A guverna o ţară este, desigur, mai dificil decât a face un doctorat mediocru, aşa cum sunt atâtea. Cu o viaţă intelectuală pauperizată până la stingerea oricărui palpit, România se confruntă cu o cartonizare profesională mai ceva decât în comunism. Celebra „toceală” pare undeva foarte sus faţă de unde a coborât mirajul cunoaşterii şi substanţierii învăţământului românesc. În aceste condiţii, în mod firesc, totul are un alt traseu, diferit de cel la vedere. Desigur, viziunea de acum câteva decenii asupra vieţii intelectuale nu era printre cele mai bune. Poate că datorită acelei perioade asistăm acum la o poluare insuportabilă, previzibilă cândva. Fenomenul juridic de transformare în falşi proprietari a unor inşi specializaţi în protejarea proprietăţii şi integrităţii l-a propulsat pe Victor Ponta în structurile de profil. O întreagă pleiadă de cetăţeni de bani gata s-a trezit în avangarda politicii, locul lor real fiind undeva printre funcţionarii de analizat sub lupă.
Dezgustătorul arivism şi comportament public al lui Adrian Năstase nu aveau cum să creeze o şcoală politică. Ar fi fost un miracol, un paradox unic. Liota de politruci pe care i-a împins în scenă fostul premier, aşa cum el însuşi a fost propulsat cândva, nu are alt reper decât al grandomanului profesor de drept internaţional comunist. S-a văzut acest lucru în toate împrejurările. E greu de acceptat cum Adrian Năstase a accesat instituţii ale statului să înalţe un imobil în centrul Capitalei, când toţi ochii erau aţintiţi asupra lui în mod justificat. Şi, cu toate acestea, a mers până la capăt. Fostul preşedinte Ion Iliescu, un om născut în dificultatea altor vremuri, cu o inteligenţă superioară, s-a delimitat în nenumărate rânduri de prestaţiile guvernamentale ale lui Adrian Năstase, care îşi imagina o imunitate seculară. Îndepărtarea lui Adrian Năstase pare să fie una dintre cele mai benefice acţiuni ale justiţiei, până acum, asupra unui om politic aflat la vârful statului român. Scoaterea din angrenajul politic a lui Adrian Năstase dă o speranţă unui alt fel de a face politică.
Victor Ponta a intrat într-un joc cu simbolistică mafiotă, încălcând Constituţia şi legile nescrise ale onoarei publice. Acceptând un pact de supunere, coabitarea, prezenţa lui ca prim-ministru al României a încetat înainte de-a începe. Aşa se întâmplă când oamenii politici nu vin din realitate. Timpul care a trecut de la preluarea mandatului arată că tot ce s-a întâmplat până cum sub bagheta sa nu este decât o mascaradă cu mai mulţi autori. Deloc marcat de acel ridicol hop în preluarea tuturor pârgiilor guvernamentale, Victor Ponta se arată a fi produsul şi susţinătorul unui mediu care îşi propune menţinerea sub teroarea subdezvoltării a României.
PSD şi PNL nu promovează o etică a evoluţiei membrilor săi, totul fiind blocat de aceiaşi bătrâni activişti şi ministeriabili. Aceiaşi, mereu aceiaşi. Pentru aceşti deţinători, cum altfel, ai adevărurilor unice, o reformă guvernamentală pare, la un an şi ceva de exercitare a puterii, o imposibilitate mai acută decât a fostului premier Boc. Alianţa care vrea să se remarce prin ieftinirea cu cinci bani a preţului pâinii, prin miniştri care nu ştiu cum se calculează TVA are planuri cu certitudine secrete privind societatea românească. Deja mediul public începe să îşi reia obiceiuri şi clişee ale supravieţuirii. Înapoierea în care este menţinută România face casă bună cu acest guvern Ponta, par din aceeaşi regiune deloc europeană sau românească. Susţinând un politruc al lui Adrian Năstase, clasa politică atât de compromisă şi-a mai dat o şansă. Istoria însă nu mai poate suporta la nesfârşit acest malpraxis al reprezentării interesului general. Este limpede că Victor Ponta se află cu mâinile legate în tot felul de fire care menţin la distanţă de Justiţie corupţia actuală. Nu poate face nimic, nu are interesul şi nici nu i se permite. El însuşi nu este exersat într-o implicare adevărată, nicicum să fie produsul acesteia, cum ar fi normal. Având prea multe datorii la stânga, la dreapta, fiind şantajabil, el este undeva într-o ierarhie odioasă care menţine România în minciună şi corupţie.
În altă ordine a lucrurilor, dar de aceeaşi sorginte, au a fost Petre Roman, T. Stolojan etc. Impetuosul cu puşca la ochi, Adrian Năstase, s-a visat mai sus decât sistemul şi a plătit. Ceilalţi au plătit şi ei, într-o oarecare măsură, reîntorcându-se la postura de simpli activişti. Nu de un asemenea sistem, sau dee asemenea oameni, are nevoie politica românească. Inteligenţa politică presupune o asumare de reformare ţării în timp real. Pentru asta este nevoie de o demistificare susţinută a sistemului actual şi a celor care l-au construit şi care se ocupă de mentenanţa lui.
Niciun act reformist al Guvernului Victor Ponta nu depăşeşte stadiul propagandistic. Totul este de faţadă, pentru a câştiga timp şi consolidare a unui tip de putere pe care a coordonat-o şi o coordonează Adrian Năstase. Adversarul lui Traian Băsescu este un oarecare activist din aparatul central, identic anticomuniştilor care lucrau în Securitate sau Comitetul Politic. Nu ar fi de mirare ca un asemenea personaj să fi lucrat în Servicii, nivelul său ideatic fiind terifiant pentru poziţia pe care o tratează ca pe un job oarecare.
România nu are prim-ministru, ci o cârpă flutură pe pământurile unor ciocoi cu aere europene!
