Pensiile speciale

Nimeni nu vrea să spună ce e de spus: da, statul nostru a elaborat legislație pentru câteva feluri de pensii speciale, gândite, adică, astfel încât să nu țină cont de contribuția la fondul național de pensii, ci doar de importanța patriotică a muncii acelor lucrători…

Ce ar fi de spus și nu e spus în clarul clarului este că aceste pensii așa-zis speciale formează un sistem, au, adică, legături puternice între ele, iar acele legături, odată dezvăluite, arată fața fără mască a unui stat care își privilegiază serviciile de pază: securitate, armată, poliție, magistratură…

Acest sistem de privilegii (cu nimic deosebit de acela al aristocrației care a fost desființat prin Revoluția Franceză) dă imaginea unui stat adânc (un Deep State) polițienesc care a pus multe perdele în fața odiosului său adevăr și pentru că era necesar să poarte un nume, le-a spus „democrație”.

Acest sistem de privilegii face vorbire despre o teamă legitimă: frica de ilegitimitate a statului pe care l-am construit după 1990. Înainte de 1990, frica de ilegitimitate a construcției noastre statale a fost tratată direct cu politici polițienești. După 1990, această frică este tratată indirect, și anume prin sistemul de privilegii mai sus pomenit. Pe ce stă, în realitatea ei, frica de ilegitimitate a statului pe care l-am construit după 1990? Pe unele falsuri istorice ce ne sunt în continuare prezentate mincinos drept expresii ireproșabile ale voinței populare: trecerea fără strategie de la comunism la postcomunism, dezindustrializarea fără viziune a țării, formatarea unui stat de drept care, în miezul său, nu este decât o securizare odioasă a corupției corporative…

Pensiile speciale au menirea de a garanta „liniștea” pentru care a candidat la președinția țării Ion Iliescu, fapt înțeles mai apoi de toți președinții care i-au urmat, cei care au promulgat bazele legislative ale liniștirii cadrelor care ar fi putut pune în pericol această stare de spirit, montată asupra țării ca o placă de mormânt.

Până și rebelul Ilie Năstase a vrut un mandat de senator ca să se asigure că la bătrânețe are să aibă măcar banii din pensia specială de parlamentar.

Începuturile acestei politici de cumpărare a liniștii statului au avut chipul certificatelor de revoluționar, inovație care a făcut realitate reală dintr-o glumă literară a lui Caragiale. Nu au avut patalama de revoluționar (și drepturi aferente de tot felul) francezii anului 1789. Bolșevicii au creat, la noi, drepturi de așa-ziși „ilegaliști” și astfel, de unde au existat câteva sute de comuniști în ilegalitate, au apărut câteva mii de „ilegaliști”, cu drepturi de a primi vile, funcții, pensii speciale etc. Ce-i drept, Ceaușescu a mai dezumflat aceste drepturi, iar bătrânii „ilegaliști” i-au copt-o către anul 1989, când li se făcuse tare dor de fostele lor privilegii și au pus la cale o ieșire fără viziune de sub ceaușism.

Iliescu a fost asociat cu acești „revoluționari” și a știut ce e de făcut ca să nu se mai repete istoria aceasta. Următorii președinți au fost prinși în malaxorul unui joc prin care și noilor noștri stăpâni le-a convenit trocul instalat în țară pentru „liniștea noastră”.