Marea controversă asupra timpului fizic: există sau nu?

La scara cuantică a existenței, timpul și spațiul de la scara macrofizică nu există, nu apar a fi entități de sine stătătoare, ci relații între obiectele microfizice.

Marea controversă asupra timpului fizic: există sau nu?

La scara cuantică a existenței, timpul și spațiul de la scara macrofizică nu există, nu apar a fi entități de sine stătătoare, ci relații între obiectele microfizice.

La scara non-fizică a existenței, spune Rudolf Steiner, timpul este o aparență ce se impună datorită evoluțiilor diferențiate ale conștiențelor.

La scara cuantică a existenței, timpul și spațiul de la scara macrofizică nu există, nu apar a fi entități de sine stătătoare, ci relații între obiectele microfizice.

Un important fizician de azi, Lee Smolin, cere comunității cuantiștilor să nu renunțe la conceptul de timp dat fiind că prin chiar aspectul non-atemporal al legilor fizice avem de-a face cu o „poveste” despre timp. De pildă, zice el, legile chimiei n-au putut exista când chimia nu era posibilă și ea n-a devenit posibilă decât după formarea atomilor, eveniment ce s-a petrecut la capătul unor evoluții în care particulele aveau existență strict cuantică. Așadar, aceste legi ale chimismelor nu sunt atemporale. Ele sunt universale doar pe o anumită scară a evoluției Universului.

Lee Smolin propune, iată, să înțelegem temporalitatea ca evoluționism, ca „istorie” evoluționară.

Nu altfel prezintă temporalitatea gândirea antroposofică. Aceasta descrie o linie evoluționară ce trece, cosmo-genetic, de la caloric la luminos, apoi de la lumină la eterul armoniei sferelor, fundamentul cosmic al celui chimic. În cele din urmă, aceste evoluții întemeiază eterul vieții (biochimismele), dar la început, în căldura primordială, a fost revărsată viață pur spirituală.
Azi, fizica profunzimilor cuantice dezvăluie un înțeles nou al temporalității, unul care a fost dezvăluit mai întâi în cunoașterea inițiatică, aceea care a vorbit întotdeauna despre „istoria” unor conștiențe diferențiate, așadar despre o scară a conștiențelor. În creștinismul cel mai spiritual, scara aceasta a fost prezentată ca având trepte anterioare treptei om. Pavel le-a enumerat cel dintâi. Ucenicul său, Dionisie Areopagitul, a descris o scară cu nouă trepte. Cea de-a zecea, omul, fiind cea dintâi care poate conștientiza toată scara.

Puternicul aparat cognitiv al lui Heidegger a refuzat rodul acestei tradiții și s-a întors la temporalitatea din filosofia grecilor asupra ființei, dar n-a fost capabil să continue „Ființă și timp” cu promisul volum „Timp și ființă”. Propun aici, en passant, o explicație ocolită până acum de comentatori.

Ce era timpul pentru Aristotel? Ceva ce se manifestă în cursul unei schimbări. Numărul schimbării, zicea el cam vag și cam pitagoreic. Heidegger apucase să înțeleagă că, prin Newton, timpul devenise altceva: cutia universală în care au loc toate schimbările. Dar prezentul său, einsteinianizat deja în anii când urma să scrie „Timp și ființă”, a adus alt înțeles al timpului. Nu mai exista nicio cutie universală. Orice temporalitate era acum strict locală și era o ființare secundară, dependentă de vitezele mișcărilor locale. În locuri diferite, la viteze diferite, curgeau temporalități diferite. Nu mai exista nicio posibilitate de a corela acest ceva local (timpul) cu ceva universal (ființa).

După opinia mea, acesta e motivul pentru care Heidegger n-a mai revenit niciodată asupra corelației timp-ființă: prestigiul crescător al înțelesului einsteinian al timpului l-a îndepărtat definitiv de viziunea aristoteliană care punea accentul pe schimbarea lucrurilor. Schimbarea vitezelor de mișcare era cheia, și anume numai dacă această cheie cădea sub percepția cuiva. Ca și antroposofia, Einstein introducea conștiența observatorului în felul de a fi al lucrului observat. Adio, așadar, universalității timpului! Adio șanselor de a gândi ființa printr-o rostire universalizantă! Rezultatul final: doar ambiguitățile poeziei ar mai putea încerca să rostească ontologicul.
Azi, Lee Smolin, ca și antroposofia, cere comunității fizicienilor să păstreze intuiția temporalității, căci ea ține de profunzimile observatorilor, nu de profunzimile materiei.

Distribuie articolul pe:

14 comentarii

  1. pentru cel care semneaza „@dorinteodor”: sa-ti explic didactic. ce am scris nu este propriuzis parerea mea ci este ceea ce este in realitate. Eu doar mi-am insusit aceste cunostinte. Si hai sa continui cu asta. NU exista definitie stiintifica nici pentru timp, nici pentru masa si nici pentru spatiu si….. surpriza, nici nu ar fi posibile astfel de definitii. Si sa vezi comedie…. cineva a gasit o definitie stiintifica a timpului. chiar asa! definitia avea niste termeni (cuvinte) in corpul ei ca orice definitie. Dar, evident ca acesti termeni ar trebui la rindul lor sa fie definiti folosind alti termeni care la rindul lor ar trebui sa fie definiti…… nu mai continui…. Si asta se stie de la inceputul stiintei cind Euclid a definit punctul ca ceva mic si atit iar despre linie a zis sa intindem o sfoara si obtinem o linie. evident ca nici punctul si nici linia nu au si nu pot avea definitie stiintifica. Newton a invatat lectia lui Euclid si a declarat masa, spatiul si timpul ca fiind fundamentale, deci fara definitie stiintifica. Daca nu au si nu pot avea definitie stiintifica atunci evident ca sint inventii ale creierului pentru a se orienta in lumea exterioara. Iar in stiinta, asta se materializeaza in constructia de modele simbolice fundamentale. Toata stiinta din lumea noastra este generata de doar 4 modele simbolice fundamentale create de Euclid, Newton, Planck si Einstein. restul sint vorbe….

  2. Gresesti !
    TIMPUL e CAUZALITATE … e lantul macro … cauza-efect … si nicimcar nu e continu adica infinitezimal fin analizabil
    cauza-efect are aspect GRANULAR … CUANTIC … discret ! Gandirea e la fel granulara , pe cuante de gandire … intre care nu gandim … intre care se poate intampla orice 😀 !
    Gandirea e o „bucla finita (nu infinitezimala) scurta in timp de feedback pe memorie si imputuri din afara ei, din simturi”
    multe chestii din memorie, de exemplu INSTINCTELE si REFLEXELE … sunt INNASCUTE (asta inseamna ceva ! 😀 ) … 😀 deci …
    MAGA ! 😀 😛

  3. Un exemplu de nu poti spune RATIONAL, fiind o abusrditate:
    -Timpul a stat cateva ore si pe urma a pornit dinou !
    De ce ? Pentru ca … Cu ce l-ai masurat in timp ce timpul statea 😀 !
    Wittgenstein spune in https://de.wikipedia.org/wiki/Tractatus_logico-philosophicus
    despre ce nu poti vorbi DEFINIT e bine sa taci si daca vrei sa vorbesti despre ceva e bine sa dai defintii si sa ai un continuu feed-back la ele in timp ce vorbesti despre ce-i definit !
    Nimicul nu poate fi nimic definit ca absolut si nimic definit ca VID CUANTIC deci pentru a putea vorbi de nimicuri diferite e bine ca pe primul sa-l numesti „NIMIC FILOZOFIC” si pe al 2-lea „NIMIC FIZIC” … asa nu te miri de creatia lumii din …nimicul fizic 😉 😛 !
    Ca om fff. inteligent 🙁 am observat ca prostii TAMAN aici sencurca … in defintii … folosind de-a valma termenii ! 😛
    PS: Cu gentica potrivita inteligentei te nasti sau nu … restu-i dresura pedagogica ! 🙂
    😀

  4. Timpul = schimbare/diferente … ergo: EXISTA cand exista schimbare si NU exista cand chiar si „ceasurile” STAU !
    Intr-un univers inert unde chiar si ceasurile si mintea sta … nu exista timp !
    In univerul nostru FIZIC si mintea si ceasurile merg = exista timp fizic ! 😀
    IQ=?
    😉

  5. nu exista definitie stiintifica pentru „timp” si nici nu ar fi posibil sa existe. Demonstratia este simpla: sa presupunem ca ar exista o definitie stiintifica pentru „timp”. Aceasta definitie ar fi formata din cuvinte ( termeni stiintifici) iar acesti termeni ar trebui la rindul lor sa fie defintiti folosind cuvinte care si ele la rindul lor ar trebui sa fie definite folosinf cuvinte care trebuie si ele sa fie definite…… evident ca nu putem ajunge nicaieri asa. Newton a considerat ca exista trei termeni fundamentali, masa, spatiul si timpul si care fiind fundamentali nu au si nu pot avea defintie stiintifica. Ei au fost introdusi prin descriere deoarece fiecare are o idee despre ce e masa, spatiul si timpul. Si aici apare a doua problema pe care fizicienii o inteleg dar nu o pricep. Acesti termeni fundamentali sint doar reprezentari asociate cu realitatea externa si evident ca ei nu pot avea „realitate fizica”. Pe baza lor se poate prezice, prin simulare pe modele, posibila evolutie a realitatii externe iar aceasta este chiar esenta cunoasterii. Cu aceasta observatie, fizicienii fac bine ce fac si sa le multumim ca duc mai departe progresul stiintific si tehnic de care beneficiem cu totii….

