din domeniul nuclear.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a confirmat vineri că atacul israelian a lovit instalaţia iraniană de îmbogăţire a uraniului de la Natanz.

„AIEA monitorizează îndeaproape situaţia profund îngrijorătoare din Iran. … Agenţia este în contact cu autorităţile iraniene în ceea ce priveşte nivelurile de radiaţii. De asemenea, suntem în contact cu inspectorii noştri din ţară.”, a transmis, pe X, şeful AIEA, Rafael Mariano Grossi.

 

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. Aha, bun s-a notat. Pe de alta parte, schimba repede vagauna de resedinta cu o gaura noua si secreta (vax), ca deja esti luat in catare prea luminate pt.intalnirea cu virginele din paradis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate