Circulația tramvaielor pe linia 41 din București este suspendată începând de astăzi, 1 august, timp de aproximativ o lună.
Se efectuează lucrări în zona Prelungirea Ghencea, iar călătorii vor fi preluaţi de autobuzele liniilor navetă 641 şi 643.
„Începând cu data de 1 august 2025, linia de tramvai 41 va fi suspendată, pentru a permite executarea unor lucrări de infrastructură pe Bulevardul Ghencea şi pe Strada Constantin Titel Petrescu”, arată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).
Pentru preluarea călătorilor, TPBI va înfiinţa liniile navetă 641, care va acoperi traseul liniei 41, şi 643, care va funcţiona între Dedeman Ghencea şi Podul Grant.
Autobuzele liniei navetă 641 vor circula, de la „Piaţa Presei”, pe Bd. Mărăşti, Bd. Mareşal Alexandru Averescu, Str. Turda, Pasajul Grant, Calea Crângaşi, Şos. Virtuţii, Pasajul Lujerului, Str. Braşov, Bd. Ghencea, terminal „Ghencea” şi retur.
Pe tronsonul cuprins între Piaţa Montreal şi Bd. Ion Mihalache, autobuzele liniei 641 vor circula pe ampriza căii de rulare şi vor efectua staţii la peroanele de tramvai.
Linia navetă 643 va funcţiona pe traseul „Dedeman Ghencea”, Str. Braşov, Pasajul Lujerului, Şos. Virtuţii, Calea Crângaşi, staţia „Podul Grant” şi retur.
Potrivit STB, intervalul comun de succedare între autobuzele liniilor navetă va fi de 3 – 5 minute.
„Lucrările vor fi executate în aproximativ patru săptămâni. STB va monitoriza permanent funcţionarea celor două linii navetă şi va adapta numărul de vehicule în funcţie de cererea de transport”, arată societatea
jos dictatura,pentru ce am murit in 89?