Oamenii îşi retrag banii din bănci de frica bail-in-ului

Deponenţii cu sume mai mari în bănci decât plafonul garantat de 100.000 de euro au început să-şi retragă banii, după cum reiese din raportul Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB).

Acesta precizează că, la finalul celui de-al doilea trimestru din acest an comparativ cu trimestrul anterior, „la sucursalele băncilor străine din România, a fost consemnată o scădere (n.r. a depozitelor) cu 1,5%, determinată în principal de retragerile depozitelor în valută de valori mari ale persoanelor juridice nerezidente din categoria deponenţilor negarantaţi”.

Atât unii oficiali din piaţa bancară, cât şi unii analişti economici sunt de părere că retragerile de bani din depozitele bancare au la bază teama de bail-in (confiscarea inclusiv a depozitelor negarantate, pentru salvarea băncilor cu probleme).

Legea europeană spune că procedura de bail-in, alături de alte măsuri de redresare a băncilor, vor intra în vigoare de la începutul anului viitor, ţara noastră trebuind să implementeze noile reglementări încă de anul trecut.
Întrucât nu a transpus încă Directiva Europeană privind rezoluţia bancară, Comisia Europeană a demarat, la începutul anului în curs, procedura de infringement împotriva ţării noastre. Ca urmare, la începutul acestei luni, Guvernul a aprobat Legea care prevede confiscarea depozitelor, aceasta urmând să fie aprobată şi de Parlament.

În aceste condiţii, analistul economic Ionel Blănculescu opinează: „Dacă deja sunt retrageri de bani din bănci, atunci acest lucru probabil că este legat de bail-in şi de infringementul primit de România la începutul anului. Oamenii sunt prevăzători, iar capitalul migrează către alte zone”.
Domnia sa a avertizat, recent, că investitorii din ţara noastră şi-ar putea retrage banii din sistemul financiar autohton ca să-i plaseze în bănci din zone mai sigure, declarându-se „un adversar al bail-in-ului”.

Ionel Blănculescu subliniază: „Capitalul este fricos, aşa se spune, şi fuge dacă aude că se impun măsuri de genul bail-in-ului. Eu spun despre capital că este inteligent şi că emigrează către zone de siguranţă, în situaţii ca acestea (n.r. dacă există riscul să fie supus bail-in-ului). De aceea, vor apărea măsuri substituente, pentru că bail-in-ul este o aberaţie care trebuie evitată cu orice preţ. Dacă acum Singapore este o zonă sigură pentru mine, ca investitor, de ce să nu-mi ţin banii acolo şi să-i ţin în România?”

Sursa: Bursa

Recomanda [votes_up id=87518]
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.