  6. ,,Vorbim,ca să,vorbim”. Lupta a fost,este și va fi între forțele oculte, religie și știință. De această dată, va câștiga ,,al patrulea „, adică cosmosul. PS. Oare de ce suntem așa tâmpiți și nu știm să ne trăim viața?!

  7. „Timpul fizic exprimă măsurarea desfăşurării temporale dintre două momente. El este împărţit de
    gândirea abstractă în segmente egale, nediferenţiale calitativ, reprezentând un ”număr al mişcărilor”. Timpul
    uman constituie rezultatul reflexei raţionale şi mediaţiei asupra raportului existenţei – timp – finitudine. Alte
    caracteristici : inerent subiectului (prezent numai în perimetrul interiorităţii / al sufletului uman); structurează
    demersul cunoaşterii; se dezvăluie ca dimensiune esenţială şi originară a existenţei; este constitutiv naturii
    umane (omul există cu timpul şi în timp îşi va cunoaşte sfârşitul, moartea).”
    Timpul nostru,atita cat este dat de Dumnezeu fiecaruia prin Monada Sfinta care este in fiecare,ca potenta si data pt.ca omul sa-si faca experienta-in cele 5 planuri inferioare si trecind Podul cauzal sau invingind inelele Sarpelui,sa acceada la planurile superioare,urcind scara despre care vb.autorul,traversind Manas,Buddi si ajungind la planul ADI,sa evolueze in scopul dorit pt.Iubire si Bunatate,si zice Steiner-Libertate.Sa se puna in slujba celor multi incununat cu Constiinta Christica care a inviat gindirea si Omul si va FI,invingind Timpul si inaltind Omul-Omenirea,Umanitatea.
    Nu a ramas doar Poezia,desi si ea este fundamentala,omenirea este insetata de adevar,cunoastere ,adevarate,omul tb.sa discearna,gindeasca si sa aleaga pt.sufletul sau nemuritor,cladit in ceruri.

  8. Articolul imbina, ca de obicei fiind o trasatura autorului filozofie clasica cu filozofia stiintei-fizicii.
    Noi nu stiam,bietii de noi cei care ne masuram viata in timpul nostru -fizic sau mintel-spiritual ca poate avem si de-astea,ca se cere de catre Lee Smolin comunității fizicienilor să păstreze intuiția temporalității.
    Oare a ajuns umanitatea sau au ajuns unii atit de departe incat au descoperit Nemurirea,inutilitatea masurarii Timpulaui, cronologia,Istoria ?Cine stie ce fac „bosorogii”stiintifici de pe Glob sau din alte civilizatii si nu mai au nevoie de Timp,de temporalitate!
    Dau o definitie gasita intr-un articol despre Spatiu si Timp-TIMPUL ŞI SPAŢIUL ÎN ŞTIINŢA CONTEMPORANĂ
    Cristian POPUŞOI-Universitatea Tehnică a Moldovei.

  9. Intimplarea este singura necunoscuta a umanitatii ce devine adevar doar dupa ce ea incepe sa produca efecte .Tot ceea ce ne inconjoara ne arata asta .Teoremele metematicilor , existenta teoriilor fizicii , toate reactiile chimice si intregul ce ne inconjoara acum nu reprezinta decit punerea in lumina a unor intimplari ce au dus omenirea acolo unde azi o vedem ca este .Nimeni si nimic nu poate gestiona universul ,dezvoltarea sau distrugerea lui, decit intimplarea .A ne raporta intelegerea si a atribui unor forte cunoscute dar neintelese in totalitate detinerea unor puteri ce ar implica omul este o greseala .Nu suntem decit niste biete animale ce ocupa o suprafata oarecare numita planeta Pamnint si asta doar pentru o perioada scurta de timp asa cum stim noi a il masura acum .Oricind omenirea poate disparea .

  10. Pai eu nu-l cunosc pe heideger , dar stind asa strimb , ma gindesc ca , daca timpul nu exista inseamna ca nu este nici viteza , nici deplasare .In ultimile zile am parcurs peste 800 de km .Am visat , mi s-a parut , cine poate sa ma lamureasca ?

  11. ce ce intimpla dupa ce o viata isi consuma traseul propriului corp si se intoarce de unde a venit? timpul alocat acesteia reintregeste matricea universala? deci timpul este energie?

    sint fascinante discutiile despre timp…

  12. de-as mai fi avut timp… timpul e o componenta a infinitului si curge cam in toate directiile? pai nu hraneste si trecutul si viitorul? este prezentul „in timp” sau e in afara timpului? adica timpul se manifesta doar in afara prezentului… o secunda, un minut o oara, o zi etc., inseamna timp? timpul este o resursa…Imi place ideea lui Kozyrev: „Timpul este o componenta a tuturor proceselor din Univers si in consecinta si pe planeta noastra, ca parte activa. Este forta determinanta a tot ceea ce se intimpla atita vreme cit toate procesele in natura se intimpla fie cu alocare de timp fie cu absorbtie de timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate