Românilor li s-a pregătit mereu ceva. Fie o lovitură de palat, fie o propagandă susţinută de plutoanele de execuţie, fie o Justiţie fără legătură cu adevărul. Un recurs la întreaga nedreptate care blochează România nu mai poate fi făcut. Sunt tot mai puţini cei care ştiu cu exactitate logica acestei maşinării sinistre care constituie dinamica vieţii sociale. Îi numeri pe degetele unei mâini. Exilul economic a lăsat ţara fără tehnicieni, captivitatea în care a fost şi este menţinută Cultura face imposibilă o lansare reală a spiritualităţii naţionale. Stăm, cum se spune, “sub papuc”!
Chiar dacă închisorile îi vor găzdui pe foştii torţionari, tot nu se va face mare lucru decât din punct de vedere juridic. Nepoţii şi strănepoţii acestora au deja locuri “merituoase” în arena care a ajuns ţara. O lege prin care să se anuleze pensiile şi alte avantaje, care nu sunt puţine, referitoare la torţionari nu se va da. Ar însemna o prăbuşire a sistemului, actualii oameni politici şi ai administraţiei fiind legaţi de aceştia. Efectele acestei legi ar trebui să ajungă la fiecare fost securist şi activist comunist, şi la actualele servicii secrete. Este un om politic interesat şi în stare să facă un asemenea demers? Nu! Poate un asemenea pas ar schimba modul de-a face şi înţelege politica. S-ar putea, astfel, ieşi din această ofensivă împotriva societăţii instalată odată cu venirea comuniştilor la putere.
Instituţiile europene, CE în fapt, abia mai rezistă tensiunilor dintre marile puteri care o constituie. Opţiunea fostului preşedinte ceh, de ieşire a ţării sale din sfera comunitară, arată o degringoladă care se va extinde. Ungaria deja se mişcă precum stat asiatic. Românii ar trebui să abandoneze orice speranţe că vor fi auziţi la Bruxelles. Fără reprezentanţi de valoare acolo, şi cu un Parlament naţional ca acesta, situaţia României poarte deveni mult mai rea decât înaintea aderării. Oportunismele Bucureştiului au fost implantate întregii reţele politice, inspirându-i şi pe alţii, aşa cum străinii ajunşi aici, după o vreme, seamănă îngrijorător cu unii localnici deloc stimabili.
“Vitezele” europene vor intra în curând în acţiune, altfel mulţi europeni, votând tot felul de aventurieri economici, vor aştepta un sprijin care nu li se cuvine. Situaţia României este mai mult decât dramatică: de simplu cotizant, lipsită de orice deschidere spre reformă. Europarlamentarii români fac o figuraţie mai ceva decât mulţi din Parlamentul de la Bucureşti, fiind nişte veritabili paraziţi. Interesaţi de un slalom tipic mafiot, lipsiţi de orice trăsătură caracteristică unui reprezentat al unei comunităţi, aceştia se văd propulsaţi în comisii şi comitete pentru a susţine interese fără legătură cu democraţia. Chiar această caricatură de activist, Adrian Severin, aflat în faţa unor probe de corupţie mai mult decât penibile, invoca calitatea de membru în nu ştiu ce comisie europeană. Algoritmul care îi împinge pe unii pe poziţii-cheie nu poate să fie livrat drept merit personal, aşa cum se întâmplă. Câştigarea unui mandat în Parlament, sau oriunde, reprezintă o obligaţie, nu o intimidare a societăţii cu respectiva demnitate, aşa cum asistăm în majoritatea situaţiilor.
Tăcerea societăţii, îndoctrinarea îndelung preparată de laboratoarele care au contribuit la furtul reprezentării publice s-au instaurat cu aparenţe definitive. Aşteptând salvarea de la cei puţini care stau în ploi sau ninsori zile, săptămâni întregi, dictatura continuă. Cu jurnalişti plătiţi precum atentatorii nu se va înviora spaţiul public. Traseismul politic va compromite orice ecou de reformă, de confruntare ideologică. Cu inşi care se cred providenţiali după ce au fost saltimbanci la petrecerile unor industriaşi ai Securităţii se poate face doar încă un nod la imensa frânghie care ne separă de realităţile Europei. Lipsa proiectelor politice vine din imposibilitatea unei respiraţii democratice a celor care cred că actualul sistem trebuie doar peticit, nu schimbat. Reforma adevărată este mult mai simplă, şi eficientă, decât acest sistem mafiot. Întreaga mizerie din comunism şi-a regăsit meandrele şi legitimitatea, dând sentimentul că România se îndreaptă spre o catastrofă social-politică în aplauzele Uniunii Europene.
Europa politică şi Europa culturii sunt două entităţi fără nicio legătură una cu alta, pe zi ce trece. Schemele istoriei par să iasă tot mai îngrijorător la suprafaţă ca la un aparat Roentgen, fiecare stat căutându-şi drumul propriu, într-o desolidarizare manifestă. Este o atitudine aproape de ofensivă împotriva proiectului european, care dădea strălucire unor valenţe din sfera recuperării spirituale. Diversitatea europeană pare să opteze pentru salopeta chinezească sub presiunea unor mediocrităţi politice incapabile să aibă un respect minim pentru cei pe care îi reprezintă. Contractul european nu înseamnă doar confortul autoturismelor germane. Istoria europeană interbelică pare să fi fost mai puţin înţeleasă acolo unde a avut epicentrele. Dezastrele sunt permanent livrate spre exterior, ca manifestare a unei angoase şi superiorităţi alarmante.
Clasa politică românească s-a aliniat cu marginalii politici europeni, considerând că astfel se integrează şi face un lucru patriotic. Aceşti nimeni pun la grea încercare democraţia pe întreg continentul.
