Premiul Nobel pentru Fizică – șarpele misticismului își mușcă coada

Alain Aspect este fizicianul care a lucrat cel mai inspirat asupra fenomenului cuantic numit entanglement. Greu de tradus acest cuvânt. Și mai greu de explicat acest fenomen. Cuvântul este, de obicei, tradus prin sintagma „corelație cuantică”. Explicația acestui fel de corelație așteaptă încă să fie înțeleasă. În concret, este vorba de comunicarea de informație instantanee la distanță. De neînțeles deocamdată rămâne cum este posibilă instantaneitatea acestei comunicări.

Dacă am avut doi fotoni într-un același experiment la Paris, apoi am despărțit fotonii, ducându-l pe unul dintre ei în California, orice modificare aduc în starea celui de la Paris, ea apare instantaneu și în starea celui din California. E clar că informația nu a fost comunicată prin intermediul vitezei luminii și nici cu o viteză superluminică. Transmisia informației nu a avut loc, așadar, prin mediul în care se manifestă viteza luminii: spațiul. Despre ce alt mediu este vorba? Discuțiile continuă. O ipoteză susține că ar intra în joc o dimensiune în plus față de cele patru einsteiniene (trei ale spațiului și una a timpului).

Cert este că experimentele au supraconfirmat faptul că prin entanglement poate fi pusă în acțiune și o transmitere energetică instantanee la orice distanță. În acest moment, acest „miracol” sună ca o speranță tehnologică pentru ieșirea din criza energetică în care ne aflăm și din orice criză energetică viitoare.

Alain Aspect a fost onorat, în 2022, cu Nobelul pentru Fizică alături de alți doi fizicieni.

În afară de ipoteza explicativă care ia în seamă posibilitatea unor „tuneluri” interdimensionale, se face vorbire și despre trecerea informației din acest mediu (patrudimensional) în mediul zerodimensional al vidului cuantic și revenirea ei în mediul spațio-temporal.

Tot misterul stă în chestiunea pe care o numim informație. Nu avem o fizică aprofundată asupra acestei chestiuni.

Aici, în spațiu-timp, purtăm intuiția că două evenimente fizice ar putea fi simultane. După relativitatea einsteiniană, suntem constrânși să acceptăm că tocmai prezența intuiției unor observatori face imposibilă simultaneitatea evenimentelor în spațiu-timp. Dar în vidul cuantic nu există spațiu și timp. Acolo, doar simultaneitatea este posibilă, nu și succesivitatea temporală.

La finele anilor ʼ60, Nichita Stănescu scria un poem despre lumi suprasimultane. Aceia au fost anii în care au apărut în cuantică primele discuții despre instantaneitatea din fenomenele de entanglement.

Acum, cunoașterea cu privire la vidul cuantic este mult mai bogată. Există chiar și fizicieni care susțin că informația prezentă în vidul cuantic ar fi pur și simplu ceea ce am numi spirit în tradițiile noastre neștiințifice (ori, dacă vreți, preștiințifice).

Unii fizicieni se tem că cercetările cuantice se apropie prea mult de tărâmuri considerate mistice și din pricina aceasta s-ar putea ca finanțările acestor cercetări să înceteze. Nu e o teamă exagerată dată fiind ura față de misticism din lumea contemporană. De aceea, marele fizician Richard Feynman le recomanda colegilor săi să nu dezvolte interpretări asupra înțelesurilor adânci ale cuanticii, ci doar să lucreze în sensul funcționării ei practice. Oricum, descoperirea experimentală a unor transmisii care nu respectă viteza luminii (fiind pur și simplu instantanee) poate fi considerată cea mai puternică urmare contraeinsteiniană a geniului einsteinian.

Nobelul pentru fizică nu a fost încă ideologizat. Slavă Domnului! Dacă s-ar întâmpla și această nenorocire, avem a pregăti ruguri noi pentru noii Giordano Bruno.

Entanglementul desființează o presupoziție fundamentală a fizicii clasice, anume aceea care credea că forțele se transmit din aproape în aproape? Dar este informația o forță? Energia care încă nu este masificată este o forță și ea?

În fond, odată cu ipoteza particularităților nonseparabile ale particulelor, ipoteză de la care au plecat experimentele onorate cu Nobelul anului 2022, avem a doua mare criză a fizicii clasice (a limbajului său, în fapt) după ce prima a urmat descoperirii cuantelor. Este o nouă criză a conceptelor cu care descriem realitatea, ori este o nouă criză a limbajului specific descrierilor din fizică? Întrebarea aceasta ne conduce la conștientizarea faptului că orice întreg descris ca atare de fizică se vădește a fi doar o parte a unui întreg mai complex. Stau lucrurile la fel și în privința realului (care nu este doar fizic)? Abia aici, în miezul acestei noi întrebări, își poate face loc ceea ce în vechime era considerat a fi misticism